Publicitate

■ Tribunalul Neamţ a dispus privarea de libertate a celor patru ortopezi ■ toţi au contestat măsura ■ o decizie definitivă în acest caz va da Curtea de Apel Bacău ■ procurorii vorbesc de 72 de şpăgi în circa 4 luni ■

Cei patru medici ortopezi pentru care procurorii au formulat propunere de arestare preventivă au ajuns după gratii. În şedinţa de pe 6 martie 2019, magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ au dispus arestul preventiv, pentru următoarele 30 de zile, în cazul lui Constantin Nanu, Florică Guţu, Grigore Berea şi Gheorghe Borş. „În temeiul art. 226 Cod procedură penală cu referire la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Neamţ. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: – Nanu Constantin, pentru săvîrşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal, pe o perioadă de 30 zile, începînd cu data de 6 martie 2019 şi pînă la data de 4 aprilie 2019. – Guţu Florică, pentru săvîrşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 al. 1 si art. 41 al. 1 Cod penal, pe o perioadă de 30 zile, începînd cu data de 6 martie 2019 şi pînă la data de 4 aprilie 2019. – Berea Grigore, pentru săvîrşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal, pe o perioadă de 30 zile, începînd cu data de 6 martie 2019 şi pînă la data de 4 aprilie 2019. – Borş Gheorghe, pentru săvîrşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal, pe o perioadă de 30 zile, începînd cu data de 7 martie 2019 şi pînă la data de 5 aprilie 2019“, conform instanţei. Toţi cei patru inculpaţi au avut parte de apărători aleşi şi imediat după pronunţare au contestat măsura privativă de libertate. Cauza va ajunge pe rolul Curţii de Apel Bacău instanţă ca va da o hotărîre definitivă. Cel mai probabil acest lucru se va întîmpla la începutul săptămînii viitoare, însă pînă atunci medicii vor rămîne în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Poliţiei Neamţ. Cel de-al cincilea medic pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală tot pentru acuze de luare de mită, Ghenadie Bucătaru, a beneficiat de cea mai blîndă măsură preventivă. El nici nu a mai ajuns la instanţă deoarece procurorii au decis să-l plaseze sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. Prin referatul de urmărire penală întocmit de procurori se arăta faptul că în acest caz ancheta a demarat încă de anul trecut, mai exact de la data de 7 noiembrie 2018. Atunci anchetatorii s-au sesizat din oficiu despre faptul că cei cinci specialiştii din cadrul Secţiei Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ „în mod direct şi pentru sine, pretind şi primesc sume de bani de la rudele pacienţilor internaţi în cadrul acestei secţii, condiţionînd îndeplinirea actului medical de primirea acestor foloase materiale“, conform unui comunicat al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ. Concret, doctorul Nanu este acuzat de 27 de acte materiale de luare de mită, urmat de doctorul Guţu, care ar fi responsabil de 20 de acte materiale de luare de mită. Locul trei pe „podium“ este ocupat de doctorul Berea cu 13 fapte. În coada clasamentului sînt doctrorul Bucătaru cu 7 fapte şi Borş cu 5 acte materiale. Adunate, ar fi 72 de şpăgi care ar fi fost luate de medici în cica patru luni, respectiv de pe 7 noiembrie 2018 pînă acum. Rămîne de văzut ce se va întîmpla de acum înainte în acest caz, dar cel mai probabil sînt şi alţii care mai au emoţii, deoarece anchetatorii au comunicat că în dosarul de corupţie care a zguduit lumea medicală din Neamţ „se efectuează cercetări şi faţă de alte persoane“, conform DGA Neamţ.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.