Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Gripa, ne apropiem de cazul cu numărul 100

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ peste 30 de bolnavi de gripă s-au înregistrat în ultima săptămînă de supraveghere epidemiologică ■ numărul total de bolnavi este de 95 ■ infecţii respiratorii acute a fost de 2.978 şi al pneumoniilor de 478 ■

Conform unui comunicat de presă al Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, în săptămîna de supraveghere epidemiologică 03 – 10 februarie 2020 numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (IACRS) a fost de 2.978, cu un număr de 37 internări, marcînd o tendinţă de scădere faţă de cel înregistrat în săptămîna precedentă (3.415 cazuri, cu 69 bolnavi internaţi).

Numărul de pneumonii raportate a fost de 478, cu un număr de 120 internări, fiind o tendinţă de scădere faţă de cel înregistrat în săptămîna precedentă (630 cu 124 internări).

„Din analiza pe grupe de vîrstă se constată că ratele de incidenţă cele mai crescute pentru IACRS şi pneumonie se înregistrează la 0-1 ani, 2-4 ani şi peste 65 ani. Activitatea gripală a evoluat cu intensitate medie.

S-au raportat 30 cazuri de gripă pe teritoriul judeţului Neamţ, 1 caz la grupa de vîrstă 0-1 an, 3 cazuri la grupa de vîrstă 2-4 ani, 6 cazuri la grupa de vîrstă 5-14 ani, 15 cazuri la grupa de vîrstă 15-49 ani ,2 cazuri la grupa de vîrstă 50-64 ani şi 3 cazuri la grupa de vîrstă peste 65 ani. Dintre acestea, 19 au fost raportate de către Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, cu 8 internari, 2 cazuri au fost raportate de către Secţia de boli infecţioase a Spitalului Municipal de Urgenţă Roman şi 9 cazuri de către medicii de familie.

De la începutul sezonului de supraveghere epidemiologică s-au înregistrat 95 cazuri de gripă pe teritoriul judeţului Neamţ“, a precizat medicul Mirela Grădinaru, purtătorul de cuvînt al Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ.

În actualul sezon epidemic, pîna la data de 09.02.2020 au fost vaccinate antigripal 42412 persoane, din care 359 persoane vaccinate în intervalul 3- 9.02.2020, din grupele la risc, cu vaccin distribuit gratuit de către Ministerul Sănătaţii.

Stocul de vaccin antigripal la data de 9 februarie era la DSP Neamţ de 99 doze, iar la medicii de familie se mai aflau alte 399. DSP Neamţ a primit pe 10 februarie o suplimentare de 854 doze de vaccin. S-a recoltat o probă pentru un caz clinic compatibil cu diagnosticul de gripă.

Din analiza numărului de cazuri de gripă de pe teritoriul judetului Neamt s-a constatat că, în săptamîna precedentă de supraveghere epidemiologică s-a înregistrat un număr comparabil cu cel raportat în aceeaşi săptămînă a anului anterior, adică tot 30 de cazuri. În vederea instituirii măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor prin infecţii respiratorii acute şi gripă în unitaţile şcolare şi preşcolare (grădiniţe, creşe) DSP a impus următoarele măsuri: realizarea triajului zilnic in colectivitătile şcolare; în cazul în care la nivelul unităţii se înregistrează focare de infecţii respiratorii acute/gripa cu minimum 3 cazuri/clasă, respectiv o rată de absenteism de peste 20 % din efectivul unităţii de învătămînt din aceasta cauză, timp de trei zile consecutive, se pot lua măsuri de suspendare temporară a cursurilor scolare (în clasa, respectiv şcoala), pentru o perioadă stabilită de DSP, dar nu mai mare de 5 zile lucrătoare; suspendarea activităţii se va face în funcţie de contextul epidemiologic, etapizat, evitîndu-se întreruperea activităţii în întreaga unitate şcolară.

În această perioadă, este recomandată limitarea accesului vizitatorilor în spitale, în special în secţiile cu risc. „Datorită declarării evoluţiei epidemice a gripei facem apel către populaţie pentru aplicarea cu rigurozitate a următoarelor recomandări pentru evitarea îmbolnăvirilor şi a răspîndirii virusului gripal: evitarea automedicaţiei şi consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa (frison, febră – 39-40°C, dureri de cap, ale globilor oculari, ale muşchilor şi articulaţiilor, stare de slăbiciune generală, senzaţia de înţepături în nas şi gît, strănut, secreţii nazale apoase, nas înfundat, tuse seacă, chinuitoare) şi care poate stabili o eventuală indicaţie pentru spitalizare; izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei şi evitarea aglomeraţiilor“, transmite DSP.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Mesaj de condoleanţe pentru o poliţistă decedată la doar 39 de ani

Știre publicată în urmă cu

în data de

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ a transmis un mesaj de comdoleanţe pentru o poliţistă care a plecat la cele veşnice la vârsta de doar 39 de ani:

“Inspectoratul de Poliție Județean Neamț deplânge stingerea fulgerătoare din viață, la doar 39 de ani, a colegei noastre, agent șef adjunct de poliție Checheriță Harabagiu Claudia Clara din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Piatra Neamț care, la data de 3 aprilie 2020, a trecut în neființă.

 

Pe această cale aducem un ultim omagiu celei care a fost o bună colegă, iar trecerea sa în neființă reprezintă o mare pierdere pentru colectivul din care făcea parte și lasă în inimile noastre sentimente de mare tristețe și regrete.

 

Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și exprimăm profunda compasiune pentru pierderea suferită.

 

Dumnezeu să o odihnească în pace!”.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Bărbat mort în incendiu

Știre publicată în urmă cu

în data de

Corpul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit de pompierii nemţeni într-o locuinţă cuprinsă de flăcări, vineri seara, 3 aprilie, în localitatea Vădurele, comuna Cîndeşti.

“Prin apel la 112, în jurul orei 21.25, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în localitatea Vădurele, comuna Cîndești. La locul indicat s-au deplasat trei echipaje de pompieri  cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea primului echipaj (redirecționat de la Borlești, unde încheiase o misiune de stingere a unui incendiu de vegetație uscată) incendiul se manifesta generalizat”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ, în momentul declanşării intervenţiei. Cîteva zeci de minute mai tîrziu a fost anunţat faptul că incendiul a fost localizat, iar în locuinţă a fost găsită o persoană decedată.

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Prefectul de Neamţ îl acuză pe preşedintele CJ că vrea să dea un “tun financiar” de milioane de euro

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ Arsene îşi doreşte o şedinţă de îndată pentru a aloca fonduri pentru un spital mobil COVID-19 ■ valoarea proiectului ar fi de 17,6 milioane de euro ■ prefectul de Neamţ afirmă că un astfel de spital ar costa doar 10,2 milioane de euro ■ “diferenţa de 7,4 milioane de euro unde se duce domnule preşedinte Arsene?”, întreabă George Lazăr ■

Acuze grave formulate de prefectul de Neamţ, George Lazăr, la adresa preşedintelui CJ Neamţ Ionel Arsene. Cel din urmă a anunţat că îşi doreşte convocarea unei şedinţe de CJ în care să fie alocate fonduri pentru construirea în regim de urgenţă a unui Spital Mobil Covid-19, care să deservească populaţia din judeţele Neamţ, Iaşi şi Bacău.

“Voi convoca de îndată o ședință a Consiliului Județean Neamț, pentru a aloca fondurile necesare construirii în regim de urgență, a Spitalului Mobil COVID-19, care va deservi populația din județele Neamț, Iași și Bacău.

Spitalul va avea o capacitate de 250 de paturi și va avea o structură modulară. Va fi instalat în circa trei săptămâni, astfel încât la momentul atingerii vârfului epidemic, unitatea să fie operațională.

Cele trei județe vor asigura personalul medical și toate costurile și logistica necesare operaționalizării spitalului.

Valoarea totală a acestui proiect este de 17,6 milioane de euro și se realizează în cadrul Asociației Intercomunitare Euronest.

Această unitate vine ca o soluție pentru a crește capacitatea de absorbție și de reacție a sistemului medical dar și de a ține sub control strict aria de răspândire a virusului”, a publicat Ionel Arsene pe pagina sa de Facebook.

Replica lui George Lazăr a venit puţin mai tîrziu sub forma unui atac extrem de dur. “Văd că m-aţi ascultat domnule preşedinte Arsene, v-aţi conformat în decizia de a schimba managerul Spitalului Judeţean Neamţ. Oricum rămîne o mare realizare pentru dumneavoastră, dar şi dezamăgire pentru judeţul Neamţ, să schimbaţi directorii de la Spitalul Judeţean la două săptămîni, pe bandă rulantă, după ce tot dumneavoastră îi anunţati, îi instalaţi şi vă lăudaţi cu competenţele lor.

De data asta vă cer să ascultaţi din nou şi să nu greşiţi în acţiunile dumneavoastră, pentru că e mare păcat să risipiţi banii publici ai nemţenilor, pentru că nu sînt ai dumneavoastră de acasă. Vreţi cu orice preţ să daţi un tun financiar de aproximativ 17,6 milioane de euro şi asta nu e bine domnule Arsene. Se pare că atunci cînd vine vorba de bani, dumneavoastră nu mai ţineţi cont de nimic, nici de starea de urgenţă, nici de sănătatea publică a cetăţenilor şi nici de cheltuirea responsabilă a banului public.

Vreţi să faceţi un spital modular cu 17,6 milioane de euro în condiţiile în care acest spital costă doar 10,2 milioane de euro. Întreb şi întreabă foarte mulţi cetăţeni, diferenţa de 7,4 milioane de euro unde se duce domnule preşedinte Arsene? Şi vă ataşăm şi oferte de preţ ca să fie pe înţelesul oricui.. Vă cer să nu risipiţi banii comunităţii pe invenţii financiare ale dumneavoastră şi cel mai bine, dacă tot vreţi să investiţi în sănătate, faceţi acest efort financiar pentru Spitalul Neamţ – pentru dotări cu aparatură medicală, echipamente de protecţie, sisteme de ventilaţie mecanică şi alte dispozitive care lipsesc şi sînt de maximă necesitate. Nu vă ocupaţi în această perioadă de artificii financiare, fiţi eficient în cheltuirea banului public”, scrie, tot pe Facebook, prefectul de Neamţ.

Nu ştim cine are dreptate şi nici nu e datoria noastră de jurnalişti să dăm dreptate unuia sau altuia. Un lucru e cert: de spitale avem nevoie acum mai mult decît oricînd, însă ar trebui ca instituţiile statului să vegheze foarte atent la cheltuielile care se fac în această perioadă sub “umbrela” stării de urgenţă. Aşteptăm şi o eventuală replică a preşedintelui CJ Neamţ, dar mai ales aşteptăm o poziţie clară a instituţiilor care ne pot spune dacă se pregăteşte sau nu un tun financiar.

Citește știrea

Trending