Publicitate

■ organizată în colaborare cu Primăria Roman, competiţia de şah s- a bucurat de o participare numeroasă ■ cei mai buni au fost răsplătiţi cu trofeee, diplome şi table de joc ■

Cofetăria Tosca din Roman a fost animată sîmbătă, 15 decembrie, de prezenţa a 43 de copii care s-au înscris la turneul de şah Centenar organizat de profesorul Cătălin Artene, în colaborare cu primăria, reprezentată la festivitatea de premiere de viceprimarul Roxana Iorga. „Concursul s-a desfăşurat pe două categorii: copii legitimaţi şi nelegitimaţi. Premiile au fost asigurate de Primăria Roman, dar am fost ajutaţi şi de domnul Sorin Chiriac, de la Smirodava, care a oferit cîte un fes tuturor copiilor premiaţi, dar şi de Cofetăria Tosca, unde s-a desfăşurat turneul. La categoria legitimaţi, cîştigătorul turneului a fost Adelin Rusu, în vîrstă de 9 ani, cu 6 puncte din tot atîtea posibile. Andrei Niţă a luat locul I la 11 ani, Eduard Nistor, locul I. Locul I la categoria 8 ani a fost ocupat de Teodor Mărtici. Alexandra Mutu a ocupat locul I la categoria 11 ani, Oana Nicuţă locul II la 8 ani, Vlad Marica, locul I la 9 ani, Darius Dumbravă, locul III la 8 ani“, a declarat Cătălin Artene, iniţiatorul turneului. La categoria nelegitimaţi turneul a fost cîştigat de Rareş Ştefan Ciobanu, de 8 ani. Mezinul turneului, Andrei Tutunariu, de 6 ani, a ocupat tot locul I, fiind înscris în turneu la 8 ani. Răzvan Panaite a ocupat locul I la categoria 9 ani, Robert Fărăoanu, locul I la categoria 11 ani, Răzvan Ulianu a ocupat locul al II-lea la categoria 11 ani. Ştefan Alistar a ocupat locul III la categoria 11 ani. Ioana Tofănică, a ocupat locul al II-lea la 8 ani, Maria Tutuariu a ocupat şi ea locul III la 8 ani. Maria Popa s-a clasat pe locul II la 9 ani. Beatrice Mărtinică a ocupat locul III la 9 ani. Profesorul Cătălin Artene a ţinut să mai precizeze că din cei 43 de copii participanţi la turneu, 15 sînt legitimaţi la diverse cluburi din Neamţ, Bacău şi Iaşi, iar 28 sînt nelegitimaţi. La categoria legitimaţi, cîştigătorii Eduard Nistor, Teodor Mărtişcă, fraţii Nicuţă, Vlad Marica şi Darius Dumbravă sînt din Roman.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.