Contactează-ne

Actualitate

UPDATE Neamţ: Gospodărie în flăcări. Bărbat mort în incendiu

Știre publicată în urmă cu

în data de

Pompierii nemţeni intervin în aceste momente, joi, 17 octombrie, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o gospodărie din Slobozia, în apropierea dispensarului din zonă. “Două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de la Detașamentul Piatra Neamț intervin pentru localizarea și stingerea unui incendiu la o locuință, zona dispensarului, în Slobozia, oraș Roznov. La locul intervenției se află și SVSU Roznov cu autospeciala din dotare”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ.

UPDATE 1 – Incendiul este localizat. Acesta s-a manifestat în interiorul locuinței cu degajare mare de fum și gaze toxice. Se intervine pentru lichidare. Un bărbat de circa 55 ani este inconștient , posibil intoxicat cu fum. Acesta a fost scos din locuință de pompieri. Echipajul de paramedici de pe ambulanța SMURD EPA execută manevre de resuscitare. Ambulanța SMURD – TIM se deplasează la locul intervenției –sursa ISU Neamţ

UPDATE 2 – Din păcate, persoana a fost declarată decedată de către medicul de pe TIM – sursa ISU Neamţ

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Scandal politic pe centrele de permanenţă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ informaţia că ar putea fi redus numărul centrelor de permanenţă în judeţ a dus la un veritabil război politic ■ PSD sare la PNL, liberalii acuză o manipulare ■ nimeni nu răspunde la întrebarea: sînt necesare şi eficiente toate aceste centre de permanenţă? ■

Informaţia, apărută destul de benign într-o şedinţă de Colegiu Prefectural, cum că Ministerul Sănătăţii ar intenţiona să reducă numărul centrelor de permanenţă din judeţ a declanşat un veritabil război politic între PSD şi PNL.

Social-democraţii au luat informaţia din voleu şi au aruncat-o în capul liberalilor, cum că aceştia atentează la sisemul de sănătate. Liberalii au acuzat că iniţiativa datează din perioada guvernării pesediste şi au supralicitat că noul ministru al sănătăţii nu vrea să desfiinţeze centre, ba chiar ar vrea să le extindă. Cam ca la Radio Erevan.

Nimeni nu pare însă preocupat să aducă în discuţie adevărata problemă: sînt necesare atît de multe centre de permanenţă? Sînt ele eficiente? Trebuie, de exemplu, să rămînă şapte în Piatra Neamţ sau ar fi suficiente şi 3, cîte ar rămîne după reducere.

Întrebările acestea rămîn deocamdată fără răspuns, pentru că politicienii sînt prea preocupaţi să arunce cu noroi unul în celălalt pe final de campanie electorală.

În continuare vă prezentăm un comunicat de presă al preşedintelui PNL Neamţ, pe marginea acestui subiect. “Preşedintele PNL Neamţ Mugur Cozmanciuc îi transmite preşedintelui PSD Neamţ Ionel Arsene să renunţe la metode imorale de a face campanie electorală şi să nu mai răspîndească în spaţiul public informaţii false, cu scopul de a-i speria pe cetăţeni.

Mă văd nevoit să revin cu apelul ferm către cei de la PSD: Nu mai încercaţi să îi manipulaţi pe cetăţeni! Preşedintele PSD Neamţ Ionel Arsene a postat pe pagina de Facebook o informaţie falsă, despre presupuse intenţii ale Guvernului PNL cu scopul de a-i speria pe cetăţeni! Nu sînt adevărate. Ministrul Sănătăţii Victor Costache a anunţat oficial că nu agreează viziunea Sorinei Pintea de comasare sau desfiinţare a centrelor de permanenţă, ci dimpotrivă va analiza întreaga situaţie pentru extinderea şi eficientizarea acestora. Îi avertizez din nou pe cei de la PSD: încetaţi cu aceste acţiuni imorale, prin care încercaţi să îi manipulaţi pe cetăţeni. Nemţenii merită respect, nu să fie consideraţi o masă amorfă, fără discernământ. Stimaţi cetăţeni nu vă lăsaţi ”păcăliţi”! Duminică ieşiţi la vot şi arătaţi că vreţi o Românie Normală”, a declarat preşedintele PNL Neamţ Mugur Cozmanciuc.

În acest moment, pe agenda ministrului Sănătăţii, Victor Costache, nu există niciun demers, niciun document sau ordin care să vizeze desfiinţarea centrelor de permanenţă.

Informaţiile apărute în spaţiul public fac referire la Ordonanţa de Guvern nr. 61, promovată  în anul 2018 de guvernul Dancilă şi care modifică condiţiile de înfiintare şi desfiinţare a centrelor de permanenţă. Documentul apărut în mass-media a fost elaborat în data de 6 noiembrie, fără consultarea şi acordul prealabil al actualei conduceri a Ministerului Sănătăţii şi reprezintă viziunea fostului ministru Sorina Pintea, privind comasarea şi reorganizarea centrelor de permanenţă.

Programul de guvernare al PNL nu prevede nicio măsură care vizează desfiinţarea unor unităţi medicale în general, sau centre de permanenţă în particular.

Menţionăm încă o dată că ministrul sănătăţii, Victor Costache, nu agreează viziunea Sorinei Pintea de comasare sau desfiinţare a centrelor de permanenţă, ci dimpotrivă va analiza întreaga situaţie pentru extinderea şi eficientizarea acestora”, se precizează în comunicatul de presă al liberalilor.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Bătrîn găsit mort în casă de pompieri

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vîrstă de 86 de ani, din Piatra Neamţ, a fost găsit decedat în apartamentul `n care locuia, de pompierii pietreni, joi, 21 noiembrie.

“Un echipaj de pompieri de la Detașamentul Piatra Neamț a fost solicitat pentru a interveni la o misiune de deblocare a unei uși în municipiul Piatra Neamț, pe strada Lamâiței”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ în momentul plecării în misiune.

După cîteva minute a fost anunţată tragedia.

“Pompierii au ajuns la locul indicat și au pătruns în locuință după ce au forțat ușa. În interiorul apartamentului au găsit o persoană decedată, un bărbat de aproximativ 86 de ani”, au mai comunicat cei de la ISU.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Vine frigul şi ninsoarea!

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ se răceşte accentuat ■ meteorologii spun că precipitaţiile sub formă de ploaie se vor transforma în ninsoare ■ trecem la valori termice nocturne la limita îngheţului ■

După ce am fost răsfăţaţi de o toamnă lungă, frumoasă şi deosebit de caldă, în ultima decadă a lui Brumar meteorologii au anunţat că vremea se va răci accentuat.

A fost emisă o informare meteo valabilă pentru toată ţara de pe 20 noiembrie, de la ora 18 şi pînă sîmbătă, 23 noiembrie, la ora 10, anunţîndu-se ploi însemnate cantitativ, răcire, ninsori la munte, precipitaţii mixte în Moldova, Transilvania şi zona deluroasă a Munteniei, dar şi intensificări ale vîntului.

„În intervalul menţionat, temporar va ploua îndeosebi în jumătatea de sud a ţării, unde local se vor acumula cantităţi de apă care vor depăşi 20-25 l/mp, iar îndeosebi în zona de munte a Olteniei, izolat 40-60 l/mp. Vremea se va răci treptat, astfel încît vineri (22 noiembrie) şi sîmbătă (23 noiembrie) în jumătatea estică a teritoriului se vor înregistra temperaturi sub cele specifice perioadei.

În zona montană, mai ales la altitudini de peste 1.500 m, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, iar începînd din seara zilei de joi (21 noiembrie), trecător, precipitaţii mixte ce pot determina depuneri de polei, se vor semnala şi în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei şi în dealurile Munteniei. La munte, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali, vor fi perioade în care vîntul va avea intensificări, cu viteze de peste 70-80 km/h, spulberînd trecător zăpada. Intensificări temporare ale vîntului, cu viteze în general de 45-55 km/h, vor fi şi în zonele mai joase de relief“, conform ANM.

Pe 21 noiembrie, la Piatra Neamţ nu vor fi mai mult de 6 grade.

Sînt anunţate ploi, mai consistente din punct de vedere catitativ, iar precipitaţiile vor continua şi peste noapte. Minima nocturnă se opreşte la 3 grade. Cea mai rece zi din acest sezon pare a fi cea de vineri, 22 noiembrie, cînd meteorologii promit o maximă la limita îngheţului, numai 1 grad.

Cerul rămîne acoperit, dar ziua nu vor fi precipitaţii. Noaptea aduce o minimă de 0 grade şi dacă specialiştii nu se înşeală ar putea ninge moderat, prima din acest sezon. Cam la fel vor fi condiţiile meteo şi sîmbătă, 23 noiembrie.

Ziua aduce cer acoperit, nu şi precipitaţii, iar mercurul din termometre saltă fără vlagă pînă la 3 grade. După lăsarea întunericului ar mai putea veni ceva fulgi de nea la o minimă de 0 grade. Duminică, 24 noiembrie, nu scăpăm de cerul acoperit, dar se mai încălzeşte niţel. Ziua vor fi cel mult 5 grade, iar noaptea precpitaţiile se opresc şi ajungem la o minimă pozitivă de 0 grade. Cam la fel debutează vremea şi săptămîna viitoare, dar mai apoi se mai încălzeşte, iar de miercuri, 27 noiembrie ar trebui să revedem soarele. Joi sînt anunţate maxime de 8 grade.

Citește știrea

Trending