Publicitate

Un bărbat de 35 de ani, din Costişa, a fost încătuşat de poliţişti după ce şi-a bătut toată familia. Turbat de alcoolul consumat, a început prin a-şi lovi tatăl şi a continuat cu fiul şi concubina. “Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 35 de ani, din Costișa, bănuit de comiterea infracțiunii de violență în familie. La data de 14 februarie, în jurul orelor 20, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti au fost sesizați de către un bărbat, de 62 de ani, din Costișa despre faptul că a fost agresat fizic de fiul său. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că un bărbat, de 35 de ani, din Costișa, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit, l-ar fi lovit pe tatăl său cu pumnii în zona feței. Totodată, acesta ar fi exercitat acte de violență asupra concubinei sale, în vîrstă de 40 de ani, și a fiul acestora, de 6 ani, ambii din Costișa. Persoanele vătămate nu au solicitat intervenţia echipajelor medicale pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma probării activității infracționale a celui în cauză, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive“, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.