Contactează-ne

Educatie

Neamţ: Foc continuu la ISU. 28 de intervenţii pe zi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în 2018, cadrele ISU au avut peste 10.000 de misiuni ■ alarmele au sunat în medie de aproape 28 de ori în fiecare zi ■ şase nemţeni au sfîrşit din cauza unor incendii ■ au fost şi 111 de apeluri false ■

Pe parcursul anului trecut, şase persoane şi-au pierdut viaţa în incendii, după cum rezultă din bilanţul activivităţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. În anul 2017, numărul victimelor a fost de cinci. „Anul trecut, în urma incendiilor, şase persoane au decedat, 28 persoane au fost rănite şi 23 persoane au fost salvate, comparativ cu anul 2017 cînd au decedat cinci persoane, 25 au fost rănite şi 32 au fost salvate. Intervenţii pentru stingerea incendiilor au avut loc în toate localităţile judeţului Neamţ, două localităţi din judeţul Iaşi şi una în judeţul Bacău“, conform ISU Neamţ. Anul trecut, pompierii nemţeni au lucrat la foc continuu, iar serviciul profesionist pentru situaţii de urgenţă şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă au executat 10.198 misiuni. În medie alarmele au sunat de 27,94 în fiecare zi, numărul intervenţiilor crescînd cu 3,80% faţă de anul 2017, cînd au fost executate 9.825 misiuni. Cu excepţia intervenţiilor echipajelor SMURD, în 2018, s-au executat 2.779 intervenţii (aproximativ 7,61 intervenţii/zi). Au fost 485 de intervenţii pentru stingerea incendiilor (17,45%); 199 pentru stingerea incendiilor de vegetaţie (7,16%); 166 pentru asistenţa persoanelor (5,97%); 89 de asanare şi distrugerea muniţiilor neexplodate (3,20 %); 578 intervenţii au fost pentru alte situaţii de urgenţă (20,80%); 23 pentru protecţia mediului (0,83%); 39 pentru salvări de animale (1,40%); 1.200 pentru protecţia comunităţilor (43,18%). Cele mai frecvente împrejurări care au condus la producerea incendiilor în 2018, au fost instalaţiile electrice defecte (106), dar au fost şi 53 de acţiuni intenţionate, mai multe cu 6 faţă de anul precedent, 2017. Coşurile de fum defecte sau necurăţate au provocat 95 de incendii, mai multe cu 17 faţă de perioada de comparaţie, iar alte 32 au plecat de la fumat (în scădere cu 15), 30 de intervenţii au avut drept cauză foc deschis în spaţii închise, 28 au fost determinate de foc deschis în spaţii deschise, iar în 13 cazuri cauza de producere a incendiilor a fost jocul copiilor cu focul, în plus cu 4 evenimente faţăde aceeaşi perioadă a anului 2017. Mai puţine evenimente s-au datorat aparatelor electrice lăsate sub tensiune dar nesupravegheate, mijloacelelor de încălzire improvizate sau sistemelelor de încălzire defecte. Nici salvatorii de la SMURD nu au avut viaţă mai uşoară. „În 2018, numărul solicitărilor pentru acordarea primului-ajutor calificat, a asistenţei medicale de urgenţă sau pentru efectuarea operaţiunilor de descarcerare a fost în creştere cu 4,17% faţă de 2017, fiind executate 7.419 misiuni, din care 1.475 ale echipajelor de terapie intensivă mobilă“, conform ISU Neamţ. Echipajele SMURD Neamţ au executat 7.326 misiuni pentru ajutor medical de urgenţă şi prim- ajutor calificat, 53 de misiuni pentru descarcerare la accidente rutiere, 29 misiuni pentru asistenţa persoanelor blocate în apartamente, 7 pentru persoane căzute în locuri publice şi 4 pentru alte cazuri. Au avut nevoie de ajutorul celor de la SMURD şi au fost asistate 7.461 persoane, din care 402 copii. Mai trebuie spus faptul că în anul care tocmai s-a încheiat forţele de intervenţie ale ISU Neamţ au fost alertate şi în 111 situaţii care s-au dovedit a fi alarme false, astfel că salvatorii au fost puşi pe drumuri degeaba deşi în timpul pierdut degeaba ar fi putut interveni la misiuni în care viaţa cuiva depindea de ei. Revenind la persoanele care au sfîrşit din cauza incendiilor, cel mai mediatizat caz a fost cel al tînărului de 28 de ani, din Mărăţei, surprins de o explozie urmată de incendiu în apartamentul de la etajul IV al blocului şi care a ajuns la spital cu arsuri pe 70% din suprafaţa corpului. S-a întîmplat pe 8 noiembrie 2018, în jurul orei 18, iar în urma deflagraţiei şi incendiului 19 apartamente au fost afectate, iar acoperişul de 300 de mp. a fost distrus. Singura victimă a fost Alexandru Gabriel Băiaşu care nu a rezitat traumei şi s-a stins pe un pat de spital, în Belgia, cîteva zile mai tîrziu. Anterior fusese operat şi medicii erau optimişti referitor la starea lui de sănătate, dar în scurt timp organismul a cedat, iar cauza a fost stabilită ca fiind şocul septic. Asta după ce în toată România nu s-a găsit loc pentru pietrean într-un spital de arşi şi după multe probleme birocratice, în cele din urmă tînărul a fost preluat de o aeronavă militară şi dus la spitalul din Belgia. Înainte tînărul a stat în spital la Piatra Neamţ, apoi la Sfîntul Spiridon Iaşi, iar în străinătate a ajuns cu două infecţii, Acinetobacter şi Klebsiella.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Acţiuni preventive în şcoli

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ oamenii legii au fost prezenţi la unităţile de învăţămînt din Gherăieşti şi Adjudeni

Prevenirea violenţei în şcoli, a delincvenţei juvenile şi a victimizării copiilor reprezintă priorităţi de acţiune pentru oamenii legii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ.

Pe 20 ianuarie 2020 anchetatorii de la Gherăieşti au desfăşurat o activitate de prevenire a faptelor de violenţă şi abuzurilor comise asupra minorilor la şcoala gimnazială din localitate. Pe parcursul activităţilor, poliţiştii le-au prezentat elevilor aspecte legislative şi modalităţi de prevenire a situaţiilor de risc victimal, fiind abordate subiecte diverse.

De asemenea, au fost prezentate cauzele şi implicaţiile fenomenului de „bullying“ asupra dezvoltării psihice a minorului, inclusiv cu efect asupra dezvoltării unor comportamente de tip predelictual şi delictual. „Discuţiile interactive purtate cu copiii au vizat conştientizarea acestora asupra importanţei adoptării unui comportament responsabil, în vederea reducerii riscului victimizării minorilor, dar şi a prevenirii delincvenţei juvenile“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Neamţ.

Poliţiştii continuă activităţile de prevenire în vederea asigurării unui climat de siguranţă, dar şi pentru desfăşurarea în condiţii optime a procesului de instruire a elevilor în unităţile de învăţămînt din judeţul Neamţ.

În aceeaşi o acţiune similară a avut loc la Şcoala Profesională Adjudeni, în cadrul căreia au fost transmise recomandări preventive pentru conştientizarea riscurilor la care elevii sînt expuşi. Poliţiştii au abordat teme de interes general pentru elevi, precum prevenirea violenţei în mediul şcolar, a consumului de droguri, alcool şi tutun, prevenirea absenteismului sau a abandonului şcolar. Elevilor le-au fost adresate recomandări despre ce comportament trebuie să adopte pentru a nu deveni victime ale unor infracţiuni, dar mai ales pentru prevenirea implicării lor în comiterea de fapte antisociale.

Dialogul interactiv între oamenii legii şi elevii prezenţi a pornit de la ceea ce înseamnă delincvenţa juvenilă, continuînd cu cauzele şi condiţiile favorizante de producere a acestui fenomen sau ce îi determină pe tineri să adopte un comportament predelicvent şi să comită fapte antisociale. În acest context, au fost accentuate repercusiunile asupra viitorului fiecarui tînăr implicat în comiterea de infracţiuni.

Citește știrea

Educatie

Din cabinetul premierului, la “Viitorul eşti TU”

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Oana Bulai a demarat un program dedicat tinerilor ■ pe 22 februarie va avea loc o nouă etapă ■

Oana Bulai, fost consilier al premierului Viorica Dăncilă, a demarat un program dedicat tinerilor cu vîrste între 16 şi 18 ani din Roman. “Viitorul eşti TU” e organizat în colaborare cu Fundaţia Episcop Melchisedec şi s-au derulat deja două “etape”, o a treia fiind programată pentru 22 februarie atunci cînd tinerii interesaţi se vor putea întîlni cu Mihaela Stroe şi Alin Ghizăşan.

Revenind la iniţiatoarea proiectului, Oana Bulai, după ce a plecat din Bucureşti odată cu Guvernul PSD, multă lume o vedea revenind pe vechiul post, cel de manager al judeţului. Nu s-a întîmplat nimic oficial în acest sens, dar managerul judeţului de la acea dată şi-a dat demisia, practic vacantînd postul. Mai nou, informaţii neoficiale o dau pe Oana Bulai pe primele locuri, deci nu chiar primul, al listei PSD pentru alegerile parlamentare. La deputăţie. Context în care astfel de programe se potrivesc mănuşă. Ceea ce e absolut normal pentru un politician în an electoral.

Vă prezentăm în continuare comunicatul de presă emis privind proiectul „Viitorul eşti TU”.  „La 18 ianuarie, la mine acasă, la Roman, în judeţul Neamţ am început o călătorie impresionantă. Am demarat un program de leadership dedicat tinerilor din oraşul meu care au vîrsta între 16 şi 18 ani. Am fost consilier în aparatul de lucru al primului-ministru, am răspuns de educaţie şi sănătate. După ce am plecat de la guvern, am ştiut că trebuie să lucrez în continuare în domeniul sensibil al educaţiei.

În parteneriat cu Fundaţia Episcop Melchisedec, am creat programul „Viitorul eşti TU!”. Sînt convinsă că în fiecare tînăr stă ascuns un super-erou. Ştiu că tinerii au idei şi, mai ales, au ideal. Şi mai ştiu că noi, adulţii, îi ascultăm prea puţin. Aşa că am decis să scoatem super-eroii la suprafaţă, să îi ajutăm să îşi pună în valoare ideile şi, mai ales, să îi facem cunoscuţi.

Programul înseamnă workshop-uri pe care nu le fac la şcoală – dezvoltare personală, comunicare, management de proiecte. Dar înseamnă şi proiecte pe care le construiesc ei de la început pînă la sfîrşit. De la viziune, la implementare. La prima noastră întîlnire, 67 de tineri, fete şi băieţi, au participat la Atelierul de Comunicare. Lector a fost Tudor Artenie, scriitor şi publicist, un specialist în domeniul comunicării. Tinerilor le-a plăcut. La a doua întîlnire, pe 31 ianuarie, am fost 130.

Am ţinut un training de dezvoltare personală. Am vorbit despre responsabilitate şi respect, flexibilitate şi toleranţă. Despre cum să ne dezvoltăm punctele forte şi cum să ne transformăm visurile în realitate. Tot atunci, am deschis „Laboratorul de proiecte”. Începem cu o mare expoziţie de fotografie şi vom lucra împreună la un film. Ei, tinerii, au propus proiectele. Ne-am împărţit în echipe şi am ordonat ideile, aşa cum ar face orice manager de succes. Am planificat lucrurile şi ne-am organizat. Ei vor conduce proiectele. Pe 22 februarie vom avea o nouă întîlnire.

De la ora 11.00, la Casa Chianti din Roman. De data aceasta, şi-au anunţat participarea nu mai puţin de 300 de adolescenţi. Tinerii vor avea în faţă doi speakeri în vogă: Mihaela Stroe şi Alin Ghizăşan. Mihaela Stroe este doctor în sociologie, analist comportamental, coach, speaker, trainer. Din anul 2003, este parteneră de afaceri cu fostul agent FBI Joe Navarro, unul din fondatorii diviziei de Analiză Comportamentală din cadrul FBI, recunoscut drept cel mai bun profiler din ultimii 100 de ani ai FBI-ului. Alin Ghizăşan, antreprenor din 1999, consultant de business, creator de sisteme de business. Se descrie ca fiind un om liber – „sînt cine şi ce vreau să fiu!” – care găseşte întotdeauna soluţii, te scoate cu o glumă dintr-o dispoziţie nu tocmai bună, are o viziune constructivă despre lume şi viaţă şi are tolba plină cu poveşti inspiraţionale din parcursul său profesional.

Toţi lectorii sînt formatori acreditaţi. Sînt voluntari în acest proiect şi le mulţumesc pentru implicare. Participarea tinerilor la program este gratuită”, se precizează în comunicatul de presă emis de Oana Bulai.

Citește știrea

Actualitate

Roman: Clădirile fostul Liceu 1 reintră în circuitul public

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ consilierii locali au votat în unanimitate proiectul de hotărîre privind aprobarea trecerii clădirilor care au aparţinut fostului liceu din domeniul public al statului în domeniul municipiului

Clădirile din incinta fostului Grup Şcolar Industrial Construcţii de Maşini (cunoscut ca Liceul IMR) vor putea reintra în circuitul public, după un nou demers reuşit făcut de autorităţile locale romaşcane. Clădirea monument architectonic amplasată la ieşirea diun oraş, aproape de tgrecerea la nivel cu calea ferată era abandonată, în plin proces de degradare şi foarte greu de păzit în faţa celor puşi pe furtişaguri. Într-o recentă şedinţă, consilierii locali au votat două proiecte privind soarta viitoare a clădirilor fostului liceu, comasat în urmă cu cîţiva ani cu Liceul Petru Poni. Unul din ele se referă la aprobarea trecerii unor imobile din domeniul public al statului şi administrarea Ministerul Educaţiei şi Cercetării în domeniul municipiului Roman şi administrarea consiliului local, iar celălalt privea aprobarea schimbării destinaţiei unor imobile. Primul proiect se referă la două dintre clădirile complexului, cămin şi cantină, cel de-al doilea la celelalte nouă: clădire şcoală, cămin, anexe şi ateliere, clădiri care în urma abandonării lor nu mai sînt folosite. În referatul de aprobare, primarul Lucian Micu spune că două clădiri, cu terenurile aferente, aparţinînd fostului Grup Şcolar Industrial Construcţii de Maşini, au fost transmise în administrarea Inspectoratului Şcolar Neamţ şi, ulterior, au fost înscrise în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al statului – Ministerul Educaţiei. Transmiterea a fost făcută în scopul amenajării acestora pentru elevi (se dorea amenajarea unui campus pentru Liceul cu Program Sportiv). Deşi lucrările au fost destul de avansate, acestea nu au fost finalizate, iar clădirile, în care Ministerul Educaţiei a investit destule fonduri, prin anii 1995, au fost abandonate şi acum se degradează. Primarul şi-a argumentat solicitarea astfel: „Apreciez că se impune întreprinderea demersurilor legale pentru revenirea celor două imobile în proprietatea publică a municipiului Roman şi administrarea consiliului local, în vederea schimbării destinaţiei imobilului. În raportul de specialitate al proiectului se dau amănunte privind ceea ce ar putea să se facă în aceste spaţii“. „Potrivit procedurii aprobate de Ministerul Educaţiei, avizul conform pentru schimbarea destinaţiei poate fi emis pentru imobilele/spaţiile în care nu se mai desfăşoară activităţi de învăţămînt sau acestea au fost restrînse şi nu există perspectiva creşterii efectivului populaţiei şcolare, dar care pot fi folosite în vederea funcţionării altor instituţii în care se desfăşoară activitate de educaţie extraşcolară, a altor instituţii aflate în subordinea consiliului local / consiliului judeţean, a unor instituţii care desfăşoară activităţi de utilitate publică sau pentru desfăşurarea altor activităţi de strictă necesitate pentru comunitate, definite ca atare de către consiliul local / consiliul judeţean, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare specifice domeniului de activitate şi care nu afectează, după caz, revenirea la destinaţia iniţială“, se menţionează în raportul de specialitate la cel de-al doilea proiect. Autorităţile locale şi-au exprimat de mai multă vreme intenţia de amenajare a unor sedii pentru instituţii de nivel judeţean sau de interes pentru locuitorii din Roman şi zonă, primul pe listă fiind un proiect pentru un punct vamal, absolut necesar oraşului, care are o zonă industrială bine dezvoltată şi cu societăţi care realizează export.

Citește știrea

Trending