Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Medic de familie nu mai au mii de suflete

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ primarul comunei Icuşeşti este îngrijorat de faptul că, în plină iarnă, consătenii au rămas fără medic de familie ■ mai grav este faptul că localitatea a rămas şi fără spaţiu pentru amenajarea unui cabinet medical ■ acesta a fost vîndut fostului medic în baza unei ordonanţe de urgenţă ■

În miezul iernii, oamenii suferinzi din Icuşeşti au rămas fără medic de familie, după ce doctoriţa Ana Daniela Ciobanu s-a transferat la Roman. Primarul Vanea-Săbărel Roşu este alarmat de această situaţie în care s-a ajuns, aparent fără rezolvare. „Am rămas fără medic de familie în satul Icuşeşti, centru de comună, fără ca măcar să fiu anunţat şi eu, ca primar. Medicul care avea cabinet în această localitate, doctor Ana Daniela Ciobanu, a lipit pe uşa cabinetului în care dădea consultaţii un afiş prin care anunţa pacienţii că a preluat un cabinet la Roman şi că pacienţii care doresc trebuie să meargă la Roman, să fie consultaţi, dacă doresc să rămînă pe lista dumneaei. Atît. Din păcate, doamna doctor n-a găsit de cuviinţă să aibă măcar cu noi o discuţie. Am sunat la Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ şi am vorbit cu doamna director, care mi-a spus că nu au medici să-mi trimită şi că doamna doctor Daniela Ciobanu a plecat legal la Roman. Marea problemă e aceea că spaţiul în care este amenajat cabinetul a fost vîndut doamnei doctor în baza unei ordonanţe de urgenţă din 2008 (OUG 68/2008 n.r). Singurul lucru pe care l-am putut face a fost acela de a sta de vorbă cu doamna doctor Simona Solomon, de la Băluşeşti, care mi-a promis că va veni să dea consultaţii şi la Icuşeşti. E vorba de atîţia oameni bătrîni, care nici într-un caz nu pot să facă naveta la Roman, mai ales acum, iarna, pentru a fi consultaţi de medicul de familie. Doamnei Solomon îi voi pune la dispoziţie un spaţiu în primărie în care să poată prelua o serie de pacienţi. Mi-a spus că, în cazul în care va avea 500 de pacienţi înscrişi din satele Icuşeşti, Rocna, Bătrîneşti şi Spiridoneşti, automat va angaja şi asistent medical. Marea problemă este însă postura în care mă aflu eu, aceea de a găsi un spaţiu corespunzător desfăşurării unei activităţi medicale, care să poată fi acreditat. Este greu ca acum, iarna, să pot amenaja un spaţiu. Ca primar sînt depăşit de situaţie pentru că nu am nici o pîrghie să rezolv o asemenea problemă, în care o comunitate cu 4.682 de locuitori a rămas cu un singur medic de familie. Numai la şcoală avem 576 de copiii, de la grădiniţă la clasa a VIII-a. Nu este simplu ca un singur medic să asigure asistenţa medicală în şase localităţi, situate la distanţă unele de altele“, a declarat primarul Vanea-Săbărel Roşu. El a mai menţionat că, cel mai probabil, doctoriţa Solomon va veni două zile la centrul de comună, dar ea trebuie în primul rînd să asigure asistenţa medicală la Bătrîneşti, comunitatea cea mai mare din Icuşeşti. Redactorii Monitorul au încercat să afle un punct de vedere al doctoriţei Daniela Ciobanu, contactînd-o la singurul telefon comunicat autorităţilor locale, număr la care a răspuns asistenta. „Doamna doctor este în consultaţie, iar telefonul nu se află la dumneaei în cabinet. Avem foarte mulţi pacienţi la consultaţie, pe care nu-i poate lăsa ca să dea declaraţii de presă. Îi voi comunica faptul că aţi căutat-o şi, probabil, o să vă contacteze dacă va dori să dea vreo explicaţie“, ne-a transmis asistenta. De contactat însă nu ne-a mai contactat nimeni pentru a da vreo explicaţie privind situaţia complicată din această localitate.

Citește știrea
3 comentarii

3 Comments

  1. costel

    18 ianuarie 2019 at 8:48 AM

    Când au vândut cabinetul, primarii și consilierii nu s-au gândit că cel doctorul care a cumpărat va pleca la un moment dat din localitate? Acum plâng după spațiu.

  2. V

    26 ianuarie 2019 at 3:29 PM

    de ce selectati comentariile ?

    • Cezar Filip

      27 ianuarie 2019 at 8:54 AM

      Cele ce contin injurii sau atac la persoana sint cenzurate

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Judecat pentru că şi-a omorît concubina

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ victima a ajuns la spital în comă din cauza leziunilor provocate de concubin, iar după două zile a decedat

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat care şi-a ucis concubina. În cauză este vorba de Constantin Rotariu, de 36 de ani, din Roman, inculpat pentru săvîrşirea infracţiunii de omor. După inculpare a fost verificată măsura preventivă a arestului, iar judecătorii l-au păstrat după gratii. „În temeiul art. 207 alin. 2 Cod procedură penală menţine ca legală şi temeinică măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Rotariu Constantin, prin încheierea nr. 55/U/08.08.2019 a Tribunalului Neamţ, pentru săvîrşirea infracţiunii de omor, prevăzuta de art. 188 raportat la art. 199 al. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 de zile, începînd cu 7 octombrie 2019 şi pînă la data de 5 noiembrie 2019 inclusiv“, conform instanţei. Pe 7 august, o femeie de 45 de ani a ajuns la Spitalul Roman în comă profundă. Ea era în această stare de vreo două zile, iar vecinii au fost cei care s-au sesizat, găsind-o cu leziuni în zona capului şi toracelului. Anchetatorii au procedat la căutarea agresorului, primul suspect fiind concubinul. Ancheta a stabilit că agresiunea avusese loc pe 5 august, cînd bărbatul de 36 de ani şi-a lovit în mod repetat femeia cu care trăia. A agresa-o cu pumnii şi picioarele pe fondul unui conflict fără miză, spontan. La acel moment inculpatul a fost pus sub acuzare pentru tentativă şi omor. Medicii legişti au stabilit că viaţa victimei a fost pusă în pericol cu atît mai mult cu cît aceasta era internată la terapie intensivă iar viaţa ei depindea în mare parte de aparate. Atunci, individul a fost arestat pentru tentativă de omor, dar la scurt timp de la incident victima a decedat. A fost mometul în care şi încadrarea juridică a faptei a fost schimbată din atentat la viaţă, în omor. Cauza va fi timp de cel mult două luni în procedură de Cameră preliminară, iar mai apoi procesul intră în linie dreaptă cu administrări de probe şi audieri de martori.

Citește știrea

Actualitate

Şmenari nemţeni, la produs prin Botoşani

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ doi indivizi au păcălit persoane la schimb valutar ■ victime au fost o tînără de 21 de ani şi un sexagenar ■ poliţiştii recomandă cetăţenilor să efectueze tranzacţii doar în unităţile autorizate ■

Doi şmenari nemţeni au fost prinşi la produs în judeţul Botoşani. Oamenii legii au fost sesizaţi pe 9 octombrie de către o tînără de 21 ani, din localitatea Ştiubieni. Aceasta a reclamat faptul că a efectuat o tranzacţie de schimb valutar cu o persoană necunoscută, în urma căreia a fost prejudiciată cu suma de 1.300 de lei. În urma cercetărilor efectuate de către anchetatori s-a stabilit faptul că în timp ce se afla în incinta unei unităţi de schimb valutar din municipiul Botoşani cu intenţia de a schimba euro în lei, a fost abordată de un bărbat care i-a propus să îi schimbe el banii, la o rată de schimb mai avanjatoasă. „Femeia a fost de acord şi l-a însoţit pe bărbat într-un loc ferit, pentru a efectua tranzacţia, după care bărbatul a părăsit locul respectiv. Ulterior, femeia a constatat faptul că din totalul sumei lipsesc 1.300 de lei“, conform Poliţiei Municipiului Botoşani. În urma verificărilor, autorul faptei a fost identificat în persoana unui bărbat de 31 de ani, din judeţul Neamţ. În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, urmînd ca în funcţie de rezultatul acestora să se propună o soluţie procedurală. În aceeaşi zi, poliţiştii botoşăneni au identificat un nemţean de 39 de ani, bănuit de comiterea unei infracţiuni de înşelăciune. În urmă cu cîteva zile, pe 7 octombrie 2019, în timp ce se afla în faţa unei case de schimb valutar din Botoşani a abordat un bărbat de 66 de ani, din localitatea Curteşti, căruia i-a propus să îi schimbe în euro o sumă de bani, la o rată de schimb mai avantajoasă. Motivînd că nu deţine întreaga sumă necesară asupra sa, autorul i-a restituit victimei banii şi a plecat să aducă toţi banii. Victima a numărat din nou banii primiţi, constatînd că îi lipsesc 1.128 lei. Oamenii legii atrag atenţia asupra faptului că această metodă de înşelăciune presupune ca la un schimb valutar făcut la colţul străzii, în schimbul unui presupus profit, cel care acceptă ajunge de fapt să primească mai puţini bani. Pentru a nu deveni victima unei astfel de infracţiuni, poliţiştii recomandă cetăţenilor să efectueze tranzacţii de schimb valutar doar în unităţile autorizate şi să nu se lase atraşi de anumite oferte aparent avantajoase ale unor persoane „binevoitoare“.

Citește știrea

Actualitate

Percheziţii pe la hoţi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ doi tineri din judeţul Iaşi au furat din municipiul Roman cosmetice în valoare de 4.000 de lei ■ alţii au atentat la cabluri telefonice ■

Poliţiştii romaşcani au efectuat pe 10 octombrie două percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea infracţiunii de furt. Descinderile au avut loc pe raza judeţului Iaşi, după ce cercetările au stabilit că pe 28 august 2019 doi tineri de 21, respectiv 25 de ani, ambii din Iaşi, ar fi pătruns într-o societate comercială din Roman şi profitînd de neatenţia angajaţilor, ar fi sustras produse cosmetice în valoare de peste 4.000 de lei. Ambii au ajuns la sediu pentru audieri, apoi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, respectiv complicitate la furt. Ei urmează a fi prezentaţi în faţa unui procuror cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. Pe 9 octombrie, alţi doi tineri de 22, respectiv 25 de ani, din Bicaz şi Piatra Neamţ, au fost reţinuţi tot pentru acuze de furt, după ce au sustras bani şi un telefon din casa unui pietrean. Ulterior cel de 22 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar amicul lui a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Fapta a avut loc în noaptea de 4/5 octombrie cînd cei doi au spart un geam şi au intrat în casa pietreanului de 36 de ani. La plecare au luat cu ei 3.500 de lei, 300 de euro şi un telefon mobil, paguba în dauna victimei fiind de circa 7.200 de lei. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor implicaţi. Un alt furt a avut loc pe 10 octombrie, în jurul orei 3:00 cînd persoane necunoscute au sustras cablul telefonic montat pe stîlpii din localitatea Sagna. Din investigaţii a rezultat că la comiterea faptei ar fi fost folosită o autoutilitară care, la scurt timp, a fost oprita de poliţişti la ieşirea din localitatea Luţca. Poliţiştii au identificat în vehicul trei tineri de 21, respectiv 27 ?i 28 de ani, toţi din localitatea Dulceşti. În urma controlului efectuat asupra autoutilitarei, s-au descoperit 220 de metri de cablu telefonic şi mai multe obiecte ce ar fi fost folosite la activitatea infracţională, toate fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor. Toţi suspecţii au fost reţinuţi şi vor ajunge la procuror cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetaţi pentru furt calificat.

Citește știrea

Trending