Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Informare de ploi şi furtuni

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ meteorologii au emis o atenţionare valabilă în toată ţara ■ sînt anunţate precipitaţii, acestea continuînd şi la început de Florar ■

Meteorologii anunţă precipitaţii pe care le aşteptăm de foarte mult timp şi au emis o informare de instabilitate atmosferică valabilă de pe 29 aprilie, de la prînz şi pe tot parcursul zilei de 30 aprilie, pînă la ora 22.

Specialiştii atrag atenţia asupra faptului că ploile vor continua şi la început de Florar. „În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vîntului, vijelii şi izolat căderi de grindină.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi punctiform, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15-25 l/mp. Fenomenele se vor semnala şi în primele zile ale lunii mai în majoritatea regiunilor“, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Aşa stînd lucrurile trebuie spus că nimeni nu face grătar anul acesta de 1 mai, nici măcar în curtea proprie, din cauza condiţiilor meteo. Pînă la apariţia precipitaţiilor, ziua de miercuri a debutat cu timp bun şi frumos, iar la ora 10 termometrele indicau deja 11 grade la Piatra Neamţ, la Tîrgu Neamţ erau 12 grade, iar cel mai cald era la Roman unde la acelaşi moment se înregistrau 13 grade. La staţia meteo de pe Ceahlău – Toaca erau valori termice de -1 grad şi mai sînt vreo 4 centimetri de nea. Pe 30 aprilie, va fi cer acoperit şi va ploua cam în întreg intervalul la maxime diurne de 21 de grade şi cam 8 grade după lăsarea întunericului.

Peste zi sînt anunţate ploi zgomotoase cu tunete şi descărcări electrice. Ziua de 1 mai nu aduce prea multe modificări în registrul meteo, sînt anunţate ploi şi după lăsarea întunericului. Maxima diurnă va fi de 20 de grade, iar minima nocturnă de vreo 10 grade. Cu începere de sîmbătă, 2 mai, se mai răcoreşte niţel, vor fi cam 18 grade şi posibile ploi.

Ploi în aversă ar putea fi şi duminică, 3 mai, cînd se mai depreciază regimul termic, astfel că la amiază mercurul din termomtre nu mai trece de pragul de 16 grade, iar peste noapte minima ajunge la 9 grade. Rămîne de văzut ce condiţii meteo ne oferă săptămîna viitoare.

Advertisement








Trending