epa03536536 Pedestrians walk through the snow protected by their umbrellas during heavy snowfalls, in Geneva, Switzerland, 15 January 2013. EPA/SALVATORE DI NOLFI
Publicitate

■ în prima parte a săptămînii viitoare vor fi valori diurne pozitive ■ de miercuri revin ninsorile ■ cu toate acestea, nu va fi prea rece ■

O perioadă ne-am bucurat de cer degajat şi de soare şi chiar dacă nu a fost prea cald, măcar am scăpat de zăpadă. Cel puţin pînă în prima parte a săptămînii viitoare ne putem aştepta la aceleaşi condiţii meteo, însă dacă specialiştii au dreptate, se reîntorc ninsorile. Se pare că precipitaţiile nu vor fi prea importante din punct de vedere cantitativ, însă vor fi de durată, cel puţin cîteva zile. Cu toate acestea, nu va fi prea rece, valorile termice fiind la limita îngheţului. Cel puţin aşa rezultă din prognoza pentru săptămîna viitoare, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie. Pînă atunci trebuie spus că noaptea de 7/8 februarie a fost destul de frig, iar mercurul din termometre s-a oprit la -8 grade în reşedinţa de judeţ, la Tîrgu Neamţ s-au înregistrat -5,4 grade, iar la Roman au fost valori termice comparabile cu cele de la staţia meteo de pe Toaca, -5,1 grade. Conform datelor oficiale, sîmbătă, în reşedinţa de judeţ soarele va fi strălucitor, dar nu aduce şi căldură pentru că în miezul zilei termometrele vor indica numai 2 grade. Noaptea cerul va fi degajat, motiv pentru care va fi cea mai rece din întreg intervalul de prognoză, cu o minimă de -5 grade. Ceva mai bine va fi pe parcursul zilei de duminică, 10 februarie, cînd din nou va fi soare şi o maximă diurnă de 5 grade. După lăsarea întunericului se adună norii, aşa că va fi sensibil mai cald, cu o minimă de -2 grade. La fel vor fi condiţiile meto şi la începutul săptămînii viitoare, iar luni, 11 februarie, termometrele vor indica la prînz 4 grade. Cer degajat va fi şi noaptea care aduce o minimă de -1 grad. Cea mai caldă zi de săptămîna viitoare pare a fi cea de marţi, 12 februarie, cînd din nou va fi cer degajat, soare, iar la prînz ne vom bucura de o maximă în creştere pînă la 6 grade. Acest lucru va influenţa şi regimul termic nocturn, şi va fi plăcut la o minimă la limita îngheţului, 0 grade. Dacă previziunile se adeveresc, de miercuri, 13 februarie, vremea schimbă foaia. Specialiştii spun că revin norii, dar şi precipitaţiile sub formă de zăpadă şi ninge moderat. Termic stăm destul de bine la o maximă pozitivă, de 2 grade. Peste noapte nu scăpăm de nori, dar precipitaţiile se opresc iar în zori se va înregistra o minimă de -2 grade. Ninge din nou şi joi, 14 februarie, dar mai slab, atît ziua cît şi noaptea. Valorile termice diurne nu trec de 1 grad, iar cele nocturne se menţin la -2 grade. Cam la fel sînt condiţiile şi vineri, 15 februarie, ninge slab la 1 grad ziua şi -2 grade peste noapte. Nici în week-endul viitor nu scăpăm de ninsoare, vor fi maxime de 1, 2 grade şi minime de -2, cel mult -4 grade.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.