Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Detenţie pentru că şi-a terorizat fosta nevastă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpatul a fost găsit vinovat de tîlhărie, ameninţare şi hărţuire, fiind condamnat la peste 2 ani şi 8 luni de închisoare ■ el i-a luat femeii, prin violenţă, un telefon ■ la locul de muncă al victimei, fostul soţ a ameninţat-o cu moartea ■ trebuie să achite daune de 10.000 de lei ■

Curtea de Apel Bacău s-a pronunţat, recent, într-un dosar penal în care un bărbat era acuzat că a tîlhărit, ameninţat şi hărţuit fosta consoartă. Pentru toate aceste infracţiuni, Constantin Mihăilă, în vîrstă de 49 de ani, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă cu executare şi a fost obligat să-i plătească victimei despăgubiri consistente. Mai exact, inculpatul a primit o pedeapsă de 2 ani, 8 luni şi 20 de zile de închisoare cu executare. Pentru faptele sale a fost reţinut, arestat preventiv, iar mai apoi a fost plasat în arest la domiciliu, de la 20 mai 2018 la 18 septembrie 2019, perioadă care se scade din sancţiune fiind considerată executată. Pe parte civilă, el trebuie să-i achite fostei neveste daune morale de 10.000 de lei. În plus, mai trebuie să scoată din buzunar suma de 2.200 de lei, din care cea mai mare parte, 1.300 de lei, reprezintă cheltuieli de judecată ale lui, dar trebuie să-i achite şi victimei infracţiunii suma de 900 de lei, cheltuieli judiciare către stat. De asemenea, judecătorii au impus şi o pedeapsă complementară şi acuzatul nu are voie să se apropie de victimă la mai puţin de 100 de metri vreo doi ani după executarea pedepsei închisorii. „ În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi ■ şi art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară pedepsei închisorii rezultante, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi al dreptului de a comunica cu persoana vătămată (…) ori de a se apropia de aceasta la mai puţin de 100 de metri, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii“, conform instanţei. Nemţeanul a fost arestat pe 20 mai 2018, iar încercările sale de a-şi recîştiga libertatea totală nu au avut succes, fiind ulterior plasat în arest la domiciliu. Fapta a avut loc pe 19 mai 2018, Poliţia Piatra Neamţ fiind sesizată de o femeie de 47 de ani, care reclama că, în aceeaşi zi, fostul soţ a întîlnit-o într-o staţie de autobuz din cartierul Văleni şi i-ar fi luat din mînă în telefon mobil în valoare de 500 de lei. În cauză au demarat cercetările, iar victima a fost supusă unei expertize medico-legale care a stabilit că fapta a avut loc prin violenţă, femeia suferind leziuni în lupta cu fostul partener. „S-a stabilit că bărbatul ar fi urmărit victima pe perioada cît s-a aflat la locul de muncă, unde a aşteptat-o şi ar fi ameninţat-o cu moartea“, se arăta într-un comunicat al Poliţei Neamţ. Suspectul a fost depistat şi reţinut de poliţişti, care au constatat că acesta deţinea în maşina personală mai multe obiecte tăietoare, respectiv un cuţit, o toporişcă, un box, un baston telescopic şi un spray iritant lacrimogen, care au fost confiscate în vederea continuării cercetărilor. Ulterior, s-a dispus extinderea anchetei şi cu privire la săvîrşirea infracţiunilor de ameninţare şi hărţuire. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, apoi a fost prezentat în faţa magistraţilor de la Judecătoria Piatra Neamţ cu propunere de arestare preventivă. După deliberări, magistraţii nu au avut nici o rezervă să-l trimită după gratii, iar pe parcursul procesului a devenit arestat casnic.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Eveniment

Ucigaşul unui nemţean a fost (re)prins după evadare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ crima a avut loc în Italia, un romaşcan şi prietena lui din Bîrlad fiind ucişi de un albanez ■ acesta a fost condamnat la închisoare pe viaţă însă a reuşit să evadeze ■ a fost găsit abia după doi ani, pe 16 octombrie 2019 ■

Un albanez care în urmă cu cîţiva a executat în plină stradă, în Italia, un bărbat din Roman şi o tînără din Bîrlad, a fost prins de autorităţile străine pe 16 octombrie 2019. Pentru fapta sa, autorul a fost condamnat la închisoare pe viaţă înpeninsulă, însă a reuşit să evadeze din penitenciarul unde îşi executa pedeapsa. Autorităţile italiene l-au căutat continuu şi recent au dat de urma criminalului, în ţara sa. Execuţia românilor a avut loc la Torino, în urmă cu mai bine de un deceniu, în noaptea de 23/24 ianuarie 2008, conform stiridiaspora.ro, cînd cei doi au fost ucişi în plină stradă cu 13 gloanţe. Victime au fost Ramona Gabriela N., de 22 de ani, din Bîrlad şi Valerică D., de 37 de ani, din Roman. Femeia a fost ucisă de şase gloanţe, iar alte şapte l-au ciuruitpe nemţean. Atacatorul a fugit, dar anchetatorii au dat de urma lui, fiind vorba despre Tesilvan Bashaj, zis Tesi Basho. Se pare că totul ar fi plecat de la o prostituată, iar albanezul s-a luat de romaşcan. Tînăra din Bîrlad l-ar fi sunat pe albanez pentru a-i lua partea prietenului ei, însă bărbatul nu a putut ficalmat. A pornit în căutarea lor cu intenţia de a-i ucide, dar după o primă încercare ratată, cînd românii erau însoţiţi de alţi conaţionali, i-a găsit apoi pe stradă şi i-a executat în noaptea de 23/24 ianuarie 2008, la numai 15 metri de locuinţa tinerei. Forţele de ordine au ajuns imediat la locul crimei şi înainte de a deceda tînăra din Bîrlad a apucat să le spună poliţiştilor italieni cine este făptaşul. A fost căutat de autorităţile judiciare italiene care l-au depistat cîteva luni mai tîrziu, în Amsterdam. În urma procesului care a avut loc a fost găsit vinovat de dublul asasinat şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă. În 2016 albanezul a reuşit să scape din închisoarea Rebibbia din Roma, alături de alţi trei compatrioţi, după o evadare spectaculoasă. Poliţia italiană, ajutată de Interpol, nu a renunţat la căutari, iar în urma unui pont trimis forţelor speciale albaneze Tesi Basho a fost localizat şi arestat în dimineaţa zilei de miercuri, 16 octombrie 2019. Procedurile de extrădare au fost demarate, iar ucigaşul va fi transferat în scurt timp în Peninsulă, pentru a-şi ispăşi pedeapsa.

Citește știrea

Actualitate

Piatra Neamţ: Case improvizate într-o centrală termică şi un fost post de pază

Știre publicată în urmă cu

în data de

O razie a poliţiştilor locali din Piatra Neamţ, avînd ca „ţintă” cerşetorii” a dus la descoperirea a două locuinţe improvizate: una într-o centrală termică dezafectată şi una într-un fost post de pază. „Locatarii” au fost îndrumaţi către Centrul pentru persoane fără adăpost din Speranţa. „În data de 17.10.2019, între orele 06.00 – 22.00, polițiștii locali din cadrul Birourilor Ordine Publică 1 și 2 – Poliția Locală Piatra Neamț, împreună cu lucrători ai Direcției de Asistență Socială – Primăria Piatra Neamț, au organizat și desfășurat o acțiune specifică pe linia prevenirii și combaterii cerșetoriei și a faptelor antisociale. Cu această ocazie au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.500 de lei. Doi minori, care apelau la mila publicului, au fost încredințați familiei, iar alte trei persoane, doi bărbați (C.C. – 51 de ani; M.O. – 30 de ani) și o femeie (M.Ț. – 35 de ani), depistați că își improvizaseră locuințe într-o centrală termică dezafectată de pe strada Grigore Ureche, respectiv în fostul post de pază de la Reconstrucția, au fost îndrumați către Centrul pentru persoane fără adăpost din cartierul Speranța”, au comunicat reprezentanţii Poliţiei Locale Piatra Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

UPDATE Neamţ: Gospodărie în flăcări. Bărbat mort în incendiu

Știre publicată în urmă cu

în data de

Pompierii nemţeni intervin în aceste momente, joi, 17 octombrie, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o gospodărie din Slobozia, în apropierea dispensarului din zonă. “Două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de la Detașamentul Piatra Neamț intervin pentru localizarea și stingerea unui incendiu la o locuință, zona dispensarului, în Slobozia, oraș Roznov. La locul intervenției se află și SVSU Roznov cu autospeciala din dotare”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ.

UPDATE 1 – Incendiul este localizat. Acesta s-a manifestat în interiorul locuinței cu degajare mare de fum și gaze toxice. Se intervine pentru lichidare. Un bărbat de circa 55 ani este inconștient , posibil intoxicat cu fum. Acesta a fost scos din locuință de pompieri. Echipajul de paramedici de pe ambulanța SMURD EPA execută manevre de resuscitare. Ambulanța SMURD – TIM se deplasează la locul intervenției –sursa ISU Neamţ

UPDATE 2 – Din păcate, persoana a fost declarată decedată de către medicul de pe TIM – sursa ISU Neamţ

Citește știrea

Trending