Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Infecţiile respiratorii şi pneumoniile, în scădere

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ s-au înregistrat 1.750 de cazuri de infecţii respiratorii, cu doar 30 de internări ■ şi numărul pneumoniilor este în uşoară scădere ■ nu s-a înregistrat nici un caz de gripă ■ au fost vaccinate antigripal 38.136 persoane, din care 1.336 au fost imunizate cu vaccine de la Ministerul Sănătăţii ■

Direcţia de Sănătate Publică Neamţ a realizat statistica referitoare la cazurile de infecţii acute respiratorii, pneumonii şi gripă, constatînd că  în ultima săptămînă de supraveghere epidemiologică, 2-8 decembrie 2019, numărul bolnavilor este în scădere.

„Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (IACRS) a fost de 1.750, cu doar 30 de internări, marcînd o  tendinţă de scadere faţă de cel înregistrat în săptămîna precedentă , cînd au existat 2.231 cazuri, cu 269 bolnavi internaţi.

Numărul de pneumonii raportate este şi el în uşoară scădere, respectiv existînd 366 de cazuri, din care un număr de 98 pacienţi au fost internaţi în spital, faţă de 392  de cazuri, cu 67 internări, în săptămîna precedentă. Din analiza pe grupe de vîrstă se constată că, ratele de incidenţă cele mai crescute pentru infecţiile respiratorii acute şi pneumonii s-au înregistrat la grupele de vîrstă 0-1 ani, 2-4 ani şi peste 65 ani.

Nu s-a înregistrat, însă, nici un caz de gripă pe teritoriul judetului Neamţ, în săptămîna precedentă de supraveghere epidemiologică . În actualul sezon epidemic, pînă la data de 8 decembrie 2019, au fost vaccinate antigripal 38.136 persoane, din care 1.336 persoane au fost imunizate în săptămîna precedentă, aceastea făcînd parte din grupele cu risc.

Aceste persoane au fost imunizate cu vaccin distribuit, gratuit, de către Ministerul Sănătăţii. Stocul de vaccin antigripal la DSP, la această dată, este de 1.861 de  doze. Nu s-au recoltat probe pentru cazuri clinice compatibile cu diagnosticul de gripă”, a precizat medicul Mirela Grădinaru, purtător de cuvînt al DSP Neamţ.

Aceasta a spus că medicii recomadă populaţiei să respecte măsurile de prevenire a gripei care constau în: evitarea aglomeraţiilor, evitarea contactului cu persoanele bolnave,  păstrarea distanţei (cel puţin 1 metru) faţă de persoanele bolnave, care tuşesc sau strănută.

Se mai recomandă folosirea şerveţelelor în caz de tuse sau strănut şi aruncarea acestora la coşul de gunoi, după utilizare, spălarea frecventă, cu apă caldă şi săpun, a mîinilor după ce strănutăm, tuşim, ne suflăm nasul şi înainte de a mînca. Nu trebuie neglijată nici  creşterea rezistenţei generale a organismului, care se realizează prin consumul alimentelor bogate în vitamina C, existentă, din abundenţă, în fructe şi legume.

Esenţială este şi aerisirea  încăperilor în care trăim şi lucrăm, a sălilor de clasă, a birourilor, a dormitoarelor . Trebuie să fim foarte atenţi şi la modul în care ne îmbrăcăm, fiind recomandată o îmbrăcăminte corespunzătoare sezonului. Se mai recomandă şi evitarea staţionării în frig, timp îndelungat. În colectivităţi aglomerate este indicat să se realizeze triajul epidemiologic, zilnic, inclusiv pentru personalul medico-sanitar şi auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistaţi cu simptomatologie respiratorie.

Se recomadă  continuarea vaccinării antigripale. „Avertizăm populaţia că antibioticele nu se utilizează în cazul gripei şi recomandăm evitarea automedicaţiei. În cazul apariţiei simptomelor de boală, se recomandă prezentarea la medicul de familie, în vederea diagnosticării şi instituirii tratamentului corect”, a mai precizat doctorul Mirela Grădinaru.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Piatra Neamţ: Proiecte pentru programul de guvernare locală, după consultări la primărie

Știre publicată în urmă cu

în data de

O serie de proiecte vor fi incluse în programul de guvernare locală pentru anul 2020 după ce s-au derulat, în această săptămînă, consultările dintre primarul de Piatra, Dragoş Chitic, şi reprezentanţi ai principalelor categorii socio-profesionale din Piatra Neamţ.

Proiectele avute în vedere sînt înfiinţarea „Federaţiei Tinerilor din Piatra Neamţ” şi alocarea unui sediu de către primărie unde tinerii să îşi desfăşoare activitatea; crearea unei platforme online de comunicare a ONG-urilor ce activează în Piatra Neamţ unde acestea să îşi poată prezenta activitatea şi proiectele pe care le desfăşoară, inclusiv cele care beneficiază de sprijinul municipalităţii; creşterea bugetului alocat de către Primăria Piatra Neamţ pentru finanţările rambursabile pentru legea 350/2005; înfiinţarea unui Consiliu Consultativ la nivel local în domeniul turismului format din operatori economici din turism.

 

Reamintim că marţi s-au desfăşurat consultările cu directorii unităţilor de învăţămînt, asistenţi medicali şcoli şi reprezentanţii centrelor de permanenţă, miercuri, cu reprezentanţii ONG-urilor, instituţiilor de cultură, cluburi sportive, asistenţă socială, culte, iar joi, primarul Dragoş Chitic s-a întîlnit cu reprezentanţii Consiliului Local al Tinerilor şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Piatra Neamţ.

„Mulţumesc tuturor celor care au participat la întîlnirile consultative din această săptămînă. Este al cincilea an consecutiv în care organizez aceste întîlniri, iar interesul participanţilor a fost în creştere de la an la an. Sîntem o primărie deschisă şi transparentă, am implementat o guvernare locală de tip participativ prin încurajarea populaţiei să se implice în luarea deciziilor. Părerea fiecărui cetăţean contează şi este importantă, fiecare categorie socio-profesională din oraş trebuie să simtă respectată şi să aibă în administraţia pietreană un partener de încredere. În urma întîlnirilor consultative de la începutul acestui an au rezultat propuneri interesante, iar foarte multe dintre acestea vor fi prinse în programul de acţiuni al municipalităţii pietrene din anul 2020. Dialogul permanent cu cetăţenii , cu reprezentanţii diverselor categorii socio-profesional, ne ajută să fim mai eficienţi , să asigurăm un climat favorabil desfăşurării activităţii pentru fiecare, să funcţionăm ca într-o familie, să creştem gradul de confort al fiecărui locuitor al oraşului şi să dezvoltăm împreună comunitatea noastră”, a declarat primarul Dragoş Chitic.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Tîlhar trimis la Ocna

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tînăr în vîrstă de 20 de ani, care a fost condamnat pentru tîlhărie, a fost prins recent de poliţiştii nemţeni şi dus la Centrul Educativ Tîrgu-Ocna din Bacău.

“La data de 16 ianuarie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat un tînăr de 20 ani, față de care Judecătoria Roman a dispus măsura internării într-un centru educativ pentru un an și 6 luni, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tîlhărie și tîlhărie calificată.

În fapt, în perioada iunie 2014 – martie 2015, prin acte de violență, a deposedat mai multe persoane de telefoane mobile, sume de bani și produse alimentare. Acesta a fost condus şi introdus în Centrul Educativ Târgu-Ocna din Bacău”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: “Şoferia” l-a trimis la penitenciar

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vîrstă de 49 de ani, care a fost condamnat pentru că a condus un vehicul neîmatriculat, fără permis şi fiind şi sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost prins recent de poliţiştii nemţeni şi trimis la penitenciar.

“La data de 16 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Piatra Neamț pe numele unui bărbat de 49 de ani, din Roznov.

Cel în cauză era condamnat de instanța de judecată la o pedeapsă de 5 ani și 10 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Polițiștii l-au condus și depus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Trending