Eveniment
Neamţ: Şantajistul din Văleni a fost trimis în judecată
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a pietreanului Vasile Capră, de 38 de ani, acesta fiind acuzat de săvîrşirea infracţiunilor de şantaj şi violare de domiciliu.
La inculpare bărbatul a cerut înlocuirea cătuşelor cu o măsură preventivă mai blîndă, dar nu a avut succes. „Respinge, ca nefondată, cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o măsură mai blîndă, precum arestul la domiciliu sau controlul judiciar.
În temeiul art. 348 Cod procedură penală, raportat la art. 207 alin. 4, art. 223 alin. 2 şi art. 202 Cod procedură penală, menţine, ca fiind legală şi temeinică, măsura arestării preventive a inculpatului Capră Vasile, trimis în judecată pentru săvîrşirea infracţiunilor de şantaj, prev. de art. 207 alin. 1 şi 3 Cod penal, şi violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal“, conform instanţei.
La pronunţare inculpatul a contestat decizia, o hotărîre definitivă urmînd să dea magistraţii de la Tribunalul Neamţ. Totul i s-a tras după ce anchetatorii au stabilit că Vasile Capră îi teroriza pe cei care locuiesc în cartierul Văleni şi le cerea bani pentru a le permite să stea acolo.
Din cauza presiunilor, mulţi din cei vizaţi de individ şi-au părăsit casele. Conform actelor de urmărire penală faptele au avut loc începînd în preajma Crăciunului 2019. „Din cercetări a reieşit că, în perioada 26 decembrie 2019 – 6 ianuarie a.c., cel în cauză ar fi exercitat acte de constrîngere fizică şi psihică faţă de cinci persoane cu vîrste cuprinse între 23 şi 47 de ani, toate din Piatra Neamţ, cu scopul de a-i determina să îi remită sume mari de bani, pentru a le permite să locuiască în continuare, în aceeaşi zonă.
Pe fondul acestor constrîngeri, persoanele vătămate ar fi fost determinate să părăseasca imobilul“, se arăta într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ. În plus, pe 6 ianuarie 2020, de Bobotează, suspectul ar fi pătruns fără drept în locuinţa uneia dintre victime, avînd asupra sa un obiect tăietor. Bărbatul ar fi părăsit imobilul în momentul în care a observat prezenţa în zonă a unui echipaj de poliţie. În baza probatoriului administrat, suspectul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Neamţ. Pe 13 ianuarie, Vasile Capră a fost prezentat în faţa magistraţilor de la Judecătoria Piatra Neamţ, care au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. În activităţi au fost angrenaţi luptătorii Serviciului Pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Neamţ.
-
Actualitate18 ore,
MARSAT SA Roman
-
Educatie2 săptămâni,
Succes excepțional al elevilor din Rareș la National Space Society Space Settlement Contest 2024
-
Actualitateo săptămână,
Vasile Bogdan Gherasim, candidatul PNL Neamț pentru primăria Cândești
-
Prima pagină24 de ore,
Un tânăr inginer, ambasadorul andivei de Gherăești în Belgia, la „România cu bun gust”. „Oamenii mă cunosc și știu că am luptat pentru proiecte benefice”
-
Actualitateo săptămână,
Au rămas disponibile câteva bilete de tratament pentru pensionari
-
Actualitate3 zile,
Constantin Tudurache este candidatul PNL Neamț pentru Primăria Dochia
-
Actualitate2 săptămâni,
Cum scăpăm de bullying-ul din școli?
-
Prima paginăo săptămână,
Facilități fiscale pentru donatorii de sânge