Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Realizări şi neîmpliniri prin spitalele din judeţ

Știe publicată cu

în data de

■ unităţile sanitare din Piatra Neamţ, Roman şi Tîrgu Neamţ dispun de 1.809 paturi pentru pentru spitalizarea continuă ■ anul trecut, la toate spitalele s-au făcut investiţii, altele fiind programate a fi realizate ■

Medicul Mirela Grădinaru, purtătorul de cuvînt al Direcţiei de Sănătate Publică, a subliniat, în cadrul ultimei conferinţe de presă a instituţiei, realizările din cadrul celor trei spitale de urgenţă nemţene. Referitor la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ au fost menţionate atît realizările, cît şi neîmplinirile. „Spitalul Judeţean Neamţ funcţionează în baza Ordinului de Ministru 798/2010, în care este precizat faptul că are 883 de paturi pentru spitalizare continuă şi 32 pentru internări de zi. Unitatea are un sistem multipavilionar, respectiv cel chirurgical, construit în 1975, cu şase secţii iniţiale, în care acum funcţionează 18 secţii şi compartimente, cu circuitele adaptate de fiecare dată, în funcţie de necesităţi. Pavilionul Interne funcţionează în Spitalul Vechi, construit în 1936, cu un risc seismic ridicat, grad II, are circuite adaptate. Există şi pavilioanele de Boli Infecţioase, Pediatrie, Psihiatrie, Oncologie, Ambulatoriul de Specialitate, Medicina Legală şi spălătoria, magaziile de produse aliementare, precum şi o parte din corpurile administrative, în aceeaşi incintă. Pentru 2018 s-au finalizat lucrările de recompartimentare şi igienizare de la nivelul Staţiei de sterilizare, s-au igienizat camerele de prepare a hranei, s-a realizat dotarea surselor de iluminat cu protecţie antiexplozie la nivelul blocului alimentar, cu reabilitarea instalaţiei termice, precum şi schimbarea tavanului fals. S-au definitivat lucrările de amenjare a spaţiului în care va funcţiona aparatul RMN, care a intrat în funcţiune în ianuarie 2019. S-a igeinizat spălătoria, cu două maşini performante şi cu aparate de uscat. S-a dotat pavilionul Pediatrie cu un lift. Pentru 2019 conducerea Spita Judeţean şi-a propus continuarea şi finalizarea igienizării Pediatriei, reparaţii şi igienizări curente“, a precizat doctorul Mirela Grădinaru. Aceasta a subliniat şi neconformităţile, care necesită lucrări mai ample avînd termene pînă la sfîrşitul anului 2020: proiect de reparaţii capitale şi amplasare a unui lift la pavilionul de Boli infecţioase. S-a planificat finalizarea lucrărilor de igienizare de la subsolul Pavilionului de Oncologie. A demarat şi proiectul de consolidare a Secţiei de Oncologie, cu restructurare de spaţii. S-au planificat şi ample lucrări de reparaţii la Pavilionul de Psihiatrie. Nu fost finalizare încă lucrările de amenjare a spaţiilor pentru spitalizarea de zi, din lipsa acestora. Structura care va permite o astfel de spitalizare este prevăzută în proiectul spitalului nou, spitalizarea de zi în prezent realizîndu-se pe secţiile cu paturi.

Investiţii importante la spitalele din Roman şi Tîrgu Neamţ

Referitor la unitatea spitalicească romaşcană au fost scoase în evidenţă o serie de realizări, dar şi neîmpliniri. „Unitatea funcţionează cu un număr de 666 paturi pentru spitalizare continuă şi 20 pentru internări de zi, avînd trei corpuri de clădire: spital nou, spital vechi şi ambulatoriul de specialitate. În 2018 s-a propus şi realizat construirea unei rezerve de apă potabilă, pentru un interval de 24 de ore. S-a recondiţionat spaţiul pentru activitatea Centrului de Sănătate Mintală, conform normelor sanitare în cadrul spitalului vechi. S-au realizat şi reparaţii capitale în Compartimentul de îngrijiri paliative, iar reparaţii la Compartimentul ORL s-a făcut încă din februarie 2017“, a declarat sursa citată. Ca obiective pentru 2019 figurează reparaţii capitale la autoclava de la Secţia de Sterilizare, înlocuirea hidranţilor exteriori la spitalul nou, reparaţii şi igienizări curente. În ceea ce priveşte neconformităţile asumate prin programul cadru, avînd termene de remediere pînă în 2020, s-a pomenit despre continuarea asigurării tuturor sălilor de operaţie din blocul operator cu instalaţii de sterilizare a aerului. Conducerea Spitalului Roman şi-a propus şi schimbarea aparaturii cu grad ridicat de uzură, în special din Secţia Recuperare Medicală, reparaţia curentă a acestei secţii şi a Laboratorului de Anatomie Patologică, proiectarea şi refacerea instalaţiei electrice pentru clădirea spitalului nou şi la pavilionul de pediatrie, unde s-a realizat deja proiectarea. Se urmăreşte proiectarea staţiei de epurare a apelor uzate la clădirile spitalului nou şi a celui vechi, recondiţionarea traseelor de apă rece, apă caldă şi agent termic din subsolul spitalului nou şi din Secţia Pediatrie, extinderea unor spaţii medicale în vederea amenajării unui spaţiu pentru spitalizarea de zi, la parterul spitalului nou. În ceea ce priveşte Spitalul Orăşenes Tîrgu Neamţ, s-a precizat că acesta funcţionează cu un număr de 260 de paturi cu spitalizare continuă, în sistem multipavilionar, din care unul mai vechi, în care funcţionează secţiile Medicală, Obstetrică Ginecologie, Nou Născuţi, datînd din 1852, pavilionul secţiilor Chirurgicale, Pediatrie, Cardiologie, Ambulatoriul de specialitate şi Secţia de Recuperare Medicală. „Ca realizări, în 2018 s-au finalizat lucrările de recompartimentare şi de igienizare la CPU -Pediatrie, adaptarea corespunzătoare a circuitelor funcţionale la Pediatrie, s-au finalizat lucrările de la compartimentul ATI, în secţia Chirurgie, cu şapte paturi. S-a igienizat sala de operaţii din sectorul septic al Secţiei Chirugie, s-au finalizat lucrările de recompartimetare la Neonatologie. S-au achiziţionat şi o serie de aparate medicale. Au fost trecute în revistă şi nevoile unităţii spitaliceţti din acest an. În ceea ce priveşte neconformităţile asumate, cu termene de remediere pînă în 2020 sînt menţionate proiectare şi construire lift la Pediatrie şi Cardiologie, lucrări ample la spălătorie, construire rezervor de apă pentru o rezervă de consum între 1 şi 3 zile, etc.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Schimbări importante în privinţa rovinetelor

Știe publicată cu

în data de

Autor

Un act normativ, 748/16 aprilie 2019 privind Ordinul Ministrului Transporturilor nr.1463/2018, conţine norme pentru aplicarea de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a tarifului de utilizare şi a celui de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale. Acest act aduceschimbări privind folosirea rovignetelor. În acest sens, dacă o persoană şi-a vîndut maţina şi are două sau mai multe roviniete a căror valabilitate se suprapune, poate să solicite returnarea banilor pentru rovinieta încă valabilă, care a fost plătită pentru aitovehiculul care nu-i mai aparţine. În cazul în care pentru acelaşi vehicul se achită tariful de utilizare de două sau mai multe ori pentru perioade de valabilitate ce se suprapun pentru cel puţin o zi, CNAIR SA va returna contravaloarea tarifului, corespunzătoare perioadei de suprapunere, la cererea utilizatorului, situaţie în care solicitarea de returnare a sumei, care trebuie să conţină toate informaţiile prevăzute în modelul care se regăseşte pe pagina web a CNAIR SA, se transmite acesteia, împreună cu o copie de pe certificatul de înmatriculare şi de pe cartea de identitate a vehiculului. În situaţia înstrăinării autovehicolului, solicitarea de returnare a sumei trebuie să conţină toate informaţiile prevăzute în modelul publicat pe pagina de internet a Companiei şi se transmite după perioada de expirare a valabilităţii rovinietei achitate, împreună cu o copie de pe documentele care dovedesc înstrăinarea maşinii şi o copie de pe documentul care atestă scoaterea din evidenţa fiscală a autovehicolului înstrăinat prin vînzare.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: A sărit cu toporul la un consătean, începe judecata

Știe publicată cu

în data de

■ inculpatul a lovit cu toporul în cap un consătean ■ totul a plecat de la un cîine al victimei, care a muşcat o rudă a inculpatului ■

Magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ au finalizat procedura de Cameră preliminară şi au dispus începera procesului în care Valter Iulian Scripcarul, de 19 ani, din Poieni, comuna Piatra Şoimului, este acuzat de săvîrşirea infracţiunii de tentativă de omor. „În temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penala, constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispusă prin rechizitoriul nr. 410//P/2018 din 13.03.2019 al Parchetului de pe lînga Tribunalul Neamţ, prin care a fost trimis în judecată inculpatul S V I pentru săvîrşirea infracţiunii de tentativă de omor, prev. de art. 32 al. 1 Cod penal, raportat la art. 188 al. 1 Cod penal. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul S V. I“, conform instanţei. Fapta a avut loc în Poieni, pe 13 septembrie 2018. Cercetările efectuate au relevat faptul că între inculpat, Valter Iulian Scripcaru şi viitoarea victimă, Dănuţ S., erau relaţii tensionate de mai mult timp. Asta deoarece în trecut o rudă a agresorului ar fi fost muşcat de unul din cîinii părţii vătămate. Aşa se face că ori de cîte ori se întîlneau cei doi, izbucnea şi scandalul, însă lucrurile nu degenerau. Asta pînă în ziua cu ghinion. Atunci victima, însoţită de mai multe rude, se întorcea de la spital unde îşi vizitase nevasta care tocmai născuse. Pe drum s-a întîlnit cu Scripcaru, care era însoţit de mai multe neamuri. S-au luat din nou la ceartă, tot din cauza cîinilor. La un moment dat, suspectul a pus mîna pe un topor şi l-a lovit pe combatant în cap, victima fiind transportată la spital. Din cauza leziunilor grave, s-a luat decizia transferului pacientului la o clinică de neurochirurgie din Iaşi. O expertiză medico-legală a stabilit faptul că bărbatul a suferit leziuni vindecabile în vreo 60 de zile de îngrijiri medicale, iar prin natura şi gravitatea loviturii, viaţa pacientului a fost pusă în pericol. La audierile în faţa procurorului, Scripcaru a susţinut constant că el nu a lovit oponentul, ci dimpotrivă, el a fost cel pe care partea vătămată l-ar fi atacat cu o coasă. Cum toate probele erau împotriva sa, a fost reţinut şi arestat în aceeaşi zi. „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Neamţ şi în consecinţă: În temeiul art. 226 raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului S. V. I., cercetat pentru săvîrşirea infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 al. 1 Cod penal raportat la art. 188 al. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 zile, începînd cu data de 28.02.2019 şi pînă la data de 29.03.2019, inclusiv“, conform instanţei.

Citește știrea

Actualitate

Adio pensii speciale!

Știe publicată cu

în data de

■ Codul Administrativ a fost respins şi de Camera Deputaţilor, după ce fusese declarat neconstituţional de CCR ■ în aceste condiţii, el nu va produce efecte ■ una din prevederi era aceea că de pensii speciale poteau beneficia primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene, care au activat în funcţii după 1992 ■

Codul Administrativ, declarat neconstituţional anul trecut, a fost retrimis în Parlament şi respins luna trecută de Senat, iar la început de aprilie şi de deputaţi, astfel că el nu va produce nici un efect. Unele dintre cele mai importante erau acelea care se refereau la faptul că persoanele condamnate penal ar fi putut face parte din Guvern după reabilitare şi că primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene beneficiau de pensii speciale. Iată şi traseul acestui mult dorit act normativ pînă cînd s-a ajuns la respingerea de la începutul acestei luni. În noiembrie 2018, Legea privind Codul administrativ era declarată neconstituţională în tot ansamblul ei, după cum decidea Curtea Constituţională a României. Magistraţii au constatat că actul normativ a fost adoptat fără ca avizul Consiliului Economic şi Social să fi fost solicitat în procedura parlamentară de legiferare şi că unele texte au fost adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, nerespectîndu-se principiul bicameralismului şi/sau a regulilor privind distribuirea competenţelor decizionale între cele două Camere. Sesizarea privind neconstituţionalitatea a fost trimisă CCR de preşedintele Klaus Iohannis pe 31 iulie 2018. Legea Codului administrativ a fost contestată la CCR şi de către de 28 de deputaţi USR, 13 deputaţi PMP, şase deputaţi neafiliaţi şi trei deputaţi PNL, care arătau că pensiile speciale pentru aleşii locali introduse prin Codul administrativ încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Proiectul de lege care schimba Codul Administrativ fusese adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, pe 9 iulie 2018. Deputatul liberal Laurenţiu Leoreanu, membru în Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a făcut cîteva prezizări prinvind parcursul legislativ al actului normativ şi consecinţele respingerii sale: „Proiectul Codului administrativ a fost declarat de Curtea Constituţională ca fiind neconstituţional. Pe cale de consecinţă, va trebui gîndit un alt proiect modificat la toate articolele declarate neconstituţionale, care trebuie puse în făgaşul legalităţii. Acest lucru presupune mai întîi respingerea sa în cele două Camere Legislative şi apoi reluarea parcursului legislativ. Şi ei, şi alţi reprentanţi ai Partidului Naţional Liberal, am avutmulte ieşiri publice în care am arătat că acest Cod Administrativ nu va putea fi adoptat din cauza motivelor de neconstituţionalitate. Majoritatea parlamentară PSD-ALDE au adoptat actul legislativ forţat. Odată respins va trebui gîndit un alt Cod Administrativ din care să fie înlăturate elementele neconstituţionale. De altfel, acest proiect de lege nu are avizul Consiliului Economic şi Social, ce trebuia obligatoriu solicitat. Noi ne-am spus punctul de vedere încă din momentul dezbaterilor din comisii. De la tribuna Parlamentului, deputaţii majorităţii PSD-ALDE au declarat că vor fi susţinute, în continuare, şi propuse, de exemplu, acordarea de pensii speciale pentru primari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene, dar şi alte prevederi la care ei ţin“.

Erau mii şi mii de beneficiari

După ce în 2015 parlamentarii au considerat că merită să beneficieze de pensii speciale, în iunie şi iulie acest an ei şi-au îndreptat atenţia şi spre o altă categorie de aleşi. Cei locali. Pe rînd, Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat Codul administrativ, una dintre prevederi vizînd introducerea pensiilor speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene care au activat în aceste funcţii după 1992. Conform celor stipulate în actul normativ înainte de a fi declarat neconstituţional, un primar de comună primea o indemnizaţie de 800 de lei, iar cel mai mult primarul general al Capitalei – 1.400 de lei. Cei care au avut trei mandate luau, la încetarea acestora, suma propusă pentru un mandat înmulţită cu trei. S-a vehiculat că la nivel de ţară ar fi vreo 200 de primari care au fost în fruntea comunităţilor mai mult de trei mandate. La Neamţ, în această situaţie erau destui primari sau foşti primaria. În Codul administrativ, în articolul 248 se arăta: „Persoanele alese începînd cu anul 1992 de către cetăţeni, prin vot universal, egal, direct, secret, respectiv prin vot secret indirect şi liber exprimat, respectiv primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, care îndeplinesc condiţiile vîrstei standard de pensionare, ale vîrstei standard de pensionare redusă aşa cum sînt prevăzute în Legea nr 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau cele prevăzute de alte legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizaţie pentru limită de vîrstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vîrstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare“. Se mai prevedea că pensiile speciale vor fi suportate din bugetul de stat prin bugetul ministerului cu atribuţii în domeniul administraţiei şi că nu vor beneficia de indemnizaţii speciale primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea de infracţiuni. Pentru mandatele incomplete, indemnizaţia pentru limită de vîrstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat complet de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene. Cuantumul indemnizaţiei se acorda în limita a trei mandate şi era calculată ca produs al numărului de luni de mandat cu 0,4% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată. În condiţiile în care România are 320 de oraşe, 2.861 comune şi 41 de judeţe, numărul viitorilor beneficiari, primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi care sînt în funcţie acum se apropie de 6.400. Şi mai mulţi erau cei care vor avea pensii speciale, dacă avem în vedere că prevederea se referă la cei care au avut aceste funcţii începînd cu 1992. Codul administrativ avea şi alte prevederi care se refereau la primari, la activitatea din consiliile locale sau judeţeni şi la funcţionarii publici. Se votase ca aleşii locali (primar, viceprimar, sau consilieri) să nu mai fie declaraţi incompatibili în exercitarea calităţii de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială. Astfel, ei puteau avea întreprinderi individuale sau de familie, însă, nu puteau să facă afaceri cu instituţiile publice, inclusiv cu primăriile.

Parlamentarii, boieri sînt

Reamintim că parlamentarii, în 2015, au fost de acord să-şi voteze pensii speciale şi pentru ei. La acea vreme, deşi nimeni nu se aştepta la surprize, în sensul respingerii proiectului, la numărătoare uluirea a fost şi mai mare – votaseră pentru mai mulţi decît era de aşteptat. Pentru pensii speciale au votat 303 parlamentari, iar împotrivă au votat 124. Reprezentanţii PSD, UDMR, ai minorităţilor şi PC au susţinut aprobarea proiectului de lege, în timp ce aleşii PNL au votat împotrivă. Astfel, senatorii şi deputaţii primesc pînă la 4.600 de lei lunar în plus, la pensie. Suma este în funcţie de numărul de mandate deţinute. Un parlamentar cu un mandat va primi o pensie specială de 1.550 de lei, iar cel cu două mandate 3.100 de lei. Cei mai privilegiaţi vor fi parlamentarii cu minimum trei mandate, aceştia urmînd să beneficieze de un plus la pensie de 4.600 de lei.

Citește știrea

Trending