Publicitate

■ comisii de control au verificat secţiile de obsterică ginecologie şi neonatologie din cele trei spitale ale judeţului ■ în cele trei maternităţi au fost identificate doar 9 infecţii asociate actului medical ■ nu au fost aplicate sancţiuni, ci s-au făcut doar recomandări ■

Direcţia de Sănătate Publică a finalizat controalele dispuse de Ministerul Sănătăţii în Secţiile de Obstetrică Ginecologie şi în cele de Neonatologie pentru verificarea existenţei infecţiilor asociate actului medical şi a veridicităţii raportării acestora. S-a mai verificat şi modul de dezinfecţie a secţiilor, dar şi modul de colectare a deşeurilor periculoase folosite în cele trei spitale din judeţ. La o conferinţă de presă susţinută de conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ a fost prezentat conţinutul raportului final, transmis Ministerului Sănătăţii. „Ca urmare a Ordinului Ministrului Sănătăţii 11.109/2016 privind prevenirea, supravegherea şi limitarea infecţiilor asociate actului medical şi a modului în care a fost respectat Ordinului Ministerului Sănătăţii 961/2016 privind procedurile şi măsurile de curăţare, dezinfecţie şi protocoalele de dezinfecţie în unităţile sanitare, dar şi modul de respectare a Ordinului Ministerului Sănătăţii 11266 din 2012 privind gestionarea deşeurilor cu risc infecţios, a fost realizat un control în toate cele trei spitale din judeţ: Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, Spitalul Municipal Roman şi Spitalul Orăşenesc Tîrgu Neamţ. Referitor la infecţiile asociate actului medical au fost verificate de către medicii epidemiologi, în cele trei spitale, un număr 234 de fişe, fiind identificate doar 9 infecţii asociate actului medical. Per total, spitalele din Neamţ au raportat următorul număr de infecţii nosocomiale: la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ au fost raportate 119 cazuri . Nu a fost depistat nici un caz în Secţia Obstetrică Ginecologie,în Secţia de Neonatologie fiind depistate 8 cazuri, 7 provenite din secţie şi un caz fiind colonizat (adus din afara secţiei n.r). La Spitalul Roman au fost declarate în 2018 un număr de 122 infecţii asociate actului medical, din care pe secţia Obstetrică Ginecologie un caz, iar la Neonatologie, 5. La Spitalul din Tîrgu Neamţ s-au înregistrat, în aceeaşi perioadă, 6 cazuri, nici unul în Secţia de Obstetrică Ginecologie şi doar unul la Secţia Nou-Născuţi“, a precizat Ioan Mihăilescu, inspector al Serviciului de Sănătate Publică, din cadrul DSP Neamţ. Colectarea deşeurilor periculoase, rezultate ca urmare a efectuării actului medical se face în spitalele din judeţ de către firma Modeco din Suceava. În timpul controlului efectuat în maternităţi, a fost urmărit şi modul de curăţare şi dezinfecţie a secţiilor, fiind prelevate un număr de 116 probe de sanitaţie. S-a recomandat continuarea periodică a analizelor cadrelor sanitare. Urmare a controlului nu au fost aplicate sancţiuni, ci doar s-au făcut recomandări.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.