Contactează-ne

Administrație

Neamţ: Scandalul Apa Serv, reacţia cititorilor

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ “domnul preşedinte a ordonat demiterea alor lui, deşi spune că sabotajul e de la ăilalţi”, comentează un cititor care încearcă să desluşească logica acţiunilor şi declaraţiilor preşedintelui CJ ■ “domnul actual director general Păcală acum pune ţevi noi în Roman, pentru a rezolva problema în două zile”, mai spune cititorul ■

Cel mai recent articol publicat de Monitorul de Neamţ şi de Roman avînd ca temă criza apei şi ceea ce se întîmplă la Apa Serv, cu titlul “Neamţ: Şeful CJ bagă DNA în ecuaţia crizei apei” a determinat din  nou reacţii ale cititorilor, formulate ca mesaje transmise pe adresa redacţiei.

Iată opinia unui cititor al Monitorului: “Revenind la articolul de mai sus, l-am citit normal de 3 ori, apoi pe lung, pe lat, în diagonală, de sus în jos şi de jos în sus, încercînd să găsesc logica spuselor domnului preşedinte Arsene. În final, obosind de atîta sucit pe toate părţile şi pentru că timpul e important, am sintetizat ce am înţeles cu mintea mea de inginer.

Domnul preşedinte Arsene n-a mai fost demult prin judeţ, nici prin ţară şi, ce zic eu, evident nici pe planetă… Cînd s-a întors, a constatat că sînt probleme cu apa la Roman. Domnul preşedinte Arsene, cînd a revenit pe pămînt din misiunea intergalactică, a constatat că e o problemă cu apa la Roman şi imediat s-a prins că e un sabotaj politic.

Domnul preşedinte Arsene tot imediat şi-a dat seama că trebuie să ia măsuri. Domnul preşedinte Arsene a avut revelaţia în care i s-a arătat că, deşi ăilalţi sabotează politic, că fac afaceri cu duşmanu’, mai bine să-i demită pe ai lui. Domnul preşedinte Arsene a tunat “cum să nu cer demisia, sînteţi duşi cu capul?” sau cam aşa ceva. Da, sîntem. Şi voia i se făcu, şi demiterea se întîmplă (nu ştiu să pun accente, înţelegeţi voi). Domnul preşedinte a ordonat demiterea alor lui, deşi spune că sabotajul e de la ăilalţi.

Deci domnul ex director Angheluţă e de la ăilalţi şi singur şi-a pus capul sub ghilotină. Şi Consiliul de Administraţie e tot de la ăilalţi, că altfel nu aprobau sabotajul, dar pe acesta domnul preşedinte Arsene nu l-a demis. Domnul ex director Angheluţă împreună cu CA au sabotat partidul de apartenenţă, dar, ca să nu-i doară pe toţi, domnul preşedinte Arsene l-a mazilit doar pe Angheluţă.

Domnul actual director general Păcală acum pune ţevi noi în Roman, pentru a rezolva problema în două zile. Domnul preşedinte Arsene (ştiu şi eu cîte ceva despre unde se pun majuscule) menţionează ceva în alocuţiunea sa despre proiectul european care ar rezolva problema. Nu aveţi pe aici emoticoane, că mă exprimam cum s-a omorît treptat şi în chinuri proiectul asta”, este o parte din mesajul ajuns pe adresa redacţiei.

Reamintim că recent, Vlad Angheluţă a fost demis din funcţia de şef al Apa Serv, iar interimar a ajuns director Ioan Păcală, care înţelegem şi noi că are un termen scurt (o fi şi realist?) pentru a rezolva problema crizei apei în zona Roman. Care a zis că pleacă la alt furnizor de apă. Deocamdată putem că constata că s-au schimbat şefii, dar problemele au rămas. Vedem ce ne mai rezervă viitorul.

Actualitate

Cazierul, numai cu programare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ eliberarea certificatelor de cazier judiciar se face numai cu programare telefonică ■ asta doar la Piatra Neamţ şi Roman ■ la Tîrgu Neamţ lucrurile se desfăşoară normal ■

Avînd în vedere creşterea incidenţei cazurilor pozitive SARS-CoV-2 la nivelul judeţului Neamţ, pentru protejarea cetăţenilor, începînd de pe 21 octombrie 2020, activitatea de eliberare a certificatelor de cazier judiciar din municipiul Piatra Neamţ şi municipiul Roman se va desfăşura numai pe bază de programare telefonică.

Noutăţi sînt doar aici, pentru că la Tîrgu Neamţ activitatea aceluiaşi departament se desfăşoară în mod normal. Astfel, la ghişeul de lucru cu publicul din Piatra Neamt, programările se fac la numărul de telefon 0233/207.000.

Eliberarea certificatelor de cazier judiciar va avea loc, de luni pînă joi, în intervalul orar 08:30 – 12:00 şi 14:00 – 16:00, în timp ce vinerea actele se obţin între orele 08:30 – 12:00. La ghişeul de lucru cu publicul de la sediul Poliţiei municipiului Roman, programarea se face la numărul de telefon 0233/743.330. Eliberarea certificatelor de cazier judiciar se va face după următorul program: luni şi miercuri între orele 08:30 – 10:30 şi 14:00 – 16:00; marţi şi joi – între orele 14:00 – 16:00; vineri între orele 08:30 – 10:30. Programările telefonice se fac în fiecare zi lucrătoare, între orele 08:00 – 16:00.

De menţionat este faptul că pe site-ul IPJ Neamţ există model de cerere pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar, astfel încît cetăţenii se pot prezenta cu formularul direct completat la ghişee, economisind timpul de aşteptare. „Programările se vor respecta cu stricteţe, iar, în cazul neprezentării la ora indicată, certificatul se va elibera după efectuarea unei noi programări telefonice“, mai anunţă Poliţia Neamţ. „La ghişeul de lucru cu publicul de la sediul Poliţiei oraşului Tîrgu Neamţ, activitatea de eliberare a certificatelor se desfăşoară în regim normal, fără programare“, conform unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

Programul de la Tîrg este de luni pînă joi, în intervalele orare 08:30 – 10:00 şi 13:00 – 15:00, în timp ce vineri programul este între orele 08:30 – 10:30. De menţionat este faptul că pe site-ul IPJ Neamţ există model de cerere pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar, astfel încît cetăţenii se pot prezenta cu formularul direct completat la ghişee, economisind timpul de aşteptare. „Programările se vor respecta cu stricteţe, iar, în cazul neprezentării la ora indicată, certificatul se va elibera după efectuarea unei noi programări telefonice“, mai anunţă Poliţia Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

DSVSA supraveghează focarele de pestă porcină la mistreţi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ în judeţul Neamţ există focare de pestă porcină africană la Grumăzeşti şi Bălţăteşti

Directorul DSVSA Neamţ, dr. Sorin Ulea, a declarat că, anul acesta, la şedinţa Centrului Local de Combatere a Bolilor Transmisibile de la sfîrşitul săptămînii trecute, s-au luat pe lîngă măsurile drastice de stăpînire a focarelor de pestă porcină africană de la Grumăzeşti, Bălţăteşti şi cel de la graniţa cu judeţul Iaşi, de la Răchiteni, şi măsuri de controlare a focarelor de pestă porcină la mistreţi, ţinînd cont de faptul că, toamna, mistreţii care se hrănesc cu porumb din tarlalele cultivate sunt principalii vectori de răspîndire a pestei porcine africane, o boală cumplită care decimează populaţia de suine.

„Este vorba de aceleaşi măsuri de protecţie a circulaţiei porcinelor de la exploataţiile comerciale din judeţul Neamţ şi respectiv de la graniţa cu judeţul Iaşi, în focarul de la Răchiteni. Am discutat cu reprezentanţii fondurilor de vînătoare şi cu cei ai Direcţiei Silvice pentru a lua măsuri comune de stăpînire a focarelor de pestă porcină africană.

Este pentru prima dată cînd încercăm să gestionăm focarele de pestă porcină africană, strict şi la mistreţii bolnavi, de la care s-au recoltat probe ce au fost afluite către Laboratorul de analize al DSVSA Neamţ şi care, în urma analizelor, s-au dovedit a fi pozitive la pestă porcină africană”, a declarat dr. Sorin Ulea, director al DSVSA Neamţ.

Acesta a mai spus că focarele de pestă porcină se vor stinge, gradual, în 45 de zile de la prima dezinfecţie făcută în focar şi în mod execpţional la 30 de zile, în cazul unor derogări bine motivate. Dr. Sorin Ulea a vorbit şi despre controlul efectuat de salariaţii instituţiei la adăpostul de cîini comunitari, gestionat la Piatra Neamţ de către SC „Salubritas” SA, la solicitarea unor ONG-uri, care se ocupă de bunăstarea animalelor.

Citește știrea

Actualitate

Acuze de „mită electorală mascată”, la Roman

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ viceprimarul cu atribuţii de primar, Roxana Iorga, a convocat o ultimă şedinţă de consiliu local al vechiului executiv în care s-a pregătit viitoarea organigramă a primăriei ■ PNL-ul nu va mai avea majoritate în viitorul consiliu local ■ PSD prin candidatul său la funcţia de primar, Viorel Stan, a acuzat conducerea Primăriei de "mită electorală mascată " ■

Viceprimarul cu atribuţii de primar de Roman, Roxana Iorga, a convocat, luni, 19 octombrie, ultima şedinţă ordinară a vechiului consiliu local, în care de departe cea mai importantă hotărîre a fost aceea de modificare a organigramei primăriei.

Decizia de modificare a stîrnit critici aspre din partea PSD, al cărui candidat la funcţia de primar, deputatul Viorel Stan, apreciază că gestul PNL de a umbla la organigramă, în săptămîna în care va avea loc învestirea noului consiliu local (probabil vineri,23 octombrie n.r), ca fiind ceea ce se poate chema „mită electorală mascată”. Iată ce a declarat fostul candidat al PSD la funcţia de primar al municipiului Roman despre acest subiect, înainte de începerea şedinţei.

„Echipa PNL din Primărie şi Consiliul Local Roman nu mai vrea nici măcar să păstreze aparenţele respectului faţă de cetăţeni şi plănuieşte să dea lovitura înainte de a pierde majoritatea în CL. În şedinţa de luni, 19 octombrie, liberalii intenţionează modificarea organigramei Primăriei. Gestul, legal, dar profund imoral, se pare că reprezintă o mită electorală mascată, cu scopul de a răsplăti servicii ale unor soldaţi fideli din timpul campaniei electorale. Doar aşa se poate explica suplimentarea de posturi din Primărie, în condiţiile sanitaro- economice tot mai dificile pe care le trăim.

Gestul ar fi fost moral dacă ar fi fost făcut determinat de o necesitate stringentă din Primărie sau dacă s-ar fi aşteptat instalarea noilor consilieri, respectiv a noului consiliu local”, a declarat, înainte de începerea şedinţei, deputatul Viorel Stan, cel care de altfel a şi renunţat la funcţia de consilier local, în favoarea celei de deputat.

Acesta a mai spus că, din august 2019 şi pînă în octombrie 2020, numărul de angajaţi din aparatul de specialitate al primarului a crescut de la 111 la 123 de persoane.

„Este clar faptul că, acum, consilierii PNL vor să adauge şi alte posturi la o organigramă deja stufoasă, dar lipsită de eficienţă. Şi ce este şi mai deranjant este faptul ca PNL-ul actual secătuieşte bugetul local pentru a înfiinţa posturi calde de noi şefi, nu pentru a acoperi necesităţi reale. Prin acest proiect, liberalii romaşcani îşi arată adevărata faţă, dovedind lipsă de respect pentru contribuabili şi iresponsabilitate în gestionarea bugetului local”, a mai susţinut deputatul Viorel Stan. Cei şase consilieri locali PSD, din care o parte vor face parte şi din viitorul legislativ local, au votat împotriva modificării organigramei primăriei şi au anunţat prin liderul de grup, Constantin Holban, faptul că vor ataca hotărîrea în Contencios Admnistrativ.

Consilierii locali din vechiul legislativ au fost chemaţi să modifice organigrama şi statul de funcţii al Primăriei, în condiţiile în care PNL are încă majoritatea în CL, respectiv 15 consilieri. O altă modificare a fost cea legată de înfiinţarea, în subordinea directă a directorului executiv, a unui post de funcţie publică de conducere de director executiv adjunct, care va avea în atribuţii coordonarea activităţilor centrelor sociale: Casa Pîinii (cantina socială n.r), Casa Bunicilor, Casa Copiilor, Casa Fluturaşilor (creşa Smirodava) şi Casa Speranţei (adăpostul de noapte).

Un alt proiect de hotărîre important este cel prin care au fost stabilite atribuţiile viitorului viceprimar, care în ultimele două mandate avea în subordine Direcţia de Asistenţă Socială, Direcţia de Taxe şi Impozite Locale, Direcţia de Urbanisn şi CSM. Conform proiectului de hotărîre, CSM va ieşi din subordinea viceprimarului şi va fi coordonat direct de primar. A mai fost propusă şi aprobată înfiinţarea unui post de director adjunct la Direcţia Servicii Edilitare şi înfiinţarea Biroului de eficienţă energetică.

Tot prin noua organigramă se reînfiinţează Serviciul de management al proiectelor, care pînă acum era compartiment în subordinea Serviciului achiziţii publice. O altă schimbare importantă în organigramă a vizat transformarea Bibliotecii Municipale „George Radu Melidon” în direcţie a Primăriei, în conformitate şi cu prevederile din Legea bibliotecilor, actuala şefă devenind director II, şi se va afla, ca şi pînă acum în coordonarea directă a secretarului municipiului, George Carnariu.

Reamintim faptul că, în conformitate cu organigrama veche, la 1 ianuarie 2020 în Primăria Roman erau angajaţi 193 funcţionari publici, 173 salariaţi personal contractual, 28 salariaţi la Direcţia Administraţie a Pieţelor şi Oboarelor, 54 angajaţi la CSM, 116 la Direcţia de Asistenţă Socială, la care se adaugă 105 asistenţi personali. Poliţia Locală avea şi ea, prin aceeaşi organigramă, 63 de angajaţi.

Se anunţă un mandat interesant al viitorului consiliu local în condiţiile în care cu adevărat PSD va face opoziţie în viitorii patru ani şi va face viaţă grea viitorului primar, Leonard Achiriloaei, în condiţiile în care are PNL doar 8 consilieri, la care se adaugă cei 4 ai USR-PLUS. Partidul Împreună perntru Moldova va avea şi el doi consilieri locali şi Pro România un consilier.

Citește știrea

Trending