Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Reclamat de soţie că a vrut să dea foc la casă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat de 38 de ani, din Urecheni, care, condus de băutură, a ameninţat că dă foc la casă, a fost reclamat la poliţie chiar de soţia sa. El a fost încătuşat de oamenii legii şi a fost băgat în arest.

„La data de 15 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni au fost sesizați de către o femeie de 35 de ani, din Urecheni, cu privire la faptul că soțul acesteia, un bărbat de 38 de ani, a amenințat că va da foc locuinței.

Din cercetări a reieșit că, bărbatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, ar fi amenințat că va incendia locuința însă a fost oprit înainte de a aprinde focul, de către vecini.

În urma documentării activității infracționale, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare și tentativă de distrugere prin incendiere, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț. Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

Actualitate

Arestat pentru că şi-a violat fiica

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ victima, minoră, a fost violată în repetate rânduri, timp de trei ani ■ monstrul a fost prins în fapt de unul dintre fii ■ băiatul şi-a reclamat tatăl abuziv ■

Un bărbat în vîrstă de 38 de ani, dintr-o comună de lîngă Piatra Neamţ, a fost arestat preventiv după ce timp de 3 ani şi-a violat fiica minoră, acum în vîrstă de 17 ani. Pentru a proteja victima, nu vom face public nici numele tatălui abuziv, dar nici localitatea unde a avut loc grozăvia.

Ceea ce deosebeste acest caz de altele similare constă în aceea că tatăl denaturat a fost prins în fapt de către unul dintre fii săi, iar acesta l-a reclamat.

Cercetările efectuate de oamenii lefgii au scos la iveală chinurile îndurare de adolescentă, iar în urma probatoriului administrat de anchetatori, magistraţii din cadrul Judecătoriei Piatra Neamţ au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

„În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 202 Cod procedură penală şi la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ, avînd ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul I.C. Dispune arestarea preventivă a inculpatului I.C., aflat în stare de reţinere în Arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ, cercetat în dosarul penal nr. 4353/P/2020 al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ, pentru comiterea infracţiunii de viol în formă continuată, prev. şi ped. de art. 218 alin.1 şi alin. 3, lit. a), b), c) Cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 zile, începînd cu data de 14.10.2020 şi pînă la data 12.11.2020, inclusiv“, conform instanţei.

Decizia Judecătoriei Piatra Neamţ putea fi contestată, în termen de 48 de ore, la Tribunalul Neamţ. Cu toate că inculpatul avea acest drept, nu a uzat de calea de atac şi s-a resemnat cu cătuşele.

Totul a ieşit la iveală în mod întîmplător, pe 13 octombrie, cînd unul din fraţii victimei a surprins abuzul asupra minorei, într-o anexă gospodărească. Băiatul şi-a dat părintele pe mîna utorităţilor, iar ancheta efectuată în cauză a condus la concluzia că faptele reprobabile ar fi avut loc timp de 3 ani, în perioada decembrie 2017 – 13 octombrie 2020.

Dacă va fi găsit vinovat de faptele pentru care a fost privat de libertate, bărbatul poate primi o pedeapsă de pînă la 12 ani de închisoare. Pentru a trece peste trauma suferită care s-a întins pe o perioadă mare de timp, victima agresiunii urmează a fi consiliată psihologic.

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Cazierul, numai cu programare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ eliberarea certificatelor de cazier judiciar se face numai cu programare telefonică ■ asta doar la Piatra Neamţ şi Roman ■ la Tîrgu Neamţ lucrurile se desfăşoară normal ■

Avînd în vedere creşterea incidenţei cazurilor pozitive SARS-CoV-2 la nivelul judeţului Neamţ, pentru protejarea cetăţenilor, începînd de pe 21 octombrie 2020, activitatea de eliberare a certificatelor de cazier judiciar din municipiul Piatra Neamţ şi municipiul Roman se va desfăşura numai pe bază de programare telefonică.

Noutăţi sînt doar aici, pentru că la Tîrgu Neamţ activitatea aceluiaşi departament se desfăşoară în mod normal. Astfel, la ghişeul de lucru cu publicul din Piatra Neamt, programările se fac la numărul de telefon 0233/207.000.

Eliberarea certificatelor de cazier judiciar va avea loc, de luni pînă joi, în intervalul orar 08:30 – 12:00 şi 14:00 – 16:00, în timp ce vinerea actele se obţin între orele 08:30 – 12:00. La ghişeul de lucru cu publicul de la sediul Poliţiei municipiului Roman, programarea se face la numărul de telefon 0233/743.330. Eliberarea certificatelor de cazier judiciar se va face după următorul program: luni şi miercuri între orele 08:30 – 10:30 şi 14:00 – 16:00; marţi şi joi – între orele 14:00 – 16:00; vineri între orele 08:30 – 10:30. Programările telefonice se fac în fiecare zi lucrătoare, între orele 08:00 – 16:00.

De menţionat este faptul că pe site-ul IPJ Neamţ există model de cerere pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar, astfel încît cetăţenii se pot prezenta cu formularul direct completat la ghişee, economisind timpul de aşteptare. „Programările se vor respecta cu stricteţe, iar, în cazul neprezentării la ora indicată, certificatul se va elibera după efectuarea unei noi programări telefonice“, mai anunţă Poliţia Neamţ. „La ghişeul de lucru cu publicul de la sediul Poliţiei oraşului Tîrgu Neamţ, activitatea de eliberare a certificatelor se desfăşoară în regim normal, fără programare“, conform unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

Programul de la Tîrg este de luni pînă joi, în intervalele orare 08:30 – 10:00 şi 13:00 – 15:00, în timp ce vineri programul este între orele 08:30 – 10:30. De menţionat este faptul că pe site-ul IPJ Neamţ există model de cerere pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar, astfel încît cetăţenii se pot prezenta cu formularul direct completat la ghişee, economisind timpul de aşteptare. „Programările se vor respecta cu stricteţe, iar, în cazul neprezentării la ora indicată, certificatul se va elibera după efectuarea unei noi programări telefonice“, mai anunţă Poliţia Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Toamna şi-a intrat în drepturi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ au fost valori termice spre limita îngheţului, dar indicele de răcire a fost negativ în aproape tot judeţul ■ se pare că e vorba de un episod izolat ■ în următoarele zile se anunţă temperaturi de 22 de grade ■ şi minimele nocturne cresc spectaculos ■

Toamna şi-a cam intrat în drepturi la finele celei de-a doua decade a lui Brumărel, iar în zorii zilei de 20 octombrie a fost deosebit de rece pentru acest moment al anului.

S-au înregistrat temperaturi spre limita îngheţului, şi valori termice negative în vîrf de munte. Totuşi, din cauza vîntului în mai tot judeţul indicele de răcire a indicat valori negative.

Conform informaţiilor de pe site-ul Administraţiei Naţionale de Metorologie, minima nopţii de 19/20 octombrie a fost 3,2 grade la Piatra Neamţ, la Tîrgu Neamţ s-au înregistrat 1,4 grade, iar la Roman a fost cel mai frig, cu o minimă de numai 0,7 grade.

La staţia meteorologică de pe Ceahlău – Toaca minima a coborît pînă la -7 grade. Nici marţi, la ora 9:00 nu era prea bine pentru că se înregistrau valori termice de 3 grade la Piatra şi Tîrg, 2 grade erau la Roman, iar pe munte se înregistrau -4 grade. Vîntul a făcut prăpăd în teritoriu, iar la acelaşi moment indicele de răcire era -1 grad la Roman şi -2 grade în reşedinţa de judeţ. Meteorologii dau asigurări că în cîteva zile vremea se face frumoasă.

Cel puţin aşa rezultă din estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în perioada 19 octombrie – 1 noiembrie, în Moldova. „În primele două zile vremea va fi răcoroasă, cu o medie regională a temperaturilor maxime în jurul a 14 grade şi a minimelor de aproximativ 4 grade. În perioada 21 – 23 octombrie, vremea se va încălzi, astfel încît valorile termice diurne vor tinde spre o medie de 21 de grade urmînd ca în week-end-ul 24 – 25 octombrie acestea să scadă uşor spre 18 – 20 de grade. În tot acest interval temperaturile nocturne vor fi în creştere treptată pînă la valori medii de 8 – 10 grade.

Cea de-a doua săptămînă va fi caracterizată de valori termice apropiate de cele normale, în medie maxime de 12 – 16 grade şi minime de 4 – 8 grade. Local şi temporar va ploua slab, în perioada 24 – 26 octombrie, ddar ploi slabe mai pot apărea trecător şi după data de 27 octombrie“, conform Administraţiai Naţionale de meteorologie.

Aşa stînd lucrurile, trebuie spus că de pe 20 octombrie, se încălzeşte treptat, dar şi sigur, iar la Piatra Neamţ se vor înregistra maxime de 17 grade. Noaptea rămîne deosebit de rece, iar minima nocturnă rămîne cantonată la 2 grade. Nesperat de cald va fi joi, 22 octombrie, cînd pe fondul unui cer senin se vor înregistra în zona noastră pînă la 20 de grade. Saltă şi minima nopţii pînă la 6 grade.

Cea mai caldă zi va fi cea de vineri, 23 octombrie, cînd vor fi 22 de grade peste zi şi 8 grade după lăsarea întunericului. În week-end, în perioada 24 – 25 octombrie, la Piatra Neamţ vor fi maxime de 18, respectiv 14 grade, şi minime îndrăzneţe de pînă la 11 grade.

Citește știrea

Trending