Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Mercur în grădină, specialişti în alertă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un pietrean care voia să pună gazon în curte, a dat de o substanţă necunoscută, probabil mercur ■ a reclamat incidentul, dar nimeni nu şi-a asumat competenţa ■ a fost luat în seamă abia cînd a sunat la 112 ■

Autorităţile nemţene au intrat în alertă miercuri, 5 iunie, după ce o substanţă necunoscută a fost descoperită în curtea unui pietrean. S-a întîmplat pe strada General N. Dăscălescu, cînd proprietarul a vrut să pună gazon. A dat de scurgerea suspectă şi, deşi s-a plimbat pe la mai multe instituţii unde a reclamat situaţia, nu a fost băgat în seamă. Abia cînd a sunat la numărul unic de urgenţă 112 s-au mişcat autorităţile, iar la faţa locului au venit inclusiv cei care iniţial şi-au declinat competenţa de soluţionare a cazului. „Am vrut iniţial să pun pămînt şi gazon şi am dat peste o ţeavă care era băgată ca armătura în beton. Cînd am săltat-o în sus, a început să curgă din ea. Era o ţeavă cît degetul de subţire, lungă de vreo 2 metri. Cît era în ea nu pot sa-mi dau seama, s-a mai scurs şi pe jos. Am colectat vreo 300 de grame într-un borcănel şi am pus-o pe site să văd ce este. Mi-au spus mulţi că este mercur. Noi aşa am cumpărat casa acum cinci ani. Nu am pus mîna pe substanţă, aveam mănuşi“, a declarat proprietarul casei. Înainte de a suna la 112, omul s-a adresat Poliţiei şi Gărzii de Mediu, dar ambele instituţii au spus că nu e de competenţa lor să preia cazul. Ulterior, acasă la pietrean s-au deplasat militarii din cadrul ISU Neamţ în cadrul unei misiune de cercetare CBRN (cercetare chimica, biologică, radiologică, nucleară şi substante explozive). La locul evenimentului s-a deplasat echipa CBRN, o autospecială de intervenţie, un container de căutare salvare şi o ambulanţă SMURD, fiind solicitată şi autospeciala CBRN de la ISU Iaşi. Au participat şi lucrători de la Poliţie, Garda de Mediu şi de la Agenţia de Protecţie a Mediului. Rămîne de văzut pînă la urmă dacă substanţa suspectă este sau nu mercur, un element otrăvitor, care are tendinţa de acumulare în corp în decursul timpului. Mercurul acţionează ca o neurotoxină, distrugînd ţesutul nervos şi cel cerebral, fiind o substanţă foarte periculoasă pentru sănătate. De asemenea, comerţul sau traficul de orice fel cu mercur este considerat infracţiune.

10 kg de mercur confiscate de la doi pietreni

În anul 2005, doi pietreni au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare şi au pierdut prin confiscare 10,5 kilograme de mercur după ce au fost prinşi în flagrant pe cînd încercau să vîndă marfa ilicită. Ion P. (46 de ani), şi Iosif I. (56 de ani) au primit cîte doi ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepsei pentru comiterea infracţiunii de trafic cu substanţe toxice. Magistraţii nemţeni au reţinut în sarcina celor doi inculpaţi mai multe circumstanţe atenuante şi au dat dovadă de clemenţă, deoarece autorii se aflau la prima abatere, iar unul dintre ei era grav bolnav, avînd un implant cardiac. Acuzaţii au fost inculpaţi pentru că, în octombrie 2004, au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau să vîndă peste 10 kilograme de mercur contra sumei de 5.000 de euro. Deşi cei doi erau convinşi că au găsit cumpărător, ei au dat peste un ofiţer sub acoperire. Acuzaţii au lucrat împreună la Fibrex, însă ulterior unul s-a pensionat. Ei au făcut rost de mercur, substanţă pe care au ţinut-o mai mult timp în boxa unuia. La o vreme, s-au decis să-l vîndă şi au încercat să găsească un cumpărător, anunţînd mai multe persoane din judeţ, dar şi din Harghita şi Covasna. Au găsit un potenţial „client“, care era dispus să plătească suma cerută, tranzacţia urmînd a avea loc în zona gării. Au venit în schimb anchetatorii care au găsit la inculpaţi o borsetă în care erau două recipiente de plastic, cu 10,2 kilograme de mercur. În timpul procesului, acuzaţii au susţinut că au găsit recipientul cu mercur sub un pod de peste rîul Cuiejdi, în timp ce-şi spălau covoarele şi s- au gîndit că nu fac nimic ilegal dacă îl vînd. Întreaga cantitate a fost confiscată şi lăsată în custodie la Chimcomplex Borzeşti.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Eveniment

Neamţ: Bătăuşul pervers a fost arestat

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ judecătorii l-au băgat după gratii pentru lovire sau alte violenţe, agresiune sexuală, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice ■

Mădălin Aursului, cel care a fost filmat în timp ce bătea şi umilea sexual un copil, a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile, fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, agresiune sexuală, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată. Rămîne de văzut dacă se vor clarifica şi acuzele apărute în spaţiul public conform cărora poliţiştii din Roznov ar fi tratat extrem de superficial această agresiune, ajungînd să o ancheteze după mai bine de o zi de la comiterea ei şi abia la ore întregi după ce filmarea ajunsese pe reţelele de socializare şi în presă.

Asta deşi, cel puţin aşa susţin mai multe persoane, ar fi fost sesizaţi încă din 24 mai, ziua în care au avut loc scenele de coşmar. Abia pe 25 mai seara poliţiştii de la Roznov s-ar fi autosesizat din presă… Aşteptăm un punct de vedere oficial din partea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ şi, dacă se va dovedi că poliţiştii au acţionat aşa cum sînt acuzele, aşteptăm să fie daţi afară din Poliţie şi anchetaţi.

Citește știrea

Actualitate

Nemţean dat dispărut, după ce a plecat la muncă, la Sibiu

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un bărbat din Cîndeşti a plecat să-şi caute un serviciu şi nu mai este de găsit ■ patru adolescenţi fugari dintr-un centru, s-au întors ■

Poliţiştii nemţeni sînt alertaţi destul de des referitor la persoane care au plecat de acasă şi nu s-au mai întors.

În unele cazuri este vorba de situaţii reale, cînd cel dispărut nu mai dă nici un semn de viaţă, în alte cazuri este vorba de puşti care, periodic, pleacă la plimbare din centrele în care sînt instituţionalizaţi.

Din prima situaţie pare a face parte un bărbat din localitatea Cîndeşti dat dispărut mama sa după ce a plecat la muncă, la Sibiu şi nu mai este de găsit.

Oamenii legii fac cercetări, dar pentru că nu au dat de urma dispărutului, cer ajutorul pentru găsirea lui Ion Aionesei.

„La data de 19 mai a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Borleşti au fost sesizaţi de către o femeie de 80 de ani, cu privire la faptul că fiul său, Aionesei Ion, de 40 ani, a plecat la munca în judeţul Sibiu, iar din data de 13 mai a.c., nu a mai putut fi contactat de membrii familiei“, comunică Poliţia Neamţ.

Bărbatul are o înălţime de 1,70 m, păr negru şi ochi căprui. Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze numărul unic de urgenţă 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Din categoria celor care pun degeaba pe drumuri oamenii legii fac parte patru adolescenţi, între care şi o fată, care din cînd în cînd pleacă din centrul „Sancta Maria“ din Piatra Neamţ şi se mai întorc cînd vor ei. Este vorba de Ioan Mădălin Turcu, de 15 ani, Diana Gabriela Armene, de 16 ani, Vasile Andrei Moisă şi Mirel Nicolae Lefter, ambii de 17 ani. Cei patru au plecat pe 23 mai din Centrul „Sancta Maria“ din Piatra Neamţ, unde erau instituţionalizaţi, şi nu s-au mai întors, fiind căutaţi de anchetatorii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai Poliţiei municipiului Piatra Neamţ.

În seara de 24 mai, anchetatorii au fost informaţi că doi dintre cei patru minori au revenit în centru, iar ceilalţi a doua zi. Pe perioada dispariţiei, adolescenţii s-au aflat în Piatra Neamţ şi nu au fost victimele vreunei infracţiuni.

Citește știrea

Actualitate

Tată şi fiu inculpaţi pentru mită la poliţist

Știre publicată în urmă cu

în data de

Doi mureşeni au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului Neamţ, pentru dare de mită. E vorba de Iulian Munteanu, fiul, şi Miloş Munteanu, tatăl, faptele avînd loc la Tîrgu Neamţ, pe 7 august 2019.

La volanul unei maşinii se afla fiul, el fiind înregistrat de radar cu o viteză de peste 100 de kilometri pe oră pe un sector cu limitare la 50. Autoturismul a fost tras pe dreapta de un echipaj de la Poliţiei Tîrgu Neamţ.

Ştiindu-se cu musca pe căciulă, şoferul ar fi oferit oamenilor legii 100 de lei, dar oferta a fost declinată. La întocmirea procesului verbal şi pentru că sancţiunea era suspendarea permisului pe 90 de zile, al doilea inculpat a plusat, dînd 150 de lei. Şi această ofertă a fost declinată, fiind anunţaţi superiorii, cauza ajungînd la Parchetului Neamţ.

Recent, urmărirera penală a fost finalizată, iar cauza a ajuns pe masa judecătorilor. Dosarul va fi timp ce cel mult două luni în procedură de Cameră preliminară, apoi procesul intră în linie dreaptă cu administrări de probe şi audieri de martori în vederea stabilirii vinovăţiei sau nevinovăţiei celor doi inculpaţi. Rămîne de văzut ce vor stabili judecătorii la finele acestului litigiu.

FOTO: generica

Citește știrea

Trending