Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Pensionar aproape mort de frig în casă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un pensionar a fost găsit îngheţat în propria locuinţă ■ se pare că victima mai obişnuia să cunsume alcool ■

Ambulanţa a adus în cursul zilei de 8 ianuarie, în jurul orei 14,50, la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Roman un bărbat cu hipotermie severă, care a avut nevoie de manevre serioase de resuscitare.

„A fost adus cu o ambulanţă un bărbat, în vîrstă de 58 de ani, din Hociungi, găsit îngheţat în locuinţă de un vecin. Acesta se afla în stare comatoasă, cu o hipotermie severă, temperatura organismului său avînd 27 de grade Celsius.

A fost internat pe secţia ATI pentru a fi stabilizat. În această dimineaţă, fiind stabil şi în stare de conştienţă, a fost transferat pe Secţia Interne unde va rămîne sub supraveghere medicală, cel puţin pînă vineri, 10 ianuarie“, a precizat purtătorul de cuvînt al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman.

Contactat telefonic, asistentul social al Primăriei Moldoveni, a declarat că situaţia bărbatului este cunoscută, dar că primăria nu are nici un fel de putere în a rezolva problema acestuia, care locuieşte într-o casă bătrînească, dărăpănată, neîncălzită, fiind părăsit de familie de cîţiva ani buni, din cauza viciului său.

„Ne vom consulta cu domnul primar, pentru a vedea ce putem face în situaţia acestui bărbat. Din păcate, are o pensie de vreo 1.500 lei, pe care însă o dă în cîteva zile pe alcool. Nu avem nici un fel de instrument legal de a-l ajuta şi chiar dacă am vrut să-i cumpărăm un godin sau un radiator electric, ne-a fost frică să nu dea foc la casă. Vom vedea cînd se va întoarce domnul primar ce se va putea face cu acesta“, a declarat asistentul social Aionesei.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Consilier local în conflict de interese

Știre publicată în urmă cu

în data de

Vasile Enache, consilier local în cadrul Consiliului Local Girov, a fost declarat în stare de conflict de interese de către Agenţia Naţională de Integritate.

Reprezentanţii instituţiei au constatat că acesta a participat la adoptarea a două hotărîri prin care s-a aprobat atribuirea unor suprafeţe de teren deşi avea un interes personal.

„În calitate de consilier local, a participat la deliberarea şi adoptarea a două hotărîri ale Consiliului Local, în data de 26 ianuarie 2018 şi în data de 28 februarie 2019, prin care s-a aprobat atribuirea a 4 ha, respectiv a 7,42 ha de păşune persoanei evaluate, precum şi la dezbaterile din cadrul şedinţelor, deşi avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local, avînd posibilitatea să anticipeze că va beneficia de pe urma adoptării lor.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70 şi art. 71 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 75, lit. a) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004, dispoziţii preluate de Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ la art. 228, alin. (1)”, se precizează în comunicatul de presă emis de ANI.

Citește știrea

Actualitate

Consilierii se întrunesc în şedinţa lunară, sub Cetate

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ pe ordinea de zi a şedinţei de pe 28 februarie se află 20 de proiecte de hotărîre ■

Consilierii locali ai oraşului Tîrgu Neamţ se vor întruni pe 28 februarie în şedinţă ordinară, pe ordinea de zi fiind propuse 20 de proiecte de hotărîre. După alegerea preşedintelui de şedinţă, inclusiv pentru luna martie, se va trece la dezbateri. Şapte dintre proiecte au legătură cu vînzarea, concesionarea sau lotizarea unor terenuri din domeniul privat al urbei sau din cel public. La alt punct se propune modificarea şi completarea anexei la o hotărîre a consiliului local privind însuşirea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului. Se mai cere acordul participanţilor pentru scoaterea la licitaţie publică deschisă în vederea închirierii unui bun imobil (teren şi clădire), situat pe strada Lalelelor şi aparţinînd domeniului privat al oraşului. Alte subiecte vizează darea în folosinţă gratuită a unui teren situat pe bulevardul Ştefan cel Mare, către Delgaz Grid, completarea şi modificarea unei hotărîri din 2019 în sensul introducerii în domeniul public a unor mijloace fixe aferente investiţiei realizată din surse de finanţare publică – POS MEDIU. Va fi cerută aprobarea aleşilor şi pentru împuternicirea primarului să realizeze demersurile în vederea obţinerii licenţei de exploatare, negocierea, semnarea şi ridicarea acesteia de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. În aceeaşi şedinţă se va supune la vot aprobarea actualizării Calendarului activităţilor Casei Culturii Ion Creangă Tîrgu Neamţ pentru anul 2020 şi bugetul aferent organizării manifestărilor. Va fi nevoie de acordul consilierilor şi pentru programul şi bugetul unor evenimente ce vor avea loc în această perioadă: Zilele Ion Creangă(28 februarie – 3 martie), Pentru tine, dragă mamă(29 februarie), După amieze culturale la Tîrgu Neamţ(martie). La alte două puncte ale ordinii de zi se va discuta despre asocieri cu Colegiul Ştefan cel Mare pentru un proiect de interes public local şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, în vederea unei acţiuni de interes naţional. Conducerea primăriei va mai propune consilierilor acordarea unui ajutor de urgenţă pentru o persoană care se află într-o situaţie de necesitate deosebită.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Galeria meseriilor

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ la Colegiul Petru Poni s-au adunat reprezentanţii liceelor tehnologice şi ai unor firme din municipiu şi zonă ■

Colegiul Petru Poni din Roman a găzduit miecuri, 26 februarie, prima ediţie a Galeriei Meseriilor, un proiect al Ministerului Educaţiei, care anul acesta a separat liceele teoretice de cele cu activitate de pregătire profesională în ceea ce priveşte prezentarea ofertei educaţionale pentru anul şcolar 2020-2021. O manifestare similară are loc şi în municipiul reşedinţă de judeţ, ea fiind organizată la Pavilionul Expoziţional din Piatra Neamţ. Acţiuni de acest fel s-au derulat în întreaga ţară din 11 februarie, urmînd ca aceste tîrguri educaţionale să culmineze în ziua de 11 martie, cînd a fost declarată, printr-un proiect de act normativ, Ziua Meseriilor. În fapt este vorba doar de prezentarea ofertelor educaţionale a unităţilor şcolare care pregătesc viitorii meseriaşi ai României. În sala de sport a unităţii de învăţămînt amintite toate liceele tehnologice din Roman şi zonă s-au întrecut în a amenaja standuri de prezentare a ofertei educaţionale din acest an, de faţă fiind conducerile acestor licee şi şcoli profesionale, cadre didactice şi elevi. Manifestarea a fost deschisă de inspectorul şcolar general, Mihai Obreja, la activitate fiind invitaţi primarul municipiului Roman, Lucian Ovidiu Micu şi deputatul Dan Laurenţiu Leoreanu. De remarcat prezenţa anul acesta a foarte multor reprezentanţi ai agenţilor economici din zonă, interesaţi să sprijine pregătirea viitoarei forţe de muncă. Societăţile au ţinut să remarce faptul că după ce sprijină şcolarizarea acestora, prin burse, foarte mulţi dintre absolvenţi îşi iau „zborul“ spre Occident. Deputatul Dan Laurenţiu Leoreanu, coautor al legii care a statuat o Zi a Meseriilor, a pomenit de faptul că pe fluxul legislativ se află o lege care să corecteze actulul act normativ ce permite ca după absolvire tinerii şcolarizaţi, care au primit burse de studii în România, să nu aibă posibilitatea de a nu-şi onora contractele cu agenţii economici . De cele mai multe ori, absolvenţii acestor şcoli părăsesc România plecînd în diverse ţări ale Uniunii Europene să muncească, fără a returna cheltuielile de şcolarizare.

Citește știrea

Trending