Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Inculpaţi pentru o mită la poliţist

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ trei nemţeni au fost trimişi în judecată după ce au vrut să cumpere oameni ai legii de la Rutier ■ mita pleca de 100 pînă la 500 de lei, în funcţie de buget ■

Trei nemţeni s-au ales cu acuze penale şi au fost deferiţi justiţiei de procurori după ce au încercat să cumpere indulgenţa unor agenţi de poliţie de la Rutier. Nu au reuşit şi s-au ales cu acuze penale. Mita oscila de la 100, pînă la cel mult 500 de lei, în funcţie de buzunarul fiecăruia. Cauzele au fost înregistrate recent pe rolul celei mai mari instanţe din judeţ, în toate fiind acuze de dare de mită. În primul caz fapta a avut loc pe 31 mai 2018 în localitatea Stînca din comuna Pipirig. Atunci, un individ a fost tras pe dreapta de oamenii legii de la Rutieră, deoarece depăşise regimul legal de viteză. La faţa locului poliţiştii au constatat că şoferul nu purta nici centură de siguranţă. Cînd şi-a dat seama că va fi amendat, cel în culpă a încercat să le ofere celor doi poliţişti suma de 100 de lei. Anchetatorii au declinat oferta, şi-au anunţat superiorii, iar şoferul a fost urmărit penal pentru săvîrşirea infracţiunii de dare de mită. A doua zi, poliţiştii rutieri au mai fost ofertaţi o dată cu bani. Pe 1 iunie au tras pe dreapta o altă maşină, de această dată la Urecheni. Era aceeaşi abatere, adică şoferul a călcat cam tare pedala de acceleraţie. Prins în culpă, a încercat să-şi răscumpere greşeala tot cu suma de 100 de lei, dar a fost refuzat de poliţiştii incoruptibili. Ultimul, dar nu cel din urmă, s- a ales cu acuze de dare de mită recent, în zi cu ghinion, pe 13 septembrie 2018. Totul s-a întîmplat în localitatea Răuceşti unde un conducător auto a pierdut controlul volanului într-o curbă, a ieşit de pe carosabil şi s-a oprit într-un pom. Anchetatorii sosiţi la faţa locului au constatat că şoferul era bine aghezmuit. Asta deoarece la aparatul etilotest a indicat o valoare mult peste limita legală, respectiv 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai exact, omul era beat turtă pentru că în sînge valoarea se dublează. Cînd a văzut că poliţiştii îi întocmesc dosar penal, omul a scos rapid din buzunar 500 de lei şi a încercat să-i cumpere, dar fără folos. Suma a fost mai mare pentru că erau două acuze grave, vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis. Banii nu i-au fost de nici un ajutor pentră că la final s-a ales cu a treia acuză penală, dare de mită. Cauzele au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Neamţ şi de acum înainte timp de cel mult două luni vor fi în procedură de Cameră preliminară. Apoi procesul intră în linie dreaptă cu administrări de probe şi audieri de martori în vederea stabilirii vinovăţiei acuzaţilor, sau nu. Rămîne de văzut care va fi soluţia magistraţilor în cele trei speţe.

Actualitate

Localităţile carantinate, uşoară relaxare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ slujbele religioase se vor putea face în biserici, cu maxim 20 de participanţi ■ noi reguli pentru ieşirea şi intrarea în localităţi ■

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a luat decizia să mai relaxeze puţin restricţiile din cele două localităţi carantinate, Taşca şi Tarcău. Astfel, prin derogare de la prevederile art. 2 pct. 7 din Ordinul nr. 46596952 din 20.10.2020 și ale art. 2 pct. 7 din Ordinul nr. 46596953 din 20.10.2020, în zona prevăzută la art. 1 din cele două ordine este permisă oficializarea slujbelor religioase în interiorul clădirilor, cu prezența a maxim 20 de persoane și cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 privind distanțarea și portul măștii. Administratorul lăcașului de cult va amplasa recipiente cu dezinfectanți la intrare și va asigura respectarea măsurilor de prevenire. De asemenea, prin derogare de la prevederile art. 3 alin (1) din Ordinul nr. 46596952 din 20.10.2020 și ale art. 3 alin (1) din Ordinul nr. 46596953 din 20.10.2020, în zona prevăzută la art. 1 este permisă intrarea/ieșirea pentru persoanele care locuiesc în zona carantinată, în baza unei declarații din care să rezulte motivul justificat al deplasării, cum ar fi programări pentru schimbarea actelor de identitate, efectuarea inspecțiilor tehnice periodice la autoturisme, înmatricularea atoturismelor, prezentarea la RAR, prezentarea la examene, producerea unor situații familiale deosebite și alte situații de acest fel.

Cursuri suspendate, cursuri reluate

Tot prin decizie a CJSU, se suspendă și trec în regim online, conform propunerii Inspectoratului Școlar Județean Neamț, cursurile care presupun prezența „față în față” pentru următoarele clase: – Liceul cu Program Sportiv Roman – structura Școala Gimnazială „Roman Mușat” – clasa a VII-a, în perioada 21.10 –3.11.2020; – Scoala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Roman – clasa a VIII-a A, în perioada 21.10 –3.11.2020; – Scoala Gimnazială comuna Tămășeni – grupa mare, în perioada 21.10 –3.11.2020; – Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva”, comuna Agapia – clasa a IX-a, în perioada 21.10 –3.11.2020; De asemenea, se aprobă, conform propunerii Inspectoratului Școlar Județean Neamț, reluarea cursurilor școlare care presupun prezența „față în față” pentru clasa a X-a A din cadrul Colegiului Tehnic de Transporturi Piatra Neamț (începând cu data de 21.10.2020), clasa a IX-a C – grupa 1 din cadrul Liceului Tehnologic „Vasile Sav” Roman (începând cu data de 21.10.2020), clasa a XII-a C din cadrul Colegiului Național „Petru Rareș” Piatra Neamț (începând cu data de 21.10.2020), clasele a VIII-a, a X-a B și a X-a C din cadrul Colegiului Național „Petru Rareș” Piatra Neamț (începând cu data de 22.10.2020), clasa pregătitoare din cadrul Școlii Gimnaziale Tămășeni (începând cu data de 21.10.2020), clasa a X-a A, grupele II și III din cadrul Colegiului Tehnic „Ion Creangă” Târgu Neamț (începând cu data de 21.10.2020), clasa a XII-a C din cadrul Liceului „Vasile Conta” Târgu Neamț (începând cu data de 21.10.2020), clasa a VIII-a C din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 3 Piatra Neamț (începând cu data de 22.10.2020), clasele a V-a și a XII-a D din cadrul Colegiului Național „Calistrat Hogaș” Piatra Neamț (începând cu data de 21.10.2020), clasa a VIII-a din cadrul Școlii Gimnaziale comuna Secuieni (începând cu data de 23.10.2020), clasa a II-a B din cadrul Școlii Gimnaziale „Regina Maria” Bicaz (începând cu data de 21.10.2020), grupa mare din structura Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Copiilor” a Școlii Gimnaziale „Regina Maria” Bicaz (începând cu data de 21.10.2020).

Citește știrea

Actualitate

Drogat la volan

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tînăr de 27 de ani, din Dumbrava Roşie, a fost pus sub acuzare după ce a fost prins drogat la volan. S-a întîmplat pe 20 octombrie 2020, cînd poliţiştii Biroului Rutier Piatra Neamţ au dat de şoferul „fumat” în timp ce se deplasa cu maşina pe bulevardul Decebal din reşedinţa de judeţ. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, iar rezultatul a indicat o valoare pozitivă pentru Cannabis.

Tînărul a fost condus la centrul de permanenţă, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenţei în sînge a substanţelor stupefiante. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Străin cercetat pentru contrabandă cu ţigări

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vîrstă de 39 de ani, din Belarus, s-a ales cu belele penale în Neamţ, după ce oamenii legii l-au prins cu ţigări de contrabandă. El a găsit un mod inedit de a ascunde marfa ilicită, într-un rezervor pe care-l ţinea în maşină.

Acolo, anchetatorii au găsit peste 6.000 de ţigarete care au fost indisponibilizate după ce poliţiştii i-au cotrobăit prin maşină. Totul s-a întîmplat la data de 19 octombrie 2020, cînd oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Gîrcina au surprins în flagrant delict un cetăţean din Republica Belarus, în vîrstă de 39 de ani, în timp ce oferea spre vînzare ţigarete fără timbru, în localitatea Alexandru cel Bun.

„Poliţiştii au descoperit în autocamionul acestuia, peste 6.000 de ţigarete, care ar fi fost depozitate într-un rezervor amplasat în interiorul vehiculului, pentru care bărbatul în cauză nu ar fi deţinut documente care să ateste provenienţa acestora.

Produsele din tutun, susceptibile a fi provenite din contrabandă, au fost ridicate de poliţişti, în vederea indisponibilizării“, se arată într-un comunicat al IPJ Neamţ.

În cauză a fost deschis un dosar penal cu acuze de săvîrşire a infracţiunii de contrabandă. Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ reamintesc cetăţenilor că „deţinerea, colectarea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vînzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscînd că acestea provin din contrabandă sau sînt destinate săvîrşirii acesteia”, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, conform art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României.

FOTO: generica

Citește știrea

Trending