■ consideră senatorul PNL de Neamţ Eugen Ţapu

P

Ministerul Sănătăţii continuă politica dispreţuitoare la adresa nemţenilor, cel puţin aşa reiese dintr-un răspuns oficial la o întrebare referitoare la situaţia datoriilor Spitalului Judeţean Neamţ. Concret, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a fost întrebată de senatorul PNL Eugen Ţapu, cînd va reuşi ministerul să achite datoriile Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ, datorii care, la sfîrşitul lunii martie depăşeau un milion de euro. În răspunsul primit trei luni mai tîrziu, cu întâîrziere de două luni, ministerul răspunde sec că ”în ceea ce priveşte acumularea datoriilor către furnizori nu rezultă că acest fapt se datorează derulării Programelor de Sănătate Publică finanţate de Ministerul Sănătăţii”. Mai mult, ministerul se spală pe mîini şi precizează că a predat atribuţiile şi competenţele în sarcina administraţiei publice locale, mai exact a Consiliului Judeţean. ”Este cea mai bună dovadă de delăsare şi neimplicare într-o situaţie care îngreunează actul medical, cu consecinţe negative asupra pacienţilor nemţeni. Cele mai multe din datoriile Spitalului de Urgenţă sînt către furnizorii de medicamente şi programe medicale. Cifrele sînt oficiale, publice. Cei de la minister nu au avut nici măcar curiozitatea să vadă de unde provin aceste datorii, au oferit un răspuns şablonistic şi atît”, a explicat senatorul Eugen Ţapu, care consideră că această atitudine demonstrează că ministerul Sănătăţii, de fapt, nu are banii necesari achitării datoriilor şi funcţionării optime a Spitalului Judeţean. ”La fel de revoltător este şi că preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, nu a iniţiat niciun demers pentru recuperarea acestor sume. Dînsului i-ar fi fost mai la îndemână, pentru că este coleg de partid cu doamna ministru. Numai că nici pe acesta nu-l interesează Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ, deşi, conform ministerului, are atribuţii şi obligaţii pentru buna funcţionare a acestuia”, a mai declarat Eugen Țapu.

Biroul de presă al PNL Neamţ

Angajaţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ, au intervenit, miercuri, 19 iunie, în interval de 35 de minute, la două accidente rutiere soldate cu patru victime, printre care şi un copil în vîrstă de 9 ani. Prima solicitare a fost primită la ora 14.44, pentru un accident produs la Bicazu Ardelean, soldat cu trei victime: un băiat în vîrstă de 9 ani cu diagnosticul: traumatism cranio-cerebral, sindrom cefalalgic. A fost transportat iniţial la Spitalul Bicaz, apoi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ. O altă victimă, un bărbat de 38 de ani, care a suferit o fractură de gambă stîngă şi fracturi costale a fost transportată tot la UPU Piatra Neamţ. Un alt bărbat, de 36 de ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral minor a refuzat transportul la spital. Al doilea accident rutier s-a produs în jurul orei 15.20, la Tîrgu Neamţ. Victimă a fost un bărbat de 63 de ani, diagnosticat cu politraumatism, traumatism coloană cervicală şi lombară, şi care a fost transportat la spitalul din localitate.

Absolvent, Ana CATZAITI

Ziua cea mai lungă din an, 21 iunie – solstiţiul de vară, pentru noi zi de sărbătoare, deoarece traducem în fapt hotărârea de a ne întâlni după 60 ani de la absolvirea cursurilor de pregătire generală. Urma să parcurgem, apoi, etapa de pregătire specială profesională spre a ne integra social. Suntem generaţia copiilor născuţi în anii 1941- 1942, în plin război mondial, apăruţi în lume, de regulă „acasă“, asistaţi de o „moaşă“ autocalificată…Suntem generaţia copiilor care nu au avut jucării proprii, hăinuţe proprii (se transmiteau de la mare la mic) şi care am cunoscut, din plin, sărăcia, durerile şi jalea instaurate după război. În conflagraţia mondială toată populaţia a fost profund afectată material şi sentimental. În toate casele mari lipsuri materiale, răniţi, decedaţi pe front, prizonieri, boli în general, şi „boli speciale“, dobândite, precum: scabia, poliomelita, tifosul, afecţiuni venerice, T. B. C., etc. Suplimentar ţara, distrusă economic şi redusă teritorial, a fost obligată la plata unor „despăgubiri de război“ covârşitoare. Redresarea a început de la baza societăţii, stabilindu-se rânduiala în famiile parţial întregite, unde, de la mic la mare, toţi aveau sarcini şi obligaţii pentru asigurarea celor necesare existenţei. Privind retrospectiv, în localităţile copilăriei şi adolescenţei noastre, cu utilaje şi unelte rudimentare se cultiva orice lot de teren, se creşteau multe animale, iar în gospodării proprii şi în ateliere de lemnărie, fierărie, croitorie, pielărie, etc se realizau toate bunurile de dotare şi consum, prin prelucrarea materialelor de construcţie locale (lut, piatră, lemn) a lânei, inului, cânepei, borangicului, pieilor, blănurilor, penelor, etc. Toţi învăţau să fie utili, învăţau tâlcurile şi rosturile unor activităţi şi înţelegeau că meseria este „brăţară de aur“. Dăinuia formularea „bun de şcoală, bun de meserie“! După al II-lea război mondial, ţara rămânând în sfera estică, a fost supusă reformelor subscrise „transformării socialiste a ţării“, absolut în toate domeniile: politic, economic, social. Regretatul prof. univ., istoric Gh. Buzatu, în lucrarea „Românii în Arhivele Americii“ dă publicităţii un text, strict secret, elaborat la Moscova în 02.06.1947, numit „Strategia exportului de comunism“, care cuprinde 45 de prevederi, menite să anihileze orice opoziţie la instaurarea noului regim politic în „sfera estică“. Eram prea mici ca să înţelegem atunci ce a însemnat naţionalizarea, expropierea, lupta de clasă… adică transformările de început ale domeniului politic şi economic. Am fost, în schimb, „beneficiarii“ transformărilor din învăţământ şi cultură. Prevederea 35 stipula: „Din toate şcolile, la orice nivel, să fie înlăturaţi specialiştii competenţi şi cu popularitate. Să nu se mai înveţe Limba latină, Limba greacă. Din manualele de Istorie să dispară domnitorii apărători de ţară, să se insiste pe mişelia regilor, iar la şcolile profesionale să se urmărească specializare proastă şi îngustă. Prevederea 45: „La facultăţi să ajungă, cu prioritate, proveniţii din cele mai joase categorii sociale, neinteresaţi de studii, interesaţi doar de diplome“. A apărut, astfel, Legea de Reformă a Învăţământului în 03.08.1948, iar ministrul Mihai Florescu (Iancu Avram din Roman) a reorganizat învăţământul, distrugând buna şi eficienta organizare, instruire şi educare din reforma lui Spiru Haret. Astfel: Învăţământ preşcolar nu era. Învăţământ primar cu clase I-IV, cu examen de absolvire, învăţământ elementar, facultativ, cu clase V-VII, cu examen de absolvire. Cei interesaţi puteau, prin examene de admitere, să continuie să înveţe la şcoli profesionale cu durată scurtă, la şcoli medii cu clase VIII-X şi la şcoli normale. Nici învăţământul primar nu era obligatoriu iar gratuit (?!) era până la clasa a IV-a. Manualele şi rechizitele se cumpărau, la toate nivelurile, dar nu existau suficiente. Anul şcolar în pătrare, sistem de notare de la nota 1 la nota 5. Se învăţa obligatoriu Limba rusă, Istoria şi Geografia U.R.S.S. Toate cadrele didactice şi-au pierdut titularizările şi li s-au anulat gradele didactice. Concomitent, sub ministeriatul lui I. Ştefănescu (soţul Ninei Cassian) revoluţia culturală a eliminat din biblioteci tot ceea ce ar fi putut fi „nociv“ pentru cultura maselor. Eliminarea s-a făcut, de regulă, prin ardere. S-au pierdut valori ştiinţifice şi cultural-estetice inestimabile! În Piatra Neamţ au rămas Şcoala Medie nr. 1 (băieţi) şi Şcoala Medie nr.2 (fete), iar şcolile normale (foarte necesare pentru lipsa de cadre de după război) au fost transformate în anul 1954 în Case de Copii pentru orfani şi pentru copiii proveniţi din medii cu boli incurabile (T.B.C., poliomelita, etc.). Generaţia noastră a început clasa I în anul 1948, în localuri improprii (şcolile fuseseră rechiziţionate, dărăpănate, ruinate prin bombardamente), anul 1948 fiind anul foametei şi sărăciei generale. Era o lipsă acută şi de cadre calificate corespunzător (morţi pe front, prizonieri, răniţi grav), iar alte cadre eliminate pe bază de „dosar de cadre“. Indiferent de mărimea greutăţilor prin care am trecut, „şcoala“, de toate nivelurile, a rămas „sfântă“ pentru interesaţii de învăţătură. Pe atunci noi nu „umblam“ la şcoală. Învăţam individual, fără preparatori speciali. Profesorii, de regulă fără continuitate la clasă, nu ne dădăceau, nu intrau în clase însoţiţi de camera T.V., nu corectau pe bază de subpunctaje, etc., dar nimeni nu punea la îndoială corectitudinea aprecierilor! Nu se instalase „instituţia suspiciunii şi a contestaţiei“ devenită în prezent permanentă. Am absolvit Şcoala Medie în anul 1959, în ultima promoţie demixtată, în prima promoţie cu 11 ani, cu Examen de Maturitate la 6 obiecte, cu 8 probe – 2 teze şi 6 (şase) examene orale susţinute în aceeaşi zi, comisia fiind formată cu profesori din toată regiunea Bacău şi preşedinte un cadru universitar. Pentru noi, şcoala de toate nivelurile, cu toate ostilităţile şi restricţiile la care a fost supusă, a rămas o adevărată instituţie de cultură şi educaţie pentru formarea de orizont cultural, de convingeri, de comportamente, de atitudini pentru aspiraţii profesionale pe „măsură“. De asemenea, şcoala era o „mare familie“ în care se respectau, cu sfinţenie, regulamentele de toţi: profesori, personal didactic ajutător şi administrativ şi de elevi. Deci responsabilitate şi demnitate aveau toţi cei implicaţi în învăţământ. Nu nominalizăm nici cadre, nici elevi, pentru a nu nedreptăţi, dar am cunoscut drept educatori-formatori, apoi colaboratori în activitate nume celebre, personalităţi imaculate profesional şi moral de modestie sacră. Nu am fost o generaţie cu visuri absurde, am fost mult mai practici şi implicaţi. Aşa se explică faptul că toţi absolvenţii promoţiei 1959 şi-au continuat învăţătura pentru profesie, în etape post şcoala medie, şi au devenit specialişti de valoare, absolut în toate domeniile de activitate, pe tot teritoriul ţării. Deşi am fost supuşi la ingratitudini datorită „dosarului familial sau al originii sociale“ am rămas oameni oneşti şi discreţi, buni şi responsabili profesionişti, care iubim ţara şi neamul şi dorim să dăinuie, în prosperitate, România. Nu ne erijăm în a toate cunoscători, dar putem aprecia, după o viaţă de muncă şi experienţă, că Familia este cu adevărat Sfântă, că Patria este una singură şi numai în patrie este „acasa“ şi că fericirea şi mulţumirea nu sunt determinate doar de situaţia materială. Ne cerem scuze, dar ne permitem să subliniem pentru diriguitori, că tot ce ţine de cultură, de civilizaţia, de evoluţia materială şi spirituală se formează, se consolidează în şcoală şi se continuă, prin autopregătire, toată viaţa. Numai aşa vom dăinui ca NEAM, urmaşii vor avea rădăcini şi patrie şi nu vor fi „apreciaţi şi acceptaţi“, doar ca nomazi şi forţă de muncă ieftină în lume.