Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Ortopezii cu mita au eliberat arestul

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ ultimii doi încarceraţi, Nanu şi Berea, au devenit arestaţi casnici după ce procurorii au fost înfrînţi la Curtea de Apel ■ decizia este definitivă ■ cercetările continuă cu inculpaţii în libertate ■

Ultimii doi medici ortopezi care mai erau după gratii urmau a fi eliberaţi pe parcursul zilei de miercuri, 22 mai, la circa două luni şi jumătate de cînd fuseră încarceraţi. Este vorba de Constantin Nanu şi Grigore Berea, pe care instanţa de fond, Tribunalul Neamţ îi plasase încă de săptămîna trecută în arest la domiciliu. Procurorii au atacat sentinţa şi i-ar fi vrut încarceraţi pe inculpaţi, însă Curtea de Apel Bacău a respuns acţiunea, iar cei doi ortopezi beneficiază acum de confortul casnic şi de o măsură preventivă mai blîndă. Ei au fost devansaţi de doctorul Florică Guţu, cel care a ajuns acasă, tot în arest la domiciliu, încă de vineri, 17 mai. Şi el beneficiase de clemenţa judecătorilor nemţeni însă, în mod surprinzător, Parchetul nu a contestat măsura aşa cum a procedat în cazul medicilor Nanu şi Berea. Aceştia sînt ultimii trei care mai fusseră pînă acum arestaţi, deoarece doctorul Gheorghe Borş este acum sub control judiciar, iar singurul inculpat care nu a fost arestat şi de la început a primit cea mai blîndă măsură preventivă, controlul judiciar, este Ghenadie Bucătaru care s-a şi întors la muncă. Totul a pornit în dimineaţa de 5 martie 2019 cînd forţele de ordine au luat cu asalt Ortopedia din spital şi cabinetul de specialitate din Policlinică. Pentru ca ancheta să nu fie compromisă, aşa cum s-a întîmplat în urmă cu ceva vreme tot la Ortopedie, abia pe 6 martie 2019 autorităţile au emis un comunicat în care se arăta faptul că lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciile Judeţene Anticorupţie Neamţ, Iaşi, Suceava şi Vaslui, sub cordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ au efectuat 7 percheziţii dintre care două la sediul Spitalului Judeţean Neamţ şi au pus în executare 5 mandate de aducere faţă de tot atîtea persoane suspectate de săvîrşirea unor fapte de corupţie. Activităţile au fost derulate într-un dosar penal constituit ca urmare a sesizării din oficiu a lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Neamţ, ce vizează fapte de corupţie săvîrşite de medici din cadrul Spitalului Judeţean Piatra Neamţ – Secţia Ortopedie şi Traumatologie, în legătură cu îndeplinirea actului medical. „În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate înscrisuri relevante pentru cauză precum şi importnte sume de bani. Faţă de 5 medici din cadrul acestei secţii, procurorul de caz a luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată. În cauză se efectuează cercetări şi faţă de alte persoane“, conform DGA.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Eveniment

Neamţ: Turişti, situaţii limită în munţi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ din pricina epuizării, trei persoane au avut nevoie de ajutor calificat ■ cazurile s-au petrecut într-un timp relativ scurt, salvamontiştii făcînd eforturi mari ca să le rezolve ■ În Cheile Şugăului, doi ieşeni au rămas prizonieri pe o stîncă greu accesibilă şi abruptă ■

Cîţiva turişti, care s-au aventurat pe traseele montane din Neamţ, au avut nevoie de ajutorul salvamontiştilor şi jandarmilor pentru a depăşi situaţiile limită în care se aflau. Toate cazurile s-au petrecut sîmbătă, 14 septembrie, o zi suberbă de toamnă, care îndemna la drumeţii. Într-un comunicat al Serviciului Salvamont Neamţ se arată că seara zilei menţionate, a fost marcată de trei cazuri care au debutat succesiv într-un interval orar foarte scurt, între 16.00 şi 20.00. Acest lucru a solicitat echipajele care asigurau permanenţa în Baza Durau, care era responsabilă cu operaţiunile derulate sub cota 1.500 de metri altitudine. Două din cazuri au fost de epuizare fizică acută, cu blocaj muscular generalizat ale membrelor inferioare, adică imposibilitatea de a se deplasa şi de a părăsi zona montană înainte de căderea nopţii, cînd în majoritatea cazurilor situaţia fizico-psihică se agravează. La una din intervenţii, în zona de est a masivului Ceahlau, pentru salvarea unui bărbat în stare avansată de epuizare, care avea şi probleme medicale colaterale a fost nevoie de transportarea la locul unde se afla victima a unei staţii de oxigen şi a unui defibrilator. Toate misiunile au fost îndeplinite cu succes, persoanele în cauză fiind predate cadrelor medicale, după ce li s-a acordat primul ajutor pe munte. Date fiind toate aceste cazuri, salvamontiştii trag un semnal de alarmă, pentru că, din punct de vedere meteorologic, pe Ceahlău lucrurile stau altfel decît în restul judeţului. Adică, dacă în diverse zone vremea e frumoasă, în masiv totul se poate schimba în scurt timp. „Scăderea temperaturii, creşterea umidităţii, întunericul profund şi posibila vecinătate a animalelor sălbatice declanşează victimei un întreg «meniu» de reacţii negative, care, bineînţeles, generează în interiorul organismului substanţe toxice ce agravează starea patologică instalată anterior. Ca să putem preveni acest fenomen periculos şi care, din păcate, a necesitat numeroase intervenţii ale echipelor noastre de salvare în ultima perioadă, este necesar să facem diferenţa între epuizarea avansată sau totală şi banala oboseală, fie ea şi acută, definită ca «diminuare reversibilă a capacităţii de performanţă fizică şi/sau psihică, care permite continuarea efortului, cu preţul unui supracost energetic considerabil şi al unei scăderi a preciziei motrice» (Weineck J., 1995); sau «proces fiziologic reversibil care protejează organismul de epuizare totală» (Gurău A., 2004). Există foarte multe teorii ale acestui proces complex care duce spre epuizarea în stadiul patologic (periculos) şi putem enumera Teoria termoreglării, Teoria epuizări imaterialului energetic, Teoria toxinei specifice şi Teoria aprovizionării insuficiente cu oxigen sau a intoxicării cu substanţe metabolice etc. În situaţia în care oboseala se instalează în urma unui efort sportiv care nu depăşeşte limitele capacităţii funcţionale a organismului, se apreciază faptul că oboseala are o formă fiziologică, manifestarea ei fiind la nivel muscular sau la nivel neuro-psihic (central). Dacă limitele funcţionale ale organismului sînt depăşite, oboseala se apreciază ca forma patologică, manifestată la nivel periferic şi central. Oboseala musculară se poate recunoaşte după o serie de indicii precum: senzaţie de moleşeală; senzaţie de greutate în muşchi şi la mişcare; durere la presiunea muşchilor; diminuarea randamentului fizic; creşterea tonului muscular în starea de repaus; scăderea tonului muscular în efort; tulburări de coordonare şi control muscular; scăderea forţei, amplitudinii mişcarilor (Drăgan, I., (2002), etc“, se precizează în comunicatul semnat de Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ. În ce-i proveşte pe jandarmii montani, ei au avut de îndeplinit, în după-amiza zilei de sîmbătă, o misiune În rezervaţia naturală Cheile Şugăului Munticelu. S-a raportat că doi tineri din Iaşi s-au aventurat pe traseul Astragalus, unul de aventură pentru pasionaţii de munte şi escaladă din rezervaţia, dar la coborîre au rămas blocaţi pe o stîncă greu accesibilă şi abruptă. Jandarmii au plecat după ei şi au reuşit, după aproximativ două ore şi jumătate, să-i coboare în siguranţă. Ieşenii nu au necesitat îngrijiri medicale, dar unul dintre ei, datorită situaţiei în care s-a aflat, a suferit doar un atac de panică. Jandarmii recomandă pasionaţilor de escaladă, ca pe lîngă echipamentul adecvat, să fie pregătiţi atît fizic cît şi psihic, pentru a depăşi astfel de nedorite incidente.

Citește știrea

Eveniment

Neamţ: DJ-ul cu drogurile e din nou judecat

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Andru Botezatu a contestat sentinţa prin care a fost condamnat la 8,2 ani de detenţie şi a pierdut prin confiscare 1,8 miliarde de lei vechi ■ procesul va fi la Curtea de Apel Bacău ■ anchetatorii au stabilit că el se aproviziona cu stupefiante de pe Dark Net, apoi le vindea în cluburi ■ la fiecare party dădea 50-60 de tablete de ecstasy, fiecare cu 80 pînă la 100 de lei ■

DJ-ul cu drogurile, pietreanul Andru Botezatu, în vîrstă de 25 de ani, a contestat la Curtea de Apel Bacău sentinţa Tribunalului Neamţ prin care a fost taxat dur pentru stupefiante. El a primit o pedeapsă privativă de libertate de 8 ani şi 2 luni de închisoare pentru mai multe infracţiuni, iar instanţa a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 180.900 de lei (1,8 miliarde vechi), bani obţinuţi din infracţiune. „În temeiul art. 112 alin. 1 lit. a C. pen, art. 16 al. 2 din Legea nr. 143/2000, confiscă de la inculpat suma de 180.900 lei, bani proveniţi din comercializarea drogurilor de risc şi mare risc. (în perioada iunie 2017- iulie 2018 inculpatul a comercializat droguri de risc în sumă de 20.800 lei ; în perioada iunie 2017 – iulie 2018 inculpatul a comercializat droguri de mare risc contra sumei de 160.100 lei)“, conform instanţei. Procesul la instanţa din judeţul vecin începe pe 1 octombrie, iar hotărîrea va fi definitivă. DJ-ul a fost arestat anul trecut, dar acum se află în arest la domiciliu măsură menţinută la pronunţare, 5 iulie 2019, pînă la data la care sentinţa va deveni definitivă. El a fost acuzat de procurorii DIICOT că s-ar fi aprovizionat cu stupefiante pe care le vindea tinerilor în cluburile unde organiza petreceri şi este acuzat de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc, introducerea fără drept în ţară de droguri de risc, introducerea fără drept în ţară de droguri de mare risc, deţinerea fără drept de droguri de risc pentru consum propriu şi deţinerea fără drept de droguri de mare risc, pentru consum propriu. „Inculpatul avea ca principală activitate organizarea de petreceri tehno în cluburi de pe raza municipiului Piatra Neamţ, cît şi în alte judeţe – Iaşi, Bacău, Constanţa şi Cluj. Cu aceste ocazii, inculpatul Botezatu Andru era însoţit de mai multe persoane de sex feminin care introduceau în cluburi drogurile de mare risc, respectiv ecsatsy, iar ulterior le predau inculpatului care le comercializa către consumatori, aproximativ 50 – 60 pastile ecstasy la un eveniment organizat, preţurile fiind cuprinse între 80 – 100 lei bucata“, conform DIICOT. Cel puţin din vara anului trecut a dat de platforma Dark Net, de unde a început să se aprovizioneze cu droguri. Mai apoi a făcut comezi din ce în ce mai consistente, în principal fiind vorba de ecstasy, dar şi de timbre LSD. Petrecăreţii din cluburi erau potenţi financiar, fiindcă, în funcţie de client, dar şi de comandă, o tabletă putea fi achiziţionată şi cu 100 de lei. Procurorii DIICOT au monitorizat activitatea infracţională, iar cînd au pus la punct toate detaliile acţiunii au trecut la „fapte“ concrete. Au organizat un flagrant şi luni, 27 august, l-au prins pe individ imediat după ce a ridicat de la un oficiu poştal două colete cu stupefiante venite din Olanda. În interior erau 215 tablete de ecstasy şi 2 timbre LSD. Pus în faţa faptului împlinit, acuzatul nu a mai avut cum să nu recunoască o parte din fapte, dar le-a admis numai parţial. 12 persoane au ajuns în faţa procurorilor DIICOT Neamţ pentru audieri, iar la final Botezatu a fost reţinut, iar mai apoi arestat preventiv.

Citește știrea

Eveniment

Neamţ: Trei braconieri încătuşaţi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Trei bărbaţi acuzaţi de comiterea infracţiunii de braconaj au fost reţinutţi recent de poliţişti. Cei trei au fost prinşi într-un autoturism oprit în trafic şi asupra lor au fost găsite o armă de vînătoare clandestină, cartuşe şi 60 de kilograme carne de vînat. “În noaptea de 13/14 septembrie, în baza datelor și informațiilor deținute, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Neamț împreună cu polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz, au depistat în trafic un autoturism în care se aflau trei bărbați, de 36, 39 respectiv 60 de ani, din Hangu, bănuiți de comiterea infracțiunii de braconaj cinegetic. Cu ocazia controlului autoturismului a fost identificată o armă de vînătoare semiautomată clandestină, calibru 12, un număr de 5 cartușe de vînătoare calibru 12, cu capsa nepercutată și doi saci în care se aflau aproximativ 60 kilograme carne de vînat. Întrucît bunurile sus-menționate reprezintă obiecte de interes în continuarea cercetărilor, acestea au fost indisponibilizate și ridicate de către polițiști. Polițiștii continuă cercetările față de bărbatul de 36 de ani, pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, constând în deținerea ilegală de armă de foc, braconaj cinegetic constînd în vînătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de vînătoare, braconaj cinegetic constînd în practicarea vînătorii fără autorizație de vînătoare, braconaj cinegetic constând în vînătoarea prin folosirea dispozitivelor de iluminat, braconaj cinegetic constînd în vînătoarea pe timp de noapte, transportul vînatului braconat și uz de armă letală fără drept. Față de bărbatul de 39 de ani, polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, constînd în deținerea ilegală de armă de foc, braconaj cinegetic constînd în vînătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de vînătoare, braconaj cinegetic constînd în practicarea vînătorii fără autorizație de vînătoare, braconaj cinegetic constînd în vînătoarea prin folosirea dispozitivelor de iluminat, braconaj cinegetic constînd în vînătoarea pe timp de noapte, transportul vînatului braconat și complicitate la uz de armă letală fără drept. Față de bărbatul de 60 de ani, polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, constînd în deținerea ilegală de armă de foc, complicitate la braconaj cinegetic constînd în vînătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de vînătoare, complicitate la braconaj cinegetic constînd în practicarea vînătorii fără autorizație de vînătoare, complicitate la braconaj cinegetic constînd în vînătoarea prin folosirea dispozitivelor de iluminat, braconaj cinegetic constînd în vânătoarea pe timp de noapte și transportul vînatului braconat. Cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din Cadrul IPJ Neamț, urmînd ca astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Trending