Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Premieră la Salvamont, prima zi fără intervenţii

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ 6 mai 2019 a fost prima zi din acest an în care salvamontiştii nu au fost solicitaţi la vreo misiune ■ „După 127 de zile scurse din acest an, ieri (6 mai - n.r) a fost prima zi liniştită pe munte, zi în care nu s-a produs nici un eveniment la care să fie necesar să fie alertate şi să intervină echipele“, se arată într-un comunicat Salvamont ■

Lucrătorii din cadrul Salvamont Neamţ au marcat ziua de 6 mai 2019 ca fiind prima de la începutul anului în care nu au fost solicitaţi la nici o intervenţie. După mai bine de 4 luni, în care au avut de lucru continuu, a venit ziua 127 a anului 2019 în care nimeni nu a avut nevoie de ajutor, ceea ce înseamnă nu că salvamontiştii s-au odihnit, ci faptul că nici o persoană nu a fost rănită sau în situaţii limită. „După 127 de zile scurse din acest an, ieri (6 mai 2019 n.r) a fost prima zi liniştită pe munte, zi în care nu s-a produs nici un eveniment la care să fie necesar să fie alertate şi să intervină echipele Salvamont. Vremea rea, perioada de intersezon, atenţia turiştilor sau cîte puţin din toate, au făcut ca 6 mai să fie o zi, cum ne dorim să fie întotdeauna, fără tristeţe pe munte“, conform Salvamont Neamţ. De menţionat este faptul că pe munte primăvara nu a venit încă, deşi anotimpul se termină în trei săptămîni şi, teoretic, ar trebui să vină vara. Amatorii de drumeţii montane trebuie să ştie că în vîrf de munte, pe Ceahlău, este încă zăpadă, iar ieri, 9 mai, la ora 8 dimineaţa încă mai erau 15 centimetri de nea. Este destul de frig pentru acest moment al anului şi conform informaţiilor de pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie ieri, la ora 13, abia se înregistra 1 grad cu plus, după ce în ziua anterioară maxima a fost negativă, de -2 grade Celsius. În noaptea de 8/9 mai meteorologii au măsurat pe Toaca -5,4 grade. Revenind la misiunile salvamontiştilor, trebuie spus că una din cele mai dificile din 2019 a fost recent, pe 1 mai, cînd un bărbat de 44 de ani, din Bacău, a trăit clipe de cumpănă după ce a plecat într-o drumeţie pe Ceahlău. Într- un moment de neatenţie, el a călcat pe o pojghiţă de zăpadă îngheţată şi şi-a rupt piciorul, avînd nevoie de ajutorul salvamontiştilor pentru a ajunge la ambulanţă. Solicitarea pentru acordarea primului ajutor a fost înregistrată în dispecerat în jurul orei 15, cînd salvamontiştii au fost solicitaţi în zona Poliţa cu crini, victima prezentînd o fractură de membru inferior. Către locul intervenţiei au plecat două echipe de salvamontişti, una de la Durău, iar cea de-a doua din baza Dochia. „Vremea a fost extrem de nefavorabilă, vînt, ceaţă, lapoviţă spre ninsoare, distanţa mare pe care trebuiea asigurat transportul pe targă, dar, nimic nu mai conteaza cînd faci asta din pasiune pentru profesie. Interventia din zona de est a Masivului Ceahlău s-a terminat în jurul orei 19, cînd accidentatul a fost predat cadrelor de la autospeciala Serviciului Judeţean de Ambulanţă“, conform unui comunical al Salvamont Neamţ. Turistul, care era bine echipat pentru o drumeţie montană, cobora de la Cabana Dochia spre Izvorul Muntelui şi în urma unei alunecări pe o porţiune îngheţată a suferit o fractură de membru inferior. Datorită terenului îngheţat, a vremii nefavorabile şi a înclinaţiei traseului, s-a luat decizia de a se interveni cu două echipe de salvatori. Accidentatului i s-a aplicat o atelă vacumatică de ultimă generaţie şi a fost transportat pe un UT 2000 cu sistem de frînare şi sac termic pînă la punctul de întîlnire cu ambulanţa. Victima a fost diagnosticată de medici cu suspiciune de fractură la glezna dreaptă şi a fost transportat şi predat la Unitatea Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Circulaţie blocată din cauza unui TIR

Știre publicată în urmă cu

în data de

Circulaţia rutieră este blocată, la această oră, marţi, 18 februarie, în Crăcăoani din cauza unui TIR care a suferit o serie de defecţiuni tehnice.

Din cauza unor defecțiuni tehnice, un TIR a rămas blocat la intrarea pe DN 15C de pe un drum secundar, pe raza localității Crăcăoani, blocînd astfel ambele sensuri de mers”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

 

FOTO: generică

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Înecat în rîu

Știre publicată în urmă cu

în data de

Pompierii nemţeni au intervenit, marţi, 18 februarie, pentru a scoate trupul unui bărbat din apele rîului Topoliţa, în comuna Petricani.

“În urma unui apel la 112, un echipaj de pompieri de la Detașamentul Tîrgu Neamț a scos un bărbat din apele rîului Topolița din comuna Petricani. La locul intervenției se deplasează un echipaj SAJ. Bărbatul nu prezintă semne vitale”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Vom reveni.

Citește știrea

Actualitate

Piatra Neamţ: Primarul, mulţumit de plata electronică a taxelor

Știre publicată în urmă cu

în data de

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, a anunţat recent că este mulţumit de efectele introducerii sistemelor de plată electronice pentru taxele şi impozitele locale.

“Introducerea sistemelor de plată electronice pentru taxele şi impozitele locale a reprezentat o modalitate modernă şi comodă care a fost bine primită de contribuabilii locali. Astfel, dacă în anul 2016 s-au înregistrat un număr de 1.759 plăţi electronice, în doar trei ani numărul acestora a crescut de aproape patru ori, ajungînd la 6.334 plăţi electronice efectuate în anul 2019.

Digitalizarea Primăriei Piatra Neamţ continuă şi se va accelera în perioadă următoare prin fonduri europene. Mai rapid, mai simplu, mai comod, mai puţină birocraţie – cetăţeni mulţumiţi”, a declarat primarul Dragoş Chitic.

Citește știrea

Trending