Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: La BAC, puţin mai bine după contestaţii

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ după corectarea celor 1.343 de contestaţii, procentul de promovabilitate în judeţ a crescut de la 68,27 % la 69,67% ■ încă un elev, Dragoş Filioreanu, de la Colegiul Hogaş, a absolvit cu 10 ■

După corectarea celor 1.343 de contestaţii depuse de absolvenţi după examenul de Bacalaureat, notele obţinute au ridicat un pic procentul de promovabilitate. Dacă înainte de contestaţii promovaseră 2.429 de candidaţi, din cei 3.558 de absolvenţi de liceu şi procentul de promovabilitate era de 67,27, după recorectare numărul de elevi promovaţi este de 2.479, ceea ce ridică procentul la 69,27%. Celor trei elevi care au obţinut media maximă 10: Raluca Andreea Miron şi Emilia Toma de la Colegiul Naţional Petru Rareş din Piatra Neamţ şi Ştefan Miron de la Colegiul Gheorge Asachi li s-a adăugat după contestaţii Dragoş Filioreanu, de la Colegiul Calistrat Hogaş, care în urma corectării tezei la Istorie, unde iniţial fusese notat cu 8,75, în urma contestaţiei a obţinut nota maximă. În sesiunea iunie-iulie la examenul maturităţii au fost înscrişi 3.725 de candidaţi, s-au prezentat 3.558, iar un număr de 167 de absolvenţi au renunţat. Au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudare patru elevi care au dat examenul la Colegiul Ştefan cel Mare, Liceul Sadoveanu din Borca, Colegiul Miron Costin şi Colegiul de Transporturi. Au fost respinşi 1.075 elevi şi au reuşit să promoveze 2.479. Inspectoratul Şcolar a realizat o ierahizare a mediilor celor care au promovat. 505 elevi au obţinut medii între 6 şi 6,99, în timp ce 574 au luat între 7 şi 7,99. 745 de absolvenţi s-au încadrat ca rezultate în tranşa 8-8,99, 651 între 9 şi 9,99 şi patru au luat 10. Dacă este să ne referim la forma de învăţămînt pe care au absolvit-o, trebuie spus că la zi s-au înscris 3.699, au fost prezenţi la examen 3.538, ceea ce reprezintă un procent de 95,6%. Nu s-au prezentat la examen din cei care au terminat cursurile la zi un număr de 161 candidaţi (4,35%) şi au fost respinşi 1.060 (29,96%). Continuînd analiza, vom vedea că 833 de candidaţi care au terminat la zi au avut la BAC medii mai mici de 5, ceea ce reprezintă 78,58%. Un număr de 227 candidaţi au obţinut medii între 5 şi 5,99, reprezentînd 21,42%. Alţi 502 se încadrează în tranşa de medii 6 – 6,99 (20,29%), în timp ce 573, adică 23,16% au obţinut medii între 7 şi 7,99. Dacă vorbim despre ceea ce înseamnă elevi buni, putem constata că 744 dintre absolvenţii de liceu din Neamţ se încadrează în tranşa 8-8,99. În categoria elevi cu rezultate foarte bune se încadrează 651 (26,31%), ei promovînd BAC-ul cu medii între 9 şi 9,99, iar patru cu 10, ceea ce reprezintă 0,16%. 16 elevi de la seral s-au înscris la examen, dintre ei 11 avînd curajul să se prezinte în faţa comisiei, adică 68,75%. Au fost respinşi 8 (72,73%), doi obţinînd medii între 6 şi 6,99, iar unul se încadrează în tranşa 8-8,99. Cît priveşte situaţia celor care au terminat liceul la frecvenţă redusă s-au înscris 10, din care s-au prezentat 9 şi au fost respinşi 7. Unul dintre candidaţi a obţinut medie între 6 şi 6,99, iar altul între 7 şi 7,99. La nivel naţional, după corectarea celor 48.000 de contestaţii rata de promovabilitate este de 67,7%, faţă de 67,2% înainte de recorectare. Cel mai mare procent de promovare la BAC a fost în judeţul Cluj, unde 80,71 dintre elevi au trecut examenul. Procente mari au fost obţinute şi la Sibiu – 74,54%, Bucureşti – 72,84%, în timp ce la Ilfov au promovat doar 38,44%, iar la Giurgiu 47,33%.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Meteo. Nu-i a bună! Se anunţă zile de foc

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ meteorologii au emis o informare de vreme deosebit de caldă şi disconfort termic ■ temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 şi 37 de grade Celsius ■ săptămîna viitoare se mai răcoreşte, dar se întorc furtunile ■

Vara aceasta nu prea am avut parte de căldură, însă luna august pare să aducă, în sfîrşit, valorile estivale pe care le aşteptăm de multă vreme.

Doar că va fi niţel mai cald decît ar trebui, astfel că meteorologii au emis o informare de vreme caniculară şi disconfort termic, valabilă toată ţara, timp de trei zile, pe 6, 7 şi 8 august 2020.

„În regiunile sudice şi estice vremea va fi caniculară şi se vor înregistra temperaturi maxime de 34 – 37 de grade, iar vîntul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală, în general de 40 – 50 de km/h. Îndeosebi vineri şi sîmbătă, indicele de temeperatură – umezeală, ITU, va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi local în Moldova şi Oltenia.

Indicele de temperatură – umezeală va depăşi, pe arii restrînse, pragul critic de 80 de unităţi şi în Cîmpia de Vest, mai ales pe parcursul zilei de sîmbătă“, conform unui anunţ al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, care mai arată că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza acest mesaj. De valori termice ridicate vom avea parte pînă la finele acestei săptămîni, iar de săptămîna viitoare se mai răcoreşte şi se întorc precipitaţiile, îndeosebi furtunile cu toată suita de fenomene specifice.

Aşa stînd lucrurile, trebuie spus că pe 7 august, ne putem aştepta la cer senin şi valori termice în miezul zilei de pînă la 31 de grade Celsius, dar în plin soare se vor resimţi valori mai mari. Noaptea va fi plăcută, cu o minimă de 17 grade.

De sîmbătă, 8 august, valorile termice scad treptat, de la zi la zi. Rămînem cu cerul degajat, dar maxima nu mai trece de 29 de grade. În schimb vine cea mai caldă noapte iar minima ajunge la pragul de 19 grade. Pînă duminică, 9 august, se mai pierde un grad, iar la prînz va fi cer senin, dar nu mai mult de 28 de grade, în timp ce minima nocturnă ajunge la 17 grade. O schimbare perceptibilă a vremii va fi de săptămîna viitoare şi luni, 10 august, va fi senin în prima parte, dar după amiază sînt anunţate furtuni.

La prînz nu vor fi mai mult de 24 de grade, iar noaptea mercurul din termometre se opreşte la 18 grade. Cam la fel va fi şi marţi, 11 august, furtuni, vreo 24 de grade ziua şi cam 16 grade peste noapte. Cea mai rece zi de săptămîna viitoare pare a fi cea de miercuri, 12 august, cînd nu vor fi mai mult de 23 de grade, iar ploile, cu intensificări de vînt, vor veni tot după amiază.

Joi şi vineri, în perioada 13 – 14 august, meteorologii anunţă valori termice diurne de 24 de grade, cu precipitaţii spre seară, iar minima nocturnă va fi de 16, poate cel mult 17 grade. Aceleaşi condiţii meteo se anunţă şi în week-end, în perioada 15 –

Citește știrea

Actualitate

Primarul Micu ar putea fi… administrator public

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ începînd de joi, 6 august, s-a aplicat ordinul de prefect privind vacantarea, înainte de termen, a fotoliului de primar al Romanului ■ prerogativele funcţiei vor fi preluate de vicepriamrul Roxana Iorga ■ este prima femeie primar din istoria urbei muşatine ■

Începînd de joi, 6 august, Primăria Roman a luat act de ordinul prefectului George Lazăr, de încetare a mandatului edilului Lucian Micu, înainte de termen, ca urmare a aplicării hotărîrii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din aprilie 2020, prin care a fost declarat incompatibil.

În conformitate cu prevederile Codului Administrativ, atribuţiile vor fi preluate de viceprimarul Roxana Iorga. „Pînă la o nouă decizie, comunicarea în relaţia cu presa va fi efectuată prin intermediul adresei de email primar@primariaroman.ro. “, se menţionează în comunicatul de presă, trimis de instituţie.

De reţinut că, în acestă conjunctură, se înregistrează şi o premieră, aceea ca la conducerea Primăriei Roman să se afle o femeie. Rămîne de văzut şi cît de autoritară va reuşi să fie Roxana Iorga, în condiţiile în care, susţin surse de presă, în instituţie există o stare de tensiune, legată de ordinul prefectului, agreat de unii şi dezavuat de alţii, aşa cum se întîmplă în atare situaţii.

Pe de altă parte, aceleaşi surse susţin faptul că primarului i s-ar oferi şansa de a deveni administrator public, pentru că atît city managerul Gabriela Petrea, cît şi cei doi consilieri ai primarului, vin şi pleacă odată cu aceasta.

Se va vedea dacă acestă soluţie ar fi o posibilitate legală de potolire a nemulţumirilor primarului demis de a nu se fi găsit o soluţie legală de salvare a fotoliului său, pentru că el nu este singurul vinovat de eludarea legii, în ceea ce priveşte starea de incompatibilitate în care s-a aflat, în mandatul de viceprimar 2012-2014, ci, în primul rînd, de această situaţie se face vinovat secretarul unităţii administrativ teritoriale, Gheorghe Carnariu şi un întreg compartiment juridic.

Situaţia de la Roman este, cu adevărat, una extrem de complicată şi destul de dificil de rezolvat, în condiţiile în care trebuie citit, în cunoştinţă de cauză, mesajul subliminal din declaraţia de presă a deputatului Dan Laurenţiu Leoreanu, dată, în exclusivitate Monitorului, referitoare la „menţinerea în echipă a primarului demis“, în condişţiile în care PNL îşi asumă şi respectarea conţinutului hotărîrilor judecătoreşti, legate de consecinţele stării de incompatibilitate. Conform legii, micu nu ar mai avea voie să candideze pentru funcţia avută vreme de 3 ani.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: La volanul maşinii, deşi era beat mort

Știre publicată în urmă cu

în data de

Poliţiştii de la Rutier au tras pe dreapta un autoturism condus de un şofer beat. S-a întîmplat pe 5 august 2020, pe strada Bistriţei din Piatra Neamţ, cînd oamenii legii au depistat în trafic un şofer de 50 de ani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicînd o concentraţie de peste 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce în sînge însemnă 2,80 la mie.

Acesta a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Citește știrea

Trending