Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Medicii cu şpaga nu mai vor după gratii

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ cei trei medici păstraţi după gratii au contestat prelungirea privării de libertate ■ şi procurorii au uzat de calea de atac, dar din alt motiv ■ Curtea de Apel Bacău decide dacă locul inculpaţilor este după gratii, sau nu ■

Solicitarea procurorilor de prelungire a arestului preventiv pentru cei trei medici ortopezi acuzaţi de luare de mită nu a mulţumit pe nimeni. Decizia Tribunalului Neamţ de pe 1 aprilie a fost contestată de mai toată lumea. Au uzat de calea de atac şi s-au adresat Curţii de Apel Bacău Constantin Nanu, Florică Guţu şi Grigore Berea, pentru care instanţa de fond a decis prelungirea detenţiei cu încă o lună. Şi procurorii au depus contestaţie, dar supărarea lor este alta, faptul că cel de-al patrulea inculpat, Gheorghe Borş, a fost plasat în arest la domiciliu. Indiferent ce va decide instanţa de apel, hotărîrea va fi definitivă. Mai trebuie spus că cei patru ortopezi au mai avut cîte o acţiune la Tribunalul Neamţ prin care au contestat măsurilor asiguratorii instituite în cauză de procurorii nemţeni la urmărirea penală. Acţiunile au fost admise în parte şi pentru fiecare dintre inculpaţi judecătorii au ridicat poprirea de pe conturile curente, astfel că sumele pe care aceştia le au de încasat, cu orice titlu, le aparţin. Celelalte măsuri asiguratorii au fost păstrate, fiind indisponibilizate încă sumele de bani ridicate la percheziţiile domiciliare şi de la locul de muncă. Este vorba de bani mulţi, vreo 600.000 lei dar şi valută, preponderent euro. Numai în vestiarul unui din inculpaţi au fost găsiţi de anchetatori aproape 60.000 de ei, iar acasă la altul s-au găsit peste 480.000 de lei, vreo 18.000 de euro, dolari americani şi lire sterline. Medicii au „căzut“ în urma unei acţiuni a oamenilor legii de pe 5 martie, care a declanşat cel mai mare scandal de corupţie de la Spitalul Judeţean. Cinci din cei şapte medici ai Secţiei de Ortopedie au fost reţinuţi, însă la instanţă au ajuns cu propunere de arestare preventivă numai patru, pentru că procurorii au aplicat cea mai blîndă măsură preventivă pentru al cincilea inculpat, doctorul Ghenadie Bucătaru fiind plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Prin referatul de urmărire penală se arăta faptul că în acest caz ancheta a demarat încă de anul trecut, de pe 7 noiembrie 2018. Atunci anchetatorii s-au sesizat din oficiu despre faptul că cei cinci specialiştii din cadrul Secţiei Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ „în mod direct şi pentru sine, pretind şi primesc sume de bani de la rudele pacienţilor internaţi în cadrul acestei secţii, condiţionînd îndeplinirea actului medical de primirea acestor foloase materiale“, conform unui comunicat al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ. Doctorul Nanu este acuzat de nu mai puţin de 27 de acte materiale de luare de mită, urmat de doctorul Guţu, care ar fi responsabil de 20 de acte materiale de luare de mită. Locul trei pe „podium“ este ocupat de doctorul Berea cu 13 fapte. În coada clasamentului sînt doctrorul Bucătaru cu şapte fapte şi Borş cu cinci acte materiale. Din actele dosarului rezultă că inculpaţii Nanu, Guţu şi Berea au mai fost vizaţi de o anchetă penală, pentru infracţiunile de luare de mită, dar s-a dispus clasarea, întrucît nu au existat suficiente probe din care să rezulte, dincolo de orice dubiu rezonabil că aceste fapte au fost săvîrşite. „Comiterea acestor fapte de corupţie de către inculpaţi, în condiţiile în care aceştia dispun de venituri lunare îndestulătoare obţinute cu titlu de salariu sau prin colaborare cu unităţi medicale private, conduce la o percepţie profund negativă a comunităţii asupra moralităţii şi profesionalismului inculpaţilor, care, chiar în aceste circumstanţe financiare, au ales să îşi exercite în mod nelegal şi nedeontologic atribuţiile de serviciu“, se arăta în încheierea de şedinţă de la arestarea celor patru medici la Tribunalul Neamţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Tîlhar trimis la Ocna

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tînăr în vîrstă de 20 de ani, care a fost condamnat pentru tîlhărie, a fost prins recent de poliţiştii nemţeni şi dus la Centrul Educativ Tîrgu-Ocna din Bacău.

“La data de 16 ianuarie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat un tînăr de 20 ani, față de care Judecătoria Roman a dispus măsura internării într-un centru educativ pentru un an și 6 luni, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tîlhărie și tîlhărie calificată.

În fapt, în perioada iunie 2014 – martie 2015, prin acte de violență, a deposedat mai multe persoane de telefoane mobile, sume de bani și produse alimentare. Acesta a fost condus şi introdus în Centrul Educativ Târgu-Ocna din Bacău”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: “Şoferia” l-a trimis la penitenciar

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vîrstă de 49 de ani, care a fost condamnat pentru că a condus un vehicul neîmatriculat, fără permis şi fiind şi sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost prins recent de poliţiştii nemţeni şi trimis la penitenciar.

“La data de 16 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Piatra Neamț pe numele unui bărbat de 49 de ani, din Roznov.

Cel în cauză era condamnat de instanța de judecată la o pedeapsă de 5 ani și 10 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Polițiștii l-au condus și depus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Cătuşe pentru delapidare

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat de 39 de ani, care a încercat să plaseze unui client lemn fără acte, a fost prins de poliţişti şi reţinut pentru 24 de ore fiind bănuit de comiterea infracţiunii de delapidare.

“La data de 16 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au depistat pe DJ 159, în localitatea Oniceni, două atelaje hipo încărcate cu material lemnos, însoțite de trei bărbați.

În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că, doi bărbați, proprietari ai atelajelor hipo, au fost solicitați de către un bărbat, de 39 de ani, să încarce materialul lemnos din depozitul pe care cel din urmă îl administrează și să-l transporte la domiciliul unui client.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că încărcătura deținută nu figurează ca avînd documente de proveniență și transport. În baza probatoriului administrat, bărbatul de 39 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de delapidare.

Cantitatea de 1,51 m.c. material lemnos a fost confiscată şi predată lucrătorilor silvici. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț, urmînd ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Trending