Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: I s-a făcut rău şi a intrat pe contrasens. A provocat un accident soldat cu trei victime

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat de 66 de ani, din Bacău, căruia i s-a făcut rău în timp ce conducea un autoturism pe E 85, a provocat un accident, vineri, 6 decembrie, soldat cu trei victime. Conform poliţiştilor, bărbatul a intra pe contrasens şi a lovit o alt maşină, în care se aflau două persoane

“La data de 6 decembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Traian, soldat cu rănirea a trei persoane.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 66 de ani, din Bacău, se deplasa cu un autoturism pe DN 2 – E 85, în localitatea Traian, având direcția de mers către Roman, pe fondul unor cauze medicale ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare intrând în coliziune frontală cu un autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, din Săbăoani, care se deplasa regulamentar, din sens opus.

În urma impactului a rezultat rănirea ambilor conducători auto și a unei femei, de 40 de ani, din Săbăoani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul cu aceeaşi vîrstă. Cele trei persoane au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ambele autoturisme se deplasau în limitele legale întrucît pe respectivul sector de drum acționau polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Roman, cu aparatul radar.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au declarat reprezentanţii IPJ Neamţ.

 

SURSA foto: Facebook / Radar Roman Oficial – Catalin Eduard Perca

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Tîlhar trimis la Ocna

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tînăr în vîrstă de 20 de ani, care a fost condamnat pentru tîlhărie, a fost prins recent de poliţiştii nemţeni şi dus la Centrul Educativ Tîrgu-Ocna din Bacău.

“La data de 16 ianuarie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat un tînăr de 20 ani, față de care Judecătoria Roman a dispus măsura internării într-un centru educativ pentru un an și 6 luni, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tîlhărie și tîlhărie calificată.

În fapt, în perioada iunie 2014 – martie 2015, prin acte de violență, a deposedat mai multe persoane de telefoane mobile, sume de bani și produse alimentare. Acesta a fost condus şi introdus în Centrul Educativ Târgu-Ocna din Bacău”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: “Şoferia” l-a trimis la penitenciar

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vîrstă de 49 de ani, care a fost condamnat pentru că a condus un vehicul neîmatriculat, fără permis şi fiind şi sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost prins recent de poliţiştii nemţeni şi trimis la penitenciar.

“La data de 16 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Piatra Neamț pe numele unui bărbat de 49 de ani, din Roznov.

Cel în cauză era condamnat de instanța de judecată la o pedeapsă de 5 ani și 10 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Polițiștii l-au condus și depus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Cătuşe pentru delapidare

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat de 39 de ani, care a încercat să plaseze unui client lemn fără acte, a fost prins de poliţişti şi reţinut pentru 24 de ore fiind bănuit de comiterea infracţiunii de delapidare.

“La data de 16 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au depistat pe DJ 159, în localitatea Oniceni, două atelaje hipo încărcate cu material lemnos, însoțite de trei bărbați.

În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că, doi bărbați, proprietari ai atelajelor hipo, au fost solicitați de către un bărbat, de 39 de ani, să încarce materialul lemnos din depozitul pe care cel din urmă îl administrează și să-l transporte la domiciliul unui client.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că încărcătura deținută nu figurează ca avînd documente de proveniență și transport. În baza probatoriului administrat, bărbatul de 39 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de delapidare.

Cantitatea de 1,51 m.c. material lemnos a fost confiscată şi predată lucrătorilor silvici. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț, urmînd ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Trending