Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Punct final în dosarul fraudei de la Asachi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ procesul s-a încheiat după aproape un cincinal, rămînînd definitivă decizia instanţei de fond ■ fostul administrator al liceului a primit un an cu suspendare, pentru delapidare, iar acuzele de fals s-au prescris ■

Curtea de Apel Bacău s-a pronunţat prin sentinţă definitivă în dosarul în care fostul administrator al Colegiului „Gheorghe Asachi“ Piatra Neamţ a fost acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi delapidare. Magistraţii din judeţul vecin au păstrat decizia instanţei de fond, Judecătoria Piatra Neamţ, astfel că Maria Enache nu mai poate fi condamnată pentru fals, deoarece răspunderea penală s-a prescris, iar pentru delapidare s-a aplicat o pedeapsă de un an de închisoare, cu suspendare. Judecătorii au admis acţiunea civilă a unităţii de învăţămînt şi a obligat-o pe inculpată să achite şcolii 21.143 de lei cu titlu de daune materiale şi a respins celelalte pretenţii civile formulate de Colegiul „Gheorghe Asachi“. La această sumă s-au adăugat cheltuieli de judecată de 14.770 de lei, plus 350 de lei în apel, care cad tot în sarcina acuzatei, plus 2.150 pentru plata unui expert. Această decizie a fost atacată de inculpată dar acţiunea a fost respinsă. Şi unitatea de învăţămînt a declarat apel dar nu a obţinut decît majorarea termenului de încercare pentru fostul administrator, de la 2 la 3 ani. Dosarul a ajuns pe masa judecătorilor pe 18 decembrie 2014 şi a fost soluţionat definitiv pe 16 mai 2019. La urmărirea penală au fost dispuse mai multe expertize contabile, iar concluzia finală a fost că prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor era de circa 150.000. Toată povestea a debutat în vara anului 2011, cînd cei din conducerea unităţii de învăţămînt au constatat că din contabilitate lipseşte o sumă importantă de bani, respectiv 1,5 miliarde de lei vechi. Fiind vorba de un „prejudiciu“ substanţial, consiliul de administraţie al şcolii a dispus efectuarea unor verificări pentru a se stabili despre ce este vorba. La finalizarea anchetei interne s-a tras concluzia că banii respectivi nu se regăsesc în documente şi a fost sesizată Poliţia. Anterior, respectiv sfîrşitul anului 2010, o comisie a liceului constatase aceleaşi nereguli. Au fost audiaţi mai mulţi elevi care beneficiaseră de cazare şi masă şi s-a constatat că nu toţi banii au ajuns în casieria şcolii. Astfel, pentru anul şcolar 2009 – 2010 s-a stabilit o „gaură“ în gestiune de 96.642 de lei, iar pentru anul şcolar 2008 – 2009, o alta de 52.791 lei. Profesorii au reuşit să discute şi cu cîţiva dintre părinţii elevilor, găsind şi chitanţe care atestau încasarea unor sume de bani ce nu se regăseau în documentele de la liceu. Inculpata nu elibera chitanţe pentru sumele primite, sau sumele ce figurau pe chitanţele de la cotor erau mai mici decît cele date de plătitori. Aşa fost identificate 15 astfel de chitanţe în care sumele erau diferite. Fostul administrator a mai fost acuzat, în urma verificărilor dispuse de consiliul de administraţie, că ar fi ocupat funcţia ilegal şi că ar fi folosit maşina instituţiei în interes personal. Persoana acuzată a negat acuzaţiile, afirmînd că sînt nereale. La vremea respectivă, Maria Enache declara pentru cotidianul Monitorul că nu este vinovată. În apărarea sa a invocat, printre altele, faptul că întocmirea chitanţelor nu intra în atribuţiile sale şi că nu ea le-ar fi completat.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Toxiinfecţie în tabără

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

La Centrul Primiri Urgenţe al Spitalului Orăţenesc din Tîrgu Neamţ au fost aduşi miercuri, 17 iulie, la ora 20, şase copii cu dizabilităţi, cu vîrste între 10 şi 19 ani şi un adult, toţi acuzînd greţuri, vărsături şi scaune diareice. „Pacienţii au domiciliul în judeţul Prahova şi se află în vacanţă, la o tabără din Durău. Ei au prezetat simptomatologie de enterocolită pe tot parcursul zilei de 16 şi 17 iulie. Sub tratament de echilibrare hidroelectrolitică şi regim dietetic, starea generală a pacienţilor s-a ameliorat şi toţi s-au întors în tabără. În urma anchetei epidemiologice s-a constatat că în tabără există două grupuri distincte şi anume acela al copiilor cu dizabilităţi şi un alt grup de 101 copii şi 36 de adulţi între care nu s-a semnalat nici un caz de boală, cu toate că şi ei au consumat alimente de la blocul alimentar al taberei“, a declarat dr. Mirela Grădinaru, purtătorul de cuvînt al Direcţiei de Sănătate Neamţ. Aceasta a spus că ancheta epidemiologică este în curs şi că s-au ridicat probe de sanitaţie din alimente şi apă, recomandîndu-se aplicarea unor măsuri de curăţenie şi dezinfecţie generală.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Scandalagiu “cu repetiţie, reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ ulterior a fost dispusă plasarea sub control judiciar

Polițiștii nemţeni au identificat și reținut recent un bărbat în vîrstă de 60 de ani, din Vânători Neamț, sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea hotărîrii judecătorești. Bărbatul avea emis pe numele său un ordin de protecţie, fiind obligat să păstreze o distanţă de minim 5 metri faţă de soţia sa, dar l-a înălcat. El mai este cercetat în alte trei cauze penale. “La data de 16 iulie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Tîrgu Neamț au fost sesizați de către o femeie de 52 de ani, din localitatea Vânători Neamț, despre faptul că soțul său a încălcat ordinul de protecție. Din investigațiile efectuate a reieșit că, în zilele de 10, 12, respectiv 15 iulie, soțul său, în vîrstă de 60 de ani, din Vânători Neamț, a încălcat ordinul de protecție, a lovit cu pumnii în geamul locuinței, adresîndu-i cuvinte jignitoare. Polițiștii au stabilit faptul că, la data de 12 aprilie, Judecătoria Tîrgu Neamț a emis un ordin de protecție față de acesta, pentru o perioadă de 6 luni, prin care era obligat să păstreze o distanță de minim 5 metri față de soția sa. Din extinderea cercetărilor a reieșit că bărbatul este cercetat în alte trei cauze penale sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea hotărârii judecătorești, lovire sau alte violențe și amenințare. În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț. La data de 17 iulie a.c., față de cel în cauză, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu-Neamț a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile. Reiterăm faptul că în conformitate cu art. 23 din Legea nr. 217/2003 „persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre măsurile, obligaţiile sau interdicţiile indicate expres de lege”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Eveniment

Neamţ: Coliziune între un TIR şi un autoturism, o victimă încarcerată

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un accident rutier, soldat cu o victimă încarcerată, a avut loc în urmă cu puţin timp, miercuri, 17 iulie, la Tazlău. Din primele informaţii oferite de salvatorii care s-au deplasat la locul accidentului, a fost vorba despre o coliziune între un TIR şi un autoturism pe DJ 156. “Accident rutier între un TIR şi un autoturism pe DJ 156A, comuna Tazlău. La locul solicitării se deplasează 4 echipaje de pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi modul de descarcerare, o autospecială complexă de primă intervenţie la incendii, salvare şi prim ajutor, o autospecială TIM şi un autocamion cu modul multirisc”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ. Vom reveni.

UPDATE 19.08: Şoferul autoturismului, un bărbat în vîrstă de 42 de ani, a fost scos de pompieri din maşină, conștient. Are fractură la piciorul stîng şi mai multe contuzii. Şoferul autotrenului nu a necesitat îngrijiri medicale –sursa ISU Neamţ.

Citește știrea

Trending