Publicitate

■ inculpatul a fost prins cu stupefiante la vînzare ■ au avut loc mai multe percheziţii şi a fost găsit jumătate de kilogram de cannabis, dar şi haşiş ■

Marius Ciprian Casămândră, din Roman, arestat pe 22 februarie 2019 pentru trafic de droguri, nu a obţinut clemenţă de la magistraţii din cadrul Curţii de Apel Bacău. El a contestat arestul preventiv dispus de instanţa de fond, Tribunalul Neamţ, dar acţiunea nu a avut efectul scontat şi a fost păstrat după gratii. „În temeiul art.425/1, alin. 7 pct.1, lit. b, Cod procedură penală, cu art. 204 Cod procedură penală, respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul – inculpat Casămândră Marius Ciprian împotriva încheierii nr. 6/U din data de 22.02.2019, pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Neamţ“, conform instanţei. Măsura este definitivă şi l-a costat pe romaşcan suma de 200 de lei. Totul s-a întîmplat pe 21 februarie 2019 cînd doi romaşcani s-au odihnit o noapte după gratii după ce au fost reţinuţi acuzaţi fiind de infracţiuni cu stupefiante. Asta după ce la finele săptămînii anterioare oamenii legii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Neamţ şi procurorii DIICOT Neamţ au depistat un bărbat care avea asupra sa cantitatea de 10 grame de substanţă cu aspect de cannabis. Atunci a avut loc o acţiune pe linia combaterii traficului ilicit de droguri de risc şi mare risc. A fost găsit romaşcanul care avea cele 10 grame de cannabis pe care le oferea la vînzare. Anchetatorii s-au mobilizat şi au efectuat percheziţii atît la domiciliul suspectului cît şi la locuinţele altor doi indivizi, cu vîrste de 26, respectiv 37 de ani, ambii din Roman. „Poliţiştii au identificat 500 de grame de substanţă cu aspect de cannabis şi 30 de grame de substanţă cu aspect de rezină de cannabis – haşiş“, conform unui comunicat al IPJ Neamţ. În vederea continuării cercetărilor, pentru a se stabili întreaga activitate infracţională, nu mai puţin de 10 persoane au fost conduse la sediul DIICOT Neamţ urmînd a fi audiate. La final doi indivizi, unul de 34 de ani şi celălalt de 37 de ani, au fost reţinuţi de procurorul de caz, ambii fiind acuzaţi de săvîrşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului. Ulterior au fost sesizaţi magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ, formulîndu-se propunere de arestare preventivă numai pentru unul dintre suspecţi. Judecătorii au deliberat şi au decis privarea de libertate pentru următoarele 30 de zile numai pentru Casămândră, măsura fiind valabilă pînă la data de 23 martie 2019.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.