Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Fără clemenţă după ce a atentat la viaţă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat din localitatea Sagna, care într-un moment de furie şi-a înjunghiat fiul, rămîne după gratii încă o lună. Asta după ce procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ au cerut prelungirea arestului preventiv pentru Petru Lucaci, iar judecătorii au fost de acord. „În temeiul art. 234 Cod procedură penală, admite propunerea de prelungire a arestării preventive a inculpatului L. P., formulată de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Neamţ. Dispune prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului L. P., arestat pentru săvîrşirea infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 al. 1 Cod penal şi art. 199 al. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 de zile începînd cu data de 25 iunie 2019 şi pînă la data de 24 iulie 2019 inclusiv“, conform Tribunalului Neamţ. Totul s-a întîmplat la data de 25 mai cînd inculpatul, în vîrstă de 57 de ani, şi-a înjunghiat fiul în vîrstă de 26 de ani. Între cei doi erau relaţii tensionate de mai mult timp, care au degenat în ziua amintită. Oamenii legii au fost alertaţi prin apel la numărul unic de urgenţă 112, înregistrat în dispecerat la ora 13:20. Atunci poliţiştii din localitate au fost chemaţi la locuinţa familiei Lucaci, unde izbucnise scandalul. Victima, aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, nu şi-a mai putut ţine nervii în frîu şi şi-a batjocorit tatăl în fel şi chip, aducîndu-i numeroase injurii. S-a calmat la vederea oamenilor legii, însă nu s-a putut abţine, şi cum poliţiştii au plecat, scandalul a reizbucnit. Atunci inculpatul nu l-a mai putut răbda pe tînărul scandalagiu şi s-a înarmat cu un cuţit de bucătărie cu care l-a înjungiat de trei ori în piept şi abdomen. Victima a fost preluată de o ambulanţă şi a ajuns la Spitalul Roman, direct pe masa de operaţie. Medicii au reuşit în cele din urmă să-i salveze viaţa. Tatăl lui a fost reţinut, iar a doua zi a fost prezentat în faţa magistraţilor de la Tribunalul Neamţ cu propunere de arestare preventivă. „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Neamţ. Dispune arestarea preventivă a inculpatului L.P., pentru săvîrşirea infracţiunii tentativă la omor, pentru o perioadă de 30 de zile, începînd cu data de 26 mai 2019 şi pînă la data de 24 iunie 2019 inclusiv”, conform instanţei. Nici atunci şi nici acum bărbatul nu şi-a dorit să revină în libertate. Cel mai probabil la finele urmăririi penale va fi trimis în judecată.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Roman: Poiana poveştilor e în faţa primăriei

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Primăria Roman este interesată de organizarea unor activităţi prin care să dezvolte apetitul pentru lectură al copiilor. În acest sens, a fost iniţiat proiectul Poiana poveştilor, care se desfăşoară în parcul din faţa sediului primăriei, unde măcar o dată pe săptămînă vor avea loc lecturi colective. Inaugurarea a avut loc marţi, 16 iulie, în prezenţa viceprimarului Roxana Iorga, cadru didactic de profesie, care a realizat şi prima lectură a unei poveşti pentru cei mici. „Ideea a venit din partea unei romaşcance prezentă la o audienţă, care şi-a dorit să se implice pentru a oferi bucurie şi educaţie copiilor. Programul va fi comunicat din timp şi va fi stabilit şi în funcţie de numărul voluntarilor şi disponibilitatea acestora de a participa la proiect“, a declarat Claudia Matei, purtătorul de cuvînt al Primăriei Roman. La prima lectură colectivă au participat în jur de 20 de copii, unii însoţiţi de părinţi sau bunici. Claudia Matei a mai precizat menţionat că înscrierea voluntarilor se poate face prin intermediul paginii de facebook a primăriei, sau pe e-mail la adresa consilier1@ primaria roman.ro. Un proiect similar este cel desfăşurat în cadrul Clubului de vacanţă de la bibliotecă, cînd vor exista şi secţiuni de lectură pentru cei mici, dar şi la picnicul care va fi organizat în parcul municipal, pe 21 iulie.

Citește știrea

Actualitate

Tarife majorate la gunoi, sub Cetate

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ utilizatorii casnici vor plăti 13,55 lei/persoană/lună ■ clienţii non- casnici vor fi taxaţi cu 805,18 lei/tonă pentru deşeurile reciclabile şi 442,28 lei/tonă, pentru gunoiul rezidual ■

Locuitorii urbei de sub Cetate vor plăti tarife mai mari la ridicarea gunoiului, începînd cu luna în curs. Consilierii locali au aprobat majorarea preţurilor, ţinînd cont de solicitarea venită din partea operatorului de salubritate Rossal Roman. Astfel, tariful pentru persoane fizice este de 13,55 lei/persoană/lună (tva inclus), dar suma poate ajunge la 20,33 lei, în cazul nerespectării colectării selective, cînd s-ar aplica o penalizare de 50%. Pentru utilizatorii non-casnici, tariful se calculează în funcţie de costul pe tonă, respectiv 805,18 lei (tva inclus) pentru gunoiul reciclabil şi 442,28 lei (tva inclus) pentru cel rezidual, dar sînt prevăzute şi valori mai mari, dacă se amestecă tipurile de gunoi. În documentaţia aferentă hotărîrii se specifică faptul că tarifele „penalizatoare“ se vor aplica în situaţii de excepţie, atunci cînd se constată nerespectarea regulilor de colectare în sensul contaminării deşeurilor din recipienţii destinaţi colectării unui anume tip de gunoi cu alte tipuri de deşeuri. Argumentînd necesitatea majorării tarifelor, Rossal Roman a dat vina pe modificările legislative, cum ar fi introducerea contribuţiei de 30 lei pe tonă deşeuri eliminate prin depozitare şi creşterea salariului minim pe economie la 2.080 lei începînd cu 1 ianuarie 2019. În cazul persoanelor care nu au încheiat contract cu Rossal pentru ridicarea gunoiului, autorităţile locale percep o taxă de salubrizare. Valorile au fost actualizate în februarie, în baza unui regulament în care beneficiarii sînt împărţiţi în două categorii, utilizatori casnici şi non-casnici. Primii au de achitat 30 lei/persoană/lună, iar ceilalţi, 900 lei/tonă/lună. Taxa de salubrizare a fost instituită în 2017, fiind invocate prevederi legale potrivit cărora autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să instituie taxe speciale şi să deconteze lunar operatorilor, direct din bugetul local, contravaloarea prestaţiei efectuate în cazul utilizatorilor fără contract. Aceste taxe se achită la casieria primăriei, spre deosebire de tarifele aferente contractelor, ce se plătesc la sediul Rossal. Aplicarea taxei încetează dacă se prezintă funcţionarilor primăriei contractul încheiat cu operatorul. Există şi categorii de persoane scutite de la plata taxei: veterani şi văduve de război, cetăţenii încadraţi cu handicap grav sau accentuat, ori în gradul I de invaliditate, precum şi reprezentanţii legali ai minorilor cu astfel de deficienţe, beneficiarii legilor privind drepturile deţinuţilor politici şi ale eroilor revoluţiei din decembrie 1989.

Citește știrea

Actualitate

Roman: Sute de ciclişti la MTB Maraton

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ au fost şase curse pe diferite trepte de dificultate ■ s-a organizat şi o cursă a scaunelor cu rotile ■

MTB Roman Maraton, ediţia a II-a, a adus la start în Ştrandul Municipal, pe 13 iulie peste 400 de participanţi, ciclişti de performanţă şi zeci de persoane cu handicap locomotoriu, aflaţi în scaune cu rotile. Evenimentul a fost un succes, atît ca participare, cît şi ca atmosferă. Rezultatele înregistrate anul trecut au determinat ca ediţia a II-a să fie înscrisă în Cupa Moldovei MTB. Concursul a avut şase curse pe diferite trepte de dificultate: Traseul Lung: 75 km – elevaţie de 1.500 metri, traseul scurt – 45 km – elevaţie 700 m, Cursa popular – 25 km – elevaţie 200 m, Traseul Family (adulţi şi juniori) – 25 mm – elevaţie de 200 m, Traseul Juniori (10-14 ani) – 5 km şi Traseul 3- 9 ani. Competiţia a început cu partea destinată cîtorva zeci de persoane cu handicap. Întrecerea a fost organizată clubul MTB Roman, cu sprijinul primarului Lucian Micu, care a asistat la decernarea premiilor, tot la ştrand. La debut, organizatorii au oferit două diplome: una Primăriei Roman şi una CSM Roman, pentru sprijinul acordat în organizarea competiţiei. „Cel mai bun timp la adulţi a fost obţinut de băcăuanul Bogdan Duca, care a cîştigat cursa şi anul trecut. Important este faptul că a fost o vreme splendidă, iar la secţiunea Junior (copii 10 şi 14 ani) cîştigător a fost Eduard Stoica, de la Asociaţia Iubire şi Speranţă Roman, care a primit de la sponsorii noştri o bicicletă şi echipamentul necesar pentru a putea concura“, au declarat organizatorii. La Roman au sosit ciclişti din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Suceava, Galaţi, Botoşani, Focşani şi de la Chişinău. Pe toată lungimea traseelor au existat puncte de hidratare, iar siguranţa sportivilor a fost asigurată de Serviciul Rutier, Jandarmerie, ISU, Poliţia Locală Roman, Serviciul de Ambulanţă, SVSU Roman şi Salvamont Neamţ.

Citește știrea

Trending