Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Prefectul, război total cu şeful Apa Serv: “Îl văd la manifestări politice, dar nu îl văd pe teren”

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ “solicit demisiile celor care conduc Compania Judeţeană Apa Serv”, a spus George Lazăr ■ “faptul că domnul Angheluţă nu a luat examenul poate demonstra competenţele sale în această zonă”, a mai completat prefectul de Neamţ ■

Prefectul de Neamţ, George Lazăr, s-a dezlănţuit din nou împotriva conducerii Apa Serv, într-o conferinţă de presă susţinută marţi, 4 februarie, cerîndu-le din nou demisia şefilor companiei de apă.

Motivul, aceeaşi problemă, nerezolvată, a crizei de apă în zona Roman. Prefectul de Neamţ l-a ironizat pe directorul Apa Serv, Vlad Angheluţă, despre care a spus că îl vede la manifestări politice, dar nu îl vede pe teren şi a adăugat că faptul că nu a luat examenul pentru postul pe care îl ocupă poate demonstra “competenţa” sa.

„Am avut cîteva intervenţii publice şi îmi susţin punctele de vedere transmise, urmate de următoarele aspecte: problema apei nu este doar la Roman, ci în toată zona Romanului. Dimineaţa abia curge apa şi seara la fel. Subliniez faptul că poate reprezenta începutul unui focar de infecţie, avînd în vedere că în şcoli nu este apă, iar acolo sîunt sute de copii şi cadre didactice care au nevoie de o igienă primară.

E o situaţie care trenează de mult timp. Specialiştii de la Apa Serv spun că nu este apă în puţuri. Am cerut în CJSU să îşi monitorizeze şi să îşi măsoare pierderile că au aparatura necesară în acest sens. Astăzi, la această oră, nu am o informaţie în acest sens, nu ştim care sînt pierderile. Dacă aceasta este realitatea, atunci există o mare posibilitate să fie apă în zona de subsol – vă daţi seama ce înseamnă asta pentru blocuri şi infrastructura rutieră. Solicit demisiile celor care conduc Compania Judeţeană Apa Serv.

Îl văd pe domnul Angheluţă la tot felul de manifestări politice, dar nu îl văd pe teren. Faptul că domnul Angheluţă nu a luat ieri examenul poate demonstra competenţele sale în această zonă. Am purtat o discuţie cu  domnul Marian Grigoraş, prefectul judeţului Iaşi, să poarte nişte discuţii cu Apa Vital pentru a se putea face cît de repede o întîlnire, în care să găsim o variantă de a lua apă de la Apa Vital.

Nu pot să înteleg de ce treaba asta trenează de 7 luni. În ceea ce priveşte obligaţiile ce revin Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, aceasta din urmă nu a luat nicio atitudine, niciodată, şi nu a amendat pe nimeni. Rog din nou, pe această cale şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Neamţ să îşi facă treaba, să se sesizeze în legătură cu faptul că mii de oameni nu primesc un serviciu corect, respectiv apa potabilă pentru care aceştia plătesc. Îl sesizez astăzi pe domnul comisar să ia măsuri cu privire la acest aspect: mii de beneficiari din Roman nu primesc apă”, a declarat George Lazăr, prefectul judeţului Neamţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Mesaj de condoleanţe pentru o poliţistă decedată la doar 39 de ani

Știre publicată în urmă cu

în data de

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ a transmis un mesaj de comdoleanţe pentru o poliţistă care a plecat la cele veşnice la vârsta de doar 39 de ani:

“Inspectoratul de Poliție Județean Neamț deplânge stingerea fulgerătoare din viață, la doar 39 de ani, a colegei noastre, agent șef adjunct de poliție Checheriță Harabagiu Claudia Clara din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Piatra Neamț care, la data de 3 aprilie 2020, a trecut în neființă.

 

Pe această cale aducem un ultim omagiu celei care a fost o bună colegă, iar trecerea sa în neființă reprezintă o mare pierdere pentru colectivul din care făcea parte și lasă în inimile noastre sentimente de mare tristețe și regrete.

 

Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și exprimăm profunda compasiune pentru pierderea suferită.

 

Dumnezeu să o odihnească în pace!”.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Bărbat mort în incendiu

Știre publicată în urmă cu

în data de

Corpul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit de pompierii nemţeni într-o locuinţă cuprinsă de flăcări, vineri seara, 3 aprilie, în localitatea Vădurele, comuna Cîndeşti.

“Prin apel la 112, în jurul orei 21.25, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în localitatea Vădurele, comuna Cîndești. La locul indicat s-au deplasat trei echipaje de pompieri  cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea primului echipaj (redirecționat de la Borlești, unde încheiase o misiune de stingere a unui incendiu de vegetație uscată) incendiul se manifesta generalizat”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ, în momentul declanşării intervenţiei. Cîteva zeci de minute mai tîrziu a fost anunţat faptul că incendiul a fost localizat, iar în locuinţă a fost găsită o persoană decedată.

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Prefectul de Neamţ îl acuză pe preşedintele CJ că vrea să dea un “tun financiar” de milioane de euro

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ Arsene îşi doreşte o şedinţă de îndată pentru a aloca fonduri pentru un spital mobil COVID-19 ■ valoarea proiectului ar fi de 17,6 milioane de euro ■ prefectul de Neamţ afirmă că un astfel de spital ar costa doar 10,2 milioane de euro ■ “diferenţa de 7,4 milioane de euro unde se duce domnule preşedinte Arsene?”, întreabă George Lazăr ■

Acuze grave formulate de prefectul de Neamţ, George Lazăr, la adresa preşedintelui CJ Neamţ Ionel Arsene. Cel din urmă a anunţat că îşi doreşte convocarea unei şedinţe de CJ în care să fie alocate fonduri pentru construirea în regim de urgenţă a unui Spital Mobil Covid-19, care să deservească populaţia din judeţele Neamţ, Iaşi şi Bacău.

“Voi convoca de îndată o ședință a Consiliului Județean Neamț, pentru a aloca fondurile necesare construirii în regim de urgență, a Spitalului Mobil COVID-19, care va deservi populația din județele Neamț, Iași și Bacău.

Spitalul va avea o capacitate de 250 de paturi și va avea o structură modulară. Va fi instalat în circa trei săptămâni, astfel încât la momentul atingerii vârfului epidemic, unitatea să fie operațională.

Cele trei județe vor asigura personalul medical și toate costurile și logistica necesare operaționalizării spitalului.

Valoarea totală a acestui proiect este de 17,6 milioane de euro și se realizează în cadrul Asociației Intercomunitare Euronest.

Această unitate vine ca o soluție pentru a crește capacitatea de absorbție și de reacție a sistemului medical dar și de a ține sub control strict aria de răspândire a virusului”, a publicat Ionel Arsene pe pagina sa de Facebook.

Replica lui George Lazăr a venit puţin mai tîrziu sub forma unui atac extrem de dur. “Văd că m-aţi ascultat domnule preşedinte Arsene, v-aţi conformat în decizia de a schimba managerul Spitalului Judeţean Neamţ. Oricum rămîne o mare realizare pentru dumneavoastră, dar şi dezamăgire pentru judeţul Neamţ, să schimbaţi directorii de la Spitalul Judeţean la două săptămîni, pe bandă rulantă, după ce tot dumneavoastră îi anunţati, îi instalaţi şi vă lăudaţi cu competenţele lor.

De data asta vă cer să ascultaţi din nou şi să nu greşiţi în acţiunile dumneavoastră, pentru că e mare păcat să risipiţi banii publici ai nemţenilor, pentru că nu sînt ai dumneavoastră de acasă. Vreţi cu orice preţ să daţi un tun financiar de aproximativ 17,6 milioane de euro şi asta nu e bine domnule Arsene. Se pare că atunci cînd vine vorba de bani, dumneavoastră nu mai ţineţi cont de nimic, nici de starea de urgenţă, nici de sănătatea publică a cetăţenilor şi nici de cheltuirea responsabilă a banului public.

Vreţi să faceţi un spital modular cu 17,6 milioane de euro în condiţiile în care acest spital costă doar 10,2 milioane de euro. Întreb şi întreabă foarte mulţi cetăţeni, diferenţa de 7,4 milioane de euro unde se duce domnule preşedinte Arsene? Şi vă ataşăm şi oferte de preţ ca să fie pe înţelesul oricui.. Vă cer să nu risipiţi banii comunităţii pe invenţii financiare ale dumneavoastră şi cel mai bine, dacă tot vreţi să investiţi în sănătate, faceţi acest efort financiar pentru Spitalul Neamţ – pentru dotări cu aparatură medicală, echipamente de protecţie, sisteme de ventilaţie mecanică şi alte dispozitive care lipsesc şi sînt de maximă necesitate. Nu vă ocupaţi în această perioadă de artificii financiare, fiţi eficient în cheltuirea banului public”, scrie, tot pe Facebook, prefectul de Neamţ.

Nu ştim cine are dreptate şi nici nu e datoria noastră de jurnalişti să dăm dreptate unuia sau altuia. Un lucru e cert: de spitale avem nevoie acum mai mult decît oricînd, însă ar trebui ca instituţiile statului să vegheze foarte atent la cheltuielile care se fac în această perioadă sub “umbrela” stării de urgenţă. Aşteptăm şi o eventuală replică a preşedintelui CJ Neamţ, dar mai ales aşteptăm o poziţie clară a instituţiilor care ne pot spune dacă se pregăteşte sau nu un tun financiar.

Citește știrea

Trending