Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Procesul medicilor cu şpaga s-a amînat puţin

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ trei din cei cinci medici inculpaţi au contestat finalizarea procedurii de Cameră preliminară ■ Curtea de Apel Bacău va stabili dacă va începe, sau nu, judecata ■ în dosar sînt 23 de inculpaţi, cinci medici şi 18 pacienţi sau rude ale acestora care au dat mită ■

Procesul celor cinci medici ortopezi acuzaţi că în repetate rînduri au luat şpagă de la pacienţi sau rude ale acestora, s-a mai amînat puţin. Asta după ce trei din cei cinci ortopezi au contestat la Curtea de Apel Bacău finalizarea procedurii de Cameră preliminară de la Tribunalul Neamţ şi începerea procesului. Este vorba de Florică Guţu, Ghenadie Bucătaru şi Gheorghe Borş. Nu au uzat de calea de atac doctorul Constantin Nanu şi Grigore Berea. Rămîne de vzut ce vor stabili magistraţii din judeţul vecin în acest caz. În cauză sînt inculpate şi 18 persoane, foşti pacienţi sau rudele acestora, acuzate că au dat bani medicilor. Dacă judecătorii din cadrul Curţii de Apel Bacău vor da undă verde începerii procesului, decizia va fi definitivă şi urmează ca în şedinţele de judecată să fie administrate probe şi audieri de martori în vederea stabilirii vinovăţiei sau nevinovăţiei acuzaţilor. Cei cinci medici ortopezi au fost protagoniştii celui mai mare scandal de corupţie care a zguduit sănătatea nemţeană. A început pe 5 martie 2019, cînd forţele de ordine au luat cu asalt Ortopedia din spital şi cabinetul de specialitate din Policlinică. Lucrătorii DGA Neamţ, Iaşi, Suceava şi Vaslui, sub cordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ au efectuat 7 percheziţii dintre care două la sediul Spitalului Judeţean Neamţ şi au pus în executare 5 mandate de aducere faţă de tot atîtea persoane suspectate de săvîrşirea unor fapte de corupţie. Activităţile au fost derulate într-un dosar penal constituit ca urmare a sesizării din oficiu a lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Neamţ, ce vizează fapte de corupţie săvîrşite de medici din cadrul Spitalului Judeţean – Secţia Ortopedie şi Traumatologie, în legătură cu îndeplinirea actului medical. La plecarea forţelor de ordine, Secţia ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a rămas doar cu doi din cei şapte medici, pentru că anchetatorii i-au reţinut pe restul de cinci. În dosar, doctorul Nanu e acuzat de 27 de acte materiale de luare de mită, iar doctorul Guţu ar fi responsabil de 20 de acte materiale de luare de mită. Locul trei este ocupat de doctorul Berea cu 13 fapte, doctorul Bucătaru are şapte fapte, iar Borş cinci. Medicii ar fi primit bani pentru diferite acte medicale – intervenţii chirurgicale, acordare prelungire concedii medicale, precum şi pentru anestezist. La acel moment, patru din cei cinci inculpaţi au fost arestaţi preventiv, iar unul a fost plasat sub control judiciar şi a fost lăsat să profeseze. În timp cu toţii au scăpat de cătuşe şi au fost în arest la domiciliu, acum cu toţii fiind sub control judiciar, doi la dispoziţia procurorilor iar pentru alţi trei măsura preventivă a fost dispusă de instanţă. Între timp medicii Nanu şi Berea au cerut voie să muncească însă li s-a permis acest lucru doar în clinici private, nu şi în spitale de stat, iar recent şi doctorul Florică Guţu a repurtat o victorie similară în instanţă. El este singurul din lot care mai are la activ o condamnare pentru fapte similare, iar la momentul la care a fost reţinut, pe 5 martie, era încă în termenul de încercare. La percheziţiile de la locul de muncă, dar şi de la domiciliile medicilor au fost ridicate importante sume de bani. De la unul din ortopezi au fost indisponibilizaţi vrei 60.000 de ei, iar acasa la altul peste 480.000 de lei, 18.000 de euro, dolari americani si lire sterline. Din dosar rezultă ca inculpaţii Nanu, Guţu şi Berea au mai fost vizaţi de o anchetă penală, pentru infracţiunile de luare de mită, dar s-a dispus clasarea, întrucît nu au existat suficiente probe din care să rezulte, dincolo de orice dubiu rezonabil că aceste fapte au fost săvîrşite. De această dată, anchetatorii s-au asigurat că suspecţii nu mai scapă şi au fost efectuate înregistrări audio şi video, fiind folosiţi şi investigatori sub acoperire.

Actualitate

Răpus de frig, la stână

Știre publicată în urmă cu

în data de

Salvatorii nemţeni au intervenit, marţi, 20 octombrie, pentru a transporta la spital un bărbat de 46 de ani care a fost găsit în stare de hipotermie la o stână din localitatea Chiriţeni, comuna Hangu.

“În jurul orei 11:11, prin apel la 112, pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane căzute, în stare de inconștiență,  la o stână din localitatea Chirițeni, comuna Hangu.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii de la Garda II de Intervenție Poiana Teiului cu un autoturism de serviciu și o targă UT 2000 și o ambulanță SMURD și un echipaj de la Salvamont.

Echipajul de paramedici de pe ambulanța SMURD au acordat măsurile de prim ajutor unui bărbat de 46 de ani, care se afla în stare de hipotermie. Victima a fost preluată de echipajul Salvamont și transportată la ambulanța SMURD pentru a fi dusă la spital.

În sprijin a fost solicitat și un echipaj de la SAJ”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – 82 de cazuri noi. Naţional – 3.400 de cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Neamţ, în total au fost înregistrate 4.928 de cazuri, iar incidenţa de 1,67

Până pe 20 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 186.254 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

134.395 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.400 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 827 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 5.996 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 19.10.2020 (10:00) – 20.10.2020 (10:00) au fost raportate 65 de decese (34 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese a fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani.

61 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități și pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.266. Dintre acestea, 768 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.890.071 de  teste. Dintre acestea, 29.400 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 19.172 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.228 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 445 de  teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 20 octombrie.

Pe teritoriul României, 20.352 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.880 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.285 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 16 persoane.

 În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.514 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.241 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 5.220 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 837.030  lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 11 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.829 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.013 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  122 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Citește știrea

Actualitate

Arestat pentru că şi-a violat fiica

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ victima, minoră, a fost violată în repetate rânduri, timp de trei ani ■ monstrul a fost prins în fapt de unul dintre fii ■ băiatul şi-a reclamat tatăl abuziv ■

Un bărbat în vîrstă de 38 de ani, dintr-o comună de lîngă Piatra Neamţ, a fost arestat preventiv după ce timp de 3 ani şi-a violat fiica minoră, acum în vîrstă de 17 ani. Pentru a proteja victima, nu vom face public nici numele tatălui abuziv, dar nici localitatea unde a avut loc grozăvia.

Ceea ce deosebeste acest caz de altele similare constă în aceea că tatăl denaturat a fost prins în fapt de către unul dintre fii săi, iar acesta l-a reclamat.

Cercetările efectuate de oamenii lefgii au scos la iveală chinurile îndurare de adolescentă, iar în urma probatoriului administrat de anchetatori, magistraţii din cadrul Judecătoriei Piatra Neamţ au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

„În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 202 Cod procedură penală şi la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ, avînd ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul I.C. Dispune arestarea preventivă a inculpatului I.C., aflat în stare de reţinere în Arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ, cercetat în dosarul penal nr. 4353/P/2020 al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ, pentru comiterea infracţiunii de viol în formă continuată, prev. şi ped. de art. 218 alin.1 şi alin. 3, lit. a), b), c) Cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 zile, începînd cu data de 14.10.2020 şi pînă la data 12.11.2020, inclusiv“, conform instanţei.

Decizia Judecătoriei Piatra Neamţ putea fi contestată, în termen de 48 de ore, la Tribunalul Neamţ. Cu toate că inculpatul avea acest drept, nu a uzat de calea de atac şi s-a resemnat cu cătuşele.

Totul a ieşit la iveală în mod întîmplător, pe 13 octombrie, cînd unul din fraţii victimei a surprins abuzul asupra minorei, într-o anexă gospodărească. Băiatul şi-a dat părintele pe mîna utorităţilor, iar ancheta efectuată în cauză a condus la concluzia că faptele reprobabile ar fi avut loc timp de 3 ani, în perioada decembrie 2017 – 13 octombrie 2020.

Dacă va fi găsit vinovat de faptele pentru care a fost privat de libertate, bărbatul poate primi o pedeapsă de pînă la 12 ani de închisoare. Pentru a trece peste trauma suferită care s-a întins pe o perioadă mare de timp, victima agresiunii urmează a fi consiliată psihologic.

FOTO: generica

Citește știrea

Trending