Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Pui de zimbru de doar 10 zile eliberat în codri

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Administraţia Parcul Natural Vînători Neamţ a pus în libertate două perechi de mamifere, pe 10 mai ■ un mascul şi o femelă provin de la Rezervaţia Vama Buzăului ■ în timp ce aştepta să i se deschidă poarta spre sălbăticie, una dintre femele a adus pe lume un pui ■

Numărul zimbrilor care hălăduie în pădurile Neamţului a crescut cu încă cinci mamifere, respectiv patru adulţi şi un pui, ajungîndu-se la un efectiv total de 42 de exemplare în libertate. Aşa cum a procedat în ultimii ani în fiecare primăvară, echipa Parcului Natural Vînători a eliberat, vineri, 10 mai, două femele şi doi masculi care fuseseră transportaţi cu cîteva zile înainte în ţarcul de eliberare de la Cabana Chitele, din comuna Crăcăoani, pentru a se obişnui cu zona. În perioada de aclimatizare, una dintre femele a adus pe lume un pui, astfel că micuţul de doar vreo zece zile a pornit împreună cu mama sa spre sălbăticie. De menţionat este faptul că una dintre perechi a fost primită de la Rezervaţia Vama Buzăului. „Vineri, 10 mai, în Parcul Natural Vînători Neamţ, au fost puşi în libertate alţi patru zimbri, doi masculi şi două femele. Ineditul acestei eliberări a constat în faptul că, în urmă cu zece zile, una dintre femele a fătat, astfel că puiul se va dezvolta în condiţii de libertate. Mulţumim pentru sprijinul acordat RNP Romsilva şi Asociaţiei Valea Zimbrilor din judeţul Braşov (care ne-a donat două dintre animalele eliberate“, au menţionat reprezentanţii Parcului Vînători într-o postare pe Facebook. Este al optulea an care au loc astfel de eliberări şi s-a urmat aceeaşi procedură. Animalele selectate au fost tranchilizate pentru a face posibilă transportarea lor în noua locaţie. Urmează monitorizarea lor, pentru a se observa dacă se alătură grupurilor existente sau formează o turmă nouă. Micul pui se alătură celorlalţi 14 fătaţi în libertate în anii anteriori. Se ridică, treptat, o nouă generaţie de zimbri, un nucleu substanţial care nu a avut niciodată de-a face cu captivitatea, fiind astfel mult mai bine pregătit pentru traiul pe cont propriu. Este dovada cea mai concludentă că programul de reintroducere a zimbrului în libertate, un proiect pilot derulat în ţara noastră doar de Parcul Natural Vînători Neamţ, se află pe drumul cel bun. Primul pas pentru repopularea munţilor cu această specie legendară s-a făcut pe 22 martie 2012, aceasta fiind data la care Parcul Natural Vînători Neamţ a reuşit, după ani de eforturi şi multe greutăţi întîmpinate, să creeze condiţiile necesare eliberării primului grup de zimbri în sălbăticie. Evenimentul, o premieră pentru ţara noastră, a avut loc în zona cabanei Chitele din comuna Crăcăoani, un loc izolat unde au avut loc ulterior şi celelalte puneri în libertate. Majoritatea exemplarelor au fost selectate din efectivul autohton, ce trăieşte în condiţii de semi-libertate în ţarcul de aclimatizare al Parcului Vînători. Dar au fost şi excepţii, cum a fost cazul celor şase femele primite în 2014, cu titlu de donaţie, de la grădini zoologice din Marea Britanie. Unul dintre partenerii de atunci, irlandezul Sean McKeown, directorul Wildlife Park din insula Fota, a ţinut neapărat să vadă cum se descurcă animalele în noul lor cămin şi a venit însoţit de un coleg şi de cei doi membri ai unei echipe de filmare, pe la sfîrşitul lunii ianuarie 2019. „Irlandezii sînt implicaţi în diferite acţiuni de salvare a speciilor periclitate, printre acestea numărîndu-se şi zimbrii. Vin de la o grădină zoologică care are foarte mulţi vizitatori, în jur de 400.000 şi doresc să utilizeze imaginile filmate la noi ca un fel de promovare, să arate rezultatele palpabile ale muncii lor“, ne spunea inginerul Sebastian Cătănoiu. Sosirea oaspeţilor din Irlanda avea loc la cîteva săptămîni de la includerea Ţinutului Zimbrului, pentru al doilea an consecutiv, în Top 100 Sustainable Destinations, o selecţie a destinaţiilor turistice „verzi“ din întreaga lume. Este singura destinaţie din România menţionată în acest top şi a fost înscrisă în competiţie sub denumirea Bison Land, în primul an demersurile de participare fiind făcute de echipa Parcului, iar în al doilea, de către cei de la Asociaţia Ţinutul Zimbrului. Parcul Vînători Neamţ este singurul loc din Europa în care există concomitent zimbri în libertate, semilibertate şi în captivitate (la Grădina Zoologică Dragoş Vodă). Nominalizarea despre care am pomenit mai sus a avut loc la Gala competiţiei Global Top 100, care a fost organizată pe 6 martie 2019, în cadrul Tîrgului de Turism de la Berlin. Organizatorii evenimentului i-au înmînat diploma Viorelei Chiper, managerul Asociaţiei Ţinutul Zimbrului. „E o prezenţă onorantă, mai ales că unele destinaţii sînt foarte cunoscute, cum ar fi Parcul Yellowstone din SUA. Înseamnă foarte mult, la nivel mondial, să fim alături de ei. Există avantaje, de exemplu activităţile de promovare. În stabilirea listei cîştigătorilor sînt implicate şi alte organizaţii care au legătură cu turismul sustenabil. E o comisie care analizează destinaţiile, există un întreg proces, se solicită lămuriri“, mai aflam de directorul Sebastian Cătănoiu. Povestea Ţinutului Zimbrului a început în 2005, cînd Administraţia Parcului a înregistrat la OSIM mărcile Ţinutul Zimbrului şi Bison Land şi cînd a prezentat, pentru prima dată, conceptul dezvoltării durabile a micro-regiunii. În 2009 destinaţia a primit recunoaşterea europeană, prin includerea în reţeaua European Destinations of Excellence, în 2016 Ţinutul Zimbrului a devenit a patra destinaţie ecoturistică a României, iar azi recunoaşterea este una mondială.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – trei cazuri noi. Naţional – 416 cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la nivel naţional sunt confirmate 28.582 de cazuri, 1.731 de decese, 19.854 vindecaţi

Până pe 4 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 28.582 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.861 au fost externate, dintre care 19.854 de pacienți vindecați și 1.007 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Până în prezent, 1.731 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 03.07.2020 (10:00) – 04.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 23 decese (12 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Buzău, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, București, Suceava și Vrancea.

Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 416 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 223 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 759.037 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 434 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.969 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 533 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 124.900 de lei.

În urma acțiunilor de verificare desfășurate noaptea trecută, în sistem integrat, de structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Ministerului Transporturilor, au fost aplicate alte 962 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară și distanțare socială.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 4.995 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia,  561 în Spania, 107 în Franța, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați: 50 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Citește știrea

Actualitate

Un proiect de autostradă, un deputat şi doi primari

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ deputatul Bulai le cere primarilor de Roman şi Săbăoani să „aducă” A7 prin localităţile lor

În România, ţara în care Autostrada Unirii are… o lege minunată drept certificat de naştere, dar ea, autostrada, lipseşte cu desăvîrşire în realitate, un deputat, de la USR, pe numele său Iulian Bulai, ceartă doi primari, de Roman şi Săbăoani, pentru că refuză ca o altă autostradă, care e tot pe hîrtie deocamdată, să treacă prin localităţile pe care le păstoresc.

Nu spunem că apelul deputatului nu e unul de esenţă, însă absurdul situaţiei este evident: nu avem autostrăzi, în Moldova, dar avem legi şi dispute politice pe marginea… proiectelor de autostrăzi. Ceea ce o fi bine. Revenind la deputatul USR, aflăm dintr-un comunicat de presă cum că „Iulian Bulai le cere primarilor din Municipiul Roman și comuna Săbăoani să își revizuiască poziția și să militeze pentru ca viitorul traseu al autostrăzii Ploiești – Pașcani să cuprindă și cele două unități administrativ teritoriale pe care le conduc.

Apelul deputatului nemțean vine în contextul în care în această perioadă se va decide ce variantă de traseu, din cele trei disponibile, va avea Autostrada A7 pe teritoriul județului Neamț. La o dezbatere publică din 11 martie, desfășurată la Consiliul Județean Neamț, reprezentanții administrațiilor publice din Roman și Săbăoani au menționat că nu doresc varianta cu ruta cea mai apropiată de localitățile lor deoarece există niște planuri de investiții pentru acea zonă, preferând astfel varianta cea mai îndepărtată, cu nod în județul Iași, după Castelul de Apă”.

Şi zice deputatul cu pricina: ”E crucial pentru județul Neamț ca ruta autostrăzii A7 să fie cât mai aproape de Roman și de zona metropolitană. Există accesibilitate potrivită, iar construcția autostrăzii conform variantei de traseu din apropierea Romanului va ajuta zona să crească din punct de vedere economic.

Fac apel către cele două administrații locale să își revizuiască pozițiile. Ne va fi mult mai ușor să ne conectăm și vor fi create mai multe oportunități de investiții. Mai mult decât atât, noua autostradă va putea funcționa și ca o șosea de centură, care acum ne lipsește. Am așteptat 30 de ani această autostradă, nu trebuie să dăm cu piciorul acestei șanse.

Apreciez că există planuri de investiții, rezidențiale și industriale, însă consider că în avantajul nemțenilor ar trebui să fie prioritară găsirea unor soluții alternative pentru relocarea acestora și nu pentru cel mai favorabil traseu al autostrăzii pentru noi”. Sigur că, jurnalistic, se naşte întrebarea: oare ce motive, alea cu investiţiile nu le credem nici în somn, or fi avut primarii în cauză să opteze pentru varianta „mai îndepărtată”?

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: 3.800 de gospodării fără energie electrică

Știre publicată în urmă cu

în data de

Codul portocaliu provoacă probleme în Neamţ, vineri, 3 iulie. Conform informaţiilor oferite de ISU Neamţ, la ora 16, erau 3.823 de gospodării nealimentate cu energie electrică.

“Ca urmare a avertizării meteorologice cod portocaliu emis pentru județul Neamț, Delgaz Grid ne-a informat că localitățile Păstrăveni, Rădeni, Urecheni, Țibucani, Davideni, Țibucanii de Jos și Lunca Moldovei sunt afectate din punct de vedere al alimentării cu energie electrică. 3823 de consumatori nu sunt alimentați cu energie electrică. Se lucrează pentru remedierea situației”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Trending