Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Evaluare cu masca pe figură

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Neamţ, din 4.332 candidaţi înscrişi s-au prezentat 4.260, fiind absenţi doar 72 de copii

Conducerea Inspectoratului Şcolar apreciază că examenul de Evaluare Naţională la Limba şi Literatura Română s-a desfăşurat în condiţii optime, chiar mai bune decît în vremuri normale, deşi ea s-a ţinut în împrejurări speciale legate de pandemia de coronavirus, copiii trebuind să scrie cu măştile la gură.

„Prima probă a decurs în cele mai bune condiţii nu numai în judeţul Neamţ, ci în întreaga ţară. Am putea spune chiar că examenul s-a desfăşurat chiar mai bine ca în anii anteriori, cînd nu erau condiţii speciale, de asemenea conjunctură pandemică. În Neamţ, din cei 4.322 candidaţi înscrişi s-au prezentat la prima probă 4.260.

Este foarte bine că nu am înregistrat nici un singur copil care să fi avut temperatura corporală mai mare de 37,3 grade Celsius. Aşteptăm următoarea probă, la Matematică, care va avea loc miercuri, 17 iunie şi sperăm ca şi la aceasta lucrurile să se desfăşoare în bune condiţii.

De altfel, pînă atunci vom avea o nouă videoconferinţă cu preşedinţii de comisii, pentru ca şi la această probă să fie sprijiniţi copiii, de aşa natură încît să fie mulţumiţi şi părinţii şi copiii şi cadrele didactice“, a declarat Mihai Obreja, inspector şcolar general al ISJ Neamţ. Acesta a spus că toate comisiile de examen sînt complete, fiind asiguraţi supraveghetori, profesorii corectori şi informaticienii.

Advertisement








Trending