Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Jaf cu autori prinşi în doar 10 minute

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ atît a durat identificarea a doi tineri care l-au tîlhărit pe un zăneştean ■ autorii au fost arestaţi preventiv ■ într-un alt caz, cinci acuzaţi dintr-un dosar ce vizează furt de cablu telefonic au fost plasaţi în control judiciar ■

Autorii unui jaf petrecut în noaptea de 9/10 octombrie au fost depistaţi de poliţişti în aproximativ zece minute de la sesizarea infracţiunii. Este vorba despre doi tineri, de 21, respectiv 22 de ani, din comuna Zăneşti, care pe 11 octombrie au fost prezentaţi instanţei de judecată, magistraţii hotărînd arestarea preventivă pentru 30 de zile. În perioada următoare au la ce cugeta, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Poliţiei Neamţ. „La data de 10 octombrie, în jurul orei 01.00, cadrele Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti, au fost sesizate de către un bărbat din Zăneşti despre faptul că persoane necunoscute l-au deposedat, prin violenţă, de portofel. În urma investigaţiilor efectuate, la aproximativ 10 minute de la sesizare, poliţiştii au identificat persoanele bănuite de comiterea faptei, pe care le-au condus la sediul poliţiei, în vederea audierii“, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Neamţ. Din cercetări a reieşit faptul că, în noaptea nemţionată, în timp ce tinerii se aflau pe o stradă din localitate, au exercitat acte de violenţă asupra unui bărbat de 37 de ani, consătean de-al lor, sustrăgîndu-i portofelul în care se aflau bani şi documentele personale. Bunurile sustrase au fost recuperate şi restituite persoanei vătămate. Într-un alt caz, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Sagna au identificat şi depistat cinci persoane bănuite de comiterea unui furt calificat. Cei în cauză, cu vîrste cuprinse între 20 şi 28 de ani, toţi din comuna Dulceşti, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar la data de 11 octombrie au ajuns în faţa instanţei de la Judecătoria Roman, care a dispus plasarea acestora în control judiciar pentru 60 de zile. Ancheta a stabilit că, în noaptea de 8/9 mai 2019, trei tineri de 20, respectiv 25 şi 28 de ani, s-ar fi deplasat pe raza localităţii Sagna, de unde au sustras aproximativ 200 de metri de cablu telefonic ce aparţine unei societăţi comerciale de profil. De asemenea, în noaptea de 26/27 august, doi dintre cei cinci tineri s-ar fi deplasat, din nou, la ieşirea din localitatea Vulpăşeşti, de unde ar furat aproximativ 300 de metri de cablu telefonic. Pînă în prezent, prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este estimat la peste 15.000 de lei.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Înjunghiat în spate

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vîrstă de 36 de ani a ajuns la spital, în noaptea de 5 spre 6 iulie, după ce a fost înjunghiat în spate de un bătrîn de 72 de ani, în urma unui conflict spontan.

“La data de 6 iulie a.c, în jurul orei 01.20, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Roman au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către un bărbat de 72 de ani, din Roman cu privire la faptul că se află la domiciliu și are un conflict cu o persoană.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce se aflau la domiciliu, un bărbat de 36 de ani, ar fi pătruns în camera bărbatului de 72 de ani, unde pe fondul unui conflict spontan, acesta din urmă a luat un obiect ascuţit tăietor, cu care l-a lovit pe celălalt bărbat, în zona spatelui.

Bărbatul de 36 de ani a fost preluat şi transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, au precizat reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – niciun caz nou. Naţional – 250 de cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la nivel naţional au fost confirmate 29.223 de cazuri, 1.768 decese şi 20.213 vindecaţi

Până pe 6 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 29.223 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.413 au fost externate, dintre care 20.213 de pacienți vindecați și 1.200 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Până astăzi, 1.768 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 05.07.2020 (10:00) – 06.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 18 decese (10 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Dâmbovița, Galați, București, Mureș, Olt, Prahova și Timiș.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 decese la persoane de peste 80 de ani.

17 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 250 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 227 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 771.482 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 306 apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 872 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 193.501 lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 4.996  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia,  561 în Spania, 107 în Franța, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Grecia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați: 50 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20. Până la data de 5 iulie 2020, au fost raportate 1 549 904 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Cioban omorît de tren

Știre publicată în urmă cu

în data de

Accident feroviar în Neamţ, duminică, 5 iulie, o persoană fiind declarată decedată după ce a fost acroşată de o locomotivă. Conform primelor informaţii, victima este un bărbat, cioban la o stînă din zona localităţii Trifeşti.

“Accident feroviar în localitatea Trifești. Persoană acroșată de locomotivă. La fața locului s-a deplasat un echipaj medical care a declarat decesul persoanei. Polițiștii din cadrul Transporturi Feroviare efectuează cercetări în vederea stabilirii identității persoanei decedate și a dinamicii producerii evenimentului”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

 

Vom reveni.

 

UPDATE: Conform primelor cercetări este vorba despre un bărbat de 50 de ani, din judeţul Iaşi, care era cu animalele la păscut pe marginea căii ferate. Cadavrul a fost transportat la SMl în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă – sursa IPJ Neamţ

Citește știrea

Trending