Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Poliţişti acuzaţi de luare de mită

Știe publicată cu

în data de

■ patru oameni ai legii de la Tîrgu Neamţ sînt acuzaţi de luare de mită ■ faptele au avut loc în primăvara anului 2016 ■ cazul a fost făcut public printr-un comunicat al DGA Serviciul Anticorupţie Neamţ ■

La Tribunalul Neamţ începe procesul în care patru agenţi de poliţie din cadrul Formaţiunii rutiere a Poliţiei Tîrgu Neamţ şi două persoane fără calitate specială au fost inculpaţi pentru fapte de luare de mită, complicitate la această faptă şi fals intelectual, uz de fals, dar şi dare de mită. Instanţa a pus punct procedurii de Cameră preliminară dar acuzaţii au contestat decizia fără folos la Curtea de Apel Bacău. „În temeiul art. 425/1 alin.7 pct. 1 lit.b Cod proc.pen., rap. la art. 347 Cod proc.pen., respinge ca nefondate contestaţiile formulate de contestatorii-inculpaţi Cucoş Vasile Marius, Nechita Marius Bogdan, Popa Mocanu Florin Alin şi Epanu Ştefan împotriva încheierii nr.180/CP din 23.10.2018 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Neamt în dosarul nr. 1397/103/2018/ a1, pe care o menţine“, conform instanţei. Demersul inutil i-a costat pe inculpaţi cîte 300 de lei. De acum procesul intră în linie dreaptă cu administrări de probe şi audieri de martori. Cazul a fost făcut public printr-un comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Serviciul judeţean Anticorupţie (SJA) Neamţ. Ulterior au fost finalizate cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ a dispus trimiterea în judecată, la data de 28 iunie 2018, a patru agenţi. În cauză au mai fost deferite justiţiei alte două persoane fără calitate specială, pentru săvîrşirea infracţiunilor de dare de mită. „În fapt, în perioada 24 aprilie – 17 mai 2016, agenţii de poliţie au pretins şi primit sume de bani cuprinse între 50 şi 200 lei, pentru a nu aplica sau pentru a aplica sancţiuni contravenţionale mai uşoare unor conducători auto, cu ocazia constatării unor încălcări ale normelor privind regimul circulaţiei rutiere“, conform comunicatului DGA. În cauză este vorba de Vasile Marius Cucoş, acuzat de săvîrşirea infracţiunilor de luare de mită, complicitate la luare de mită şi complicitate la fals intelectual. Marius Bogdan Nechita a fost inculpat pentru săvîşirea infracţiunilor de luare de mită, complicitate la luare de mită, fals intelectual şi uz de fals. Florin Alin Popa Mocanu este acuzat de coautorat la luare de mită şi complicitate la fals intelectual, iar Ştefan Epanu ar fi săvîrşit fapte cum ar fi luare de mita, fals intelectual, uz de fals şi coautorat la luare de mită. Alte două persoane fără calitatea specială, Dumitru Nistor şi Ionuţ Cătălin Vezeteu au fost inculpaţi pentru dare de mită. „Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Cucoş Vasile Marius, Nechita Marius Bogdan, Popa Mocanu Florin Alin, Epanu Ştefan, Nistor Dumitru şi Vezeteu Ionuţ Cătălin“, au decis magistraţii Tribunalului Neamţ la finele procedurii de Cameră preliminară. Dosarul penal a fost constituit ca urmare a sesizării din oficiu a lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Neamţ, care au fost delegaţi să efectueze mai multe activităţi de urmărire penală.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Vîrstnic mort în pădure

Știe publicată cu

în data de

Autor

Echipajele ISU Neamţ au intervenit în week-end într-o misiune de degajare a unei persoane căzute într-o rîpă la marginea unui drum forestier din comuna Grinţieş. Pe 23 mai, la locul evenimentului s-a deplasat un echipaj de pompieri militari cu o autospecială de intervenţie din cadrul Gărzii II Poiana Teiului şi un echipaj medical din cadrul SAJ. A fost anuntat şi Serviciul Public Salvamont Neamţ. Victima a fost un bărbat de aproximativ 71 de ani. Echipajul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ ajuns la faţa locului au încercat să-l resusciteze. Manevrele au fost continuate şi de pompierii militari şi de membrii Serviciului Salvamont Neamţ. Din nefericire, efortul comun depus de forţele participante a fost în zadar, fiind declarat decesul bărbatului de către personalul medical din cadrul SAJ Neamţ. Poliţiştii efectuează cercetări în acest caz pentru a stabili cauzele producerii acestui eveniment.

Citește știrea

Actualitate

Cu maşina, direct prin rondul giratoriu

Știe publicată cu

în data de

Un eveniment rutier care putea avea consecinţe tragice a avut loc în noaptea de sîmbătă spre duminică, 25/26 mai, în centrul oraşului Tîrgu-Neamţ. În jurul orei 3.00, agenţii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului au intervenit la accidentul soldat cu pagube materiale. Din cercetările efectuate a reieşit faptul că un bărbat de 61 de ani, din Tîrgu-Neamţ a condus un autoturism pe strada Ştefan cel Mare, moment în care ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrînd în sensul giratoriu, aflat la intersecţia cu strada Mihai Eminescu. În urma impactului nu au rezultat victime. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care indicat o valoare de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Citește știrea

Eveniment

Neamţ: Condamnat după ce şi-a aruncat tatăl de la balcon

Știe publicată cu

în data de

■ inculpatul a atacat sentinţa, dar nu a avut cîştig de cauză ■ Curtea de Apel Bacău a decis să păstreze pedeapsa de 8 ani de închisoare pronunţată de prima instanţă ■ fapta a avut loc în urmă cu un an ■ atunci, victima de 69 de ani a căzut de la etajul III, dar a supravieţuit ■ agresorul a fugit, însă a fost prins a doua zi, în judeţul Harghita ■

Călin Cătălin Vârgolici, de 31 de ani, din Roman, cel care în urmă cu un mai bine de un an şi-a „ajutat“ tatăl să cadă de la etajul III al blocului în care locuia, rămîne cu pedeapsa de 8 ani de închisoare pentru săvîrşirea infracţiunii de tentativă de omor. Deşi a contestat sancţiunea la Curtea de Apel Bacău, judecătorii au respins apelul ca nefondat şi astfel decizia instanţei de fond, Tribunalul Neamţ, a devenit definitivă. Chiar dacă victima agresiunii nu a avut pretenţii materiale de la fiul care i-a vrut moartea, Vârgolici este bun de plată cu circa 10.000 de lei, cheltuieli cu transportul şi spitalizarea victimei precum şi cheltuieli de judecată la ambele instanţe. Fapta a avut loc pe 23 februarie 2018, în jurul orei 15.30. Atunci tată şi fiul s-au certat, iar mai apoi cel din urmă şi-a aruncat părintele de la balcon, scenele şocante petrecîndu-se în plină zi, aproape de intrarea în Pietonalul Ştefan cel Mare, dinspre BancPost. Sub privirile şocate ale zeci de trecători, victima vocifera şi cerea ajutor, apoi a fost văzută cum a escaladat balconul locuinţei, de la etajul al III-lea al blocului, încercînd, cel mai probabil, să scape de o primejdie de moarte. La geamul apartamentului a apărut, în scurt timp, şi cel care reprezenta acest pericol, nimeni altul decît fiul romaşcanului. Scenele, filmate de mai multe persoane aflate la faţa locului, s-au derulat rapid, persoana din interiorul casei dezlipind mîna cu care părintele său se agăţa de pervaz, să îşi salveze viaţa. Bătrînul a căzut lovindu-se de acoperişul balconului vecinului de la primul nivel, iar apoi s-a prăbuşit într-un morman de zăpadă de pe stradă. „Am văzut cum s-a petrecut totul. Era un bărbat îmbrăcat cu pulover roşu, agăţat de pervaz, iar cineva i-a dat drumul. A durat o fracţiune de secundă pînă a ajuns jos. Victima nu şi-a pierdut conştienţa, dar se zbătea din picioare cum se zbate o găină cînd o tai. Nici acum nu îmi vine să cred“, povestea o femeie, martor al incidentului. Cetăţenii au sunat imediat la 112 şi au venit echipaje de prim ajutor şi de la Poliţie. Rănitul a fost transportat la Spitalul Roman, viaţa acestuia fiind salvată, în primul rînd de „aterizarea“ în doi timpi, iar ulterior de către medici. Doctorii de gardă au explicat că bătrînul a avut zile, avînd în vedere înălţimea de la care a căzut şi vîrsta. „Pacientul a fost adus cu ambulanţa, la Centrul Primiri Urgenţe vineri, 23 februarie, la ora 15.44, cu diagnosticul de policontuzie prin cădere de la înălţime, respectiv de la etajul al III- lea. A fost diagnosticat în CPU, i s-au recoltat analize, i s-a făcut computer tomograf de craniu, de coloană cervicală, de torace, de ambdomen şi pelvis. La acest tip de analiză s-a evidenţiat un pneumotorax stîng (aer în torace, n. red.), în cantitate mare. A fost drenat şi operat la Secţia chirurgie. Pacientul are o evoluţie post operatorie favorabilă, iar în momentul de faţă este stabil şi se află în tratament la Compartimentul chirurgie toracică. Dacă stăm să ne gîndim de la ce înălţime a căzut şi vîrsta pe care o are, putem spune că pacientul a avut zile şi Dumnezeu l-a păzit“, declara Maria Andrici, managerul Spitalului Roman. Imediat ce au primit alarma prin 112, oamenii legii din Roman au ajuns la apartamentul indicat şi au efectuat cercetarea la faţa locului. Din primele investigaţii, mai ales că scenele au fost filmate, a fost conturată o infracţiune de tentativă de omor, suspect fiind Călin Cătălin Vârgolici (foto), fiul bărbatului rănit în cădere. Tînărul de 30 de ani apucase, însă, să fugă, astfel încît a fost dat în urmărire generală, încă din cursul aceleiaşi zile de vineri. După circa 24 de ore, romaşcanul a fost capturat în zona staţiunii Borsec, în vreme ce se deplasa pe jos. Din cîte se pare, acesta încerca să ajungă, cu o maşină de ocazie, la nişte cunoştinţe din judeţul Harghita. Cum cazul era deja în cercetarea procurorilor criminalişti de la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Neamţ, Călin Cătălin Vârgolici a fost adus pentru anchetă. Individul are domiciliul în Bucureşti, însă lucra ca agent de pază în Roman, prilej cu care îşi vizita adesea tatăl. Între cei doi era de mai multă vreme o atmosferă tensionată, care a răbufnit în cursul zilei de 23 februarie. Cu chef de scandal, tînărul a venit acasă, a încuiat uşa de la intrare şi şi-a ameninţat părintele punînd, din cîte afirmă surse judiciare, inclusiv mîna pe un cuţit. Din această cauză, tatăl traumatizat ar fi încercat să scape ieşind pe geam, de unde a fost „eliberat“ de fiu spre plonjonul în gol. Călin Cătălin Vârgolici a fost reţinut pe 24 februarie, pentru tentativă de omor calificat, iar a doua zi a fost arestat.

Citește știrea

Trending