Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Demisie de onoare la vîrful Spitalului Judeţean – “Îmi doresc să fie făcute doar lucruri legale”

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ directorul medical interimar a demisionat ■ printre motivele invocate: divergenţe privind politicile de achiziţii şi de personal ■ “Am încercat să fac un inventar al stocurilor. Nu s-a dorit”, a declarat Cristina Gavriloiu ■

Cristina Elena Gavriloiu, director medical interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, a demisionat din funcţie, marţi, 2 iunie. Demisia, una de onoare, a fost motivată prin diferenţe de opinie privind politicile de achiziţii publice şi de personal, adică tocmai “punctele sensibile” atît de discutate în ultima perioadă privind ceea ce se întîmplă de ani buni la Spitalul Judeţean.

“Am avut astăzi o discuţie cu domnul manager, o discuţie principială şi foarte sinceră şi am ajuns la concluzia că nu am cum să fac parte din această echipă şi mi se pare onorabil să plec. Eu îmi doresc transparenţă, îmi doresc comunicare, îmi doresc să fie făcute doar lucruri legale, care să fie în spiritul legii şi nu mi-am dorit niciun pas pe lîngă lege sau în afara legii. Am acceptat acest mandat şi am crezut că putem colabora. Am crezut că pot să schimb ceva în sistem. A fost o comunicare foarte greoaie, cu multe, multe poticniri, iar lucrurile nu au cum să funcţioneze în acest fel.

Eu am încercat să verific orice hîrtie care mi se punea în faţă, am încercat să mă documentez, am încercat să întreb de ce. Am încercat să fac un inventar al stocurilor. Nu s-a dorit. Am încercat să se facă o raportare a stocurilor în timp real şi a consumurilor în timp real. Să nu facem cheltuieli nejustificate, să ne drămuim foarte bine banii ca să ne ajungă pentru alte investiţii mult mai importate.

M-a preocupat în principal folosirea judicioasă a banului public. Eu sînt un om demn şi onest şi vreau să plec cu fruntea sus. Am propus într-o zi să mergem într-un control, am fost refuzată. Am cerut notă de fundamentare pentru fiecare referat care s-a făcut. Foarte greu am obţinut aceste note de fundamentare. N-am apucat să le verific pe toate. Am simţit însă că deranjez şi că ar fi cazul să nu mai pun întrebări”, a declarat pentru Monitorul Cristina Gavriloiu.

Reamintim că la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a fost o adevărată nebunie privind schimbările de manageri în ultimele luni. În plină epidemie de COVID-19, spitalul a trecut în subordinea Ministerului Sănătăţii şi la conducere a venit doctoriţa Daniela Marcoci. A reuşit să evite să devenim un caz Suceava 2, dar a anunţat că va pleca de la conducere cînd starea de urgenţă va lua sfîrşit. S-a ţinut de cuvînt şi în locul ei a fost numit Marius Ghineţ, din echipa căruia a făcut parte şi directorul medical Cristina Gavriloiu.

Ghineţ, contestat copios pentru că s-a ocupat o perioadă şi de o afacere cu pompe funebre, a făcut, public, o promisiune: că va clarifica acuzele apărute în spaţiul public că la spital s-ar petrece lucruri nu tocmai curate legate de anchiziţii, de angajări, etc. N-a mai apucat să facă promisa conferinţă de presă pentru că spitalul a revenit în subordinea Consiliului Judeţean Neamţ şi a fost înlocuit cu doctorul Silviu Dan Verzea. Însă director medical a rămas Cristina Gavriloiu. Pînă marţi, 2 iunie, cînd a demisionat, spunînd: “Am simţit că deranjez şi că ar fi cazul să nu mai pun întrebări”.

Însă întrebările abia acum apar. Iar, din declaraţiile directorului demisionar, rezultă foarte clar că oricine pune întrebări legate de achiziţii, stocuri, cheltuirea banului public în spital deranjează foarte tare. Poate vin oarece procurori să pună astfel de întrebări? Sau mafia despre care se vorbeşte la nivelul Spitalului Judeţean este mai tare decît orice Parchet şi procurorii vor şi ei “convinşi” să plece repede sau să nu mai pună întrebări?

Pînă una, alta, un lucru pare a fi foarte clar: echipa Ghineţ a deranjat pentru că a vrut să clarifice aspecte legate de achiziţii şi angajări, partea cu pompele funebre a fost doar cancan.

Actualitate

Fost director al unui mare combinat, răpus de Covid

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ Dorel Romeo Bârsan, doctor în metalurgie, fost director tehnic şi director general la Petrotub s-a infectat cu SARS COV 2 ■ a fost internat la Spitalul Judeţean şi la Iaşi ■

Ţevarii romaşcani au aflat, cu stupoare, că unul din foştii directori ai Societăţii Petrotub, Dorel Romano Bârsan, a murit în Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi, răpus de coronavirus.

Născut pe 5 mai 1955 în satul Gîdinţi, într-o familie numeroasă, cu şase fraţi, viitorul director al marelui combinat a prins dragostea de metalurgie de la tatăl său, un ţevar respectat. Dorel Romano Bârsan a urmat Facultatea de Metalurgie, apoi şi-a dat doctoratul în specialitate.

A fost ani buni după evenimentele din decembrie 1989, director tehnic, ca ulterior, în perioada tulbure post decembristă, aşa numita Dictatură a sindicatelor avea să fie numit de Fondul Proprietăţii de Stat director plin, etapă în care a trebuit să reziste presiunilor sindicale post- decembriste de împiedicare a unei privatizări plănuită a se face cu o firmă dintr-un paradis fiscal, o firmă de vînzare a produselor tubulare.

Privatizarea a fost împiedicată de sindicate, care au ieşit în stradă şi au blocat, în anul 2001 E-85. Ulterior, Guvernul Năstase a vîndul colosul romaşcan, în 2003, indienilor de la Mittal Steel, iar Dorel Romano Bîrsan a ajuns director la Oţelul Roşu. Ulterior s-a retras şi a avut o firmă proprie, în domeniul comercializării produselor metalurgice. Pensionat ca toţi metalurgiştii, care au lucrat în condiţii grele, Dorel Romano Bârsan a avut o serie de probleme medicale la ficat şi plămîni.

S-a infectat, nu se ştie de unde şi cum, cu SARS COV2. Depistat pozitiv la Roman a fost internat, mai întîi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ, după care starea i s-a agravat, aşa că s-a decis transferul la clinica din Iaşi, unde a şi murit.

Căsătorit şi recăsătorit, tată a patru copii, din care doi gemeni, acum studenţi, Dorel Romano Bârsan a plătit, ca atîţia alţii, tribut unei boli extrem de parşive. După decesul survenit cu o zi înainte, el a fost condus de cîţiva membri ai familiei la groapă, marţi, 22 septembrie, în condiţii de restricţie sanitară, impuse de pandemie.

Citește știrea

Actualitate

Falşi pelerini, autorii unei ţepe cu bijuterii

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ printr-o metodă cunoscută de şmen, o bătrînă a fost ţepuită de patru olteni ■ femeia a dat bijuterii preţioase pe nişte tinichele ■ din fericire, paguba a fost recuperată ■

O sexagenară din Tîrgu Neamţ a fost ţepuită printr-o clasică metodă de şmen, iar într-o clipă de neatenţie a dat bijuterii preţioase, în valoare de 4.000 de lei, pe nişte tinichele. Din fericire, cei patru vîlceni, au fost identificaţi rapid, iar victima şi-a recuperat prejudiciul în totalitate.

Totul s-a întîmplat pe 21 septembrie 2020, cînd poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Tîrgu Neamţ au documentat activitatea infracţională a patru persoane, cu vîrste cuprinse între 22 şi 38 de ani, din judeţul Vîlcea, bănuite de comiterea infracţiunii de înşelăciune.

Din cercetări a rezultat că în ziua anterioară, pe 19 septembrie, o femeie de 66 de ani, care se deplasa pe o stradă din Tîrgu Neamţ, a fost abordată de către ocupanţii unui autoturism, aceştia solicitîndu-i adresa unui lăcaş de cult din oraş. În scopul asigurării credibilităţii şi sub pretextul mulţumirii bunăvoinţei manifestate de persoana vătămata, oltenii i- ar fi oferit sexagenarei un lanţ din aur.

Simultan, i-au solicitat să-şi desfacă lănţişorul pe care îl purta la gît, după care i l-ar fi fixat pe cel oferit cadou. De asemenea, unul dintre ocupanţii autoturismului i-ar fi oferit o brăţară şi ar fi rugat-o să aşeze bijuteriile personale într-un şerveţel cu scopul de a nu le pierde, iar ulterior acesta i le-a înfăşurat cu o folie adezivă.

„Pentru a-i distrage atenţia, conducătorul autoturismului i-ar fi solicitat detalii privind localizarea unui alt lăcaş de cult, moment în care una dintre persoane ar fi schimbat pachetul format şi i-ar fi oferit altul, similar, ce conţinea bijuterii din material nepreţios“, anunţă Poliţia Neamţ. În urma activităţilor investigativ-operative desfăşurate cu operativitate de poliţiştii nemţeni, în colaborare cu cei din cadrul Poliţiei municipiului Cluj Napoca, s-a reuşit identificarea şi depistarea suspecţilor pe raza oraşului din Ardeal.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională, în valoare de 4.000 de lei, a fost recuperat integral de poliţişti şi restituit persoanei vătămate. Cele patru persoane au fost conduse la sediul poliţiei, iar în baza probatoriului administrat, faţă de acestea a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore. În aceeaşi zi au fost duşi în faţa unui procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Tîrgu Neamţ, faţă de aceştia fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile. De aici trebuie trase anumite învăţăminte.

Infracţiunile de înşelăciune îmbracă forme diferite de manifestare, iar modurile de operare folosite de cei care încearcă să obţină bani sau alte bunuri de valoare prin mijloace ilicite sînt din ce în ce mai complexe. Pentru a nu deveni victima acestui gen de fapte, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ atenţionează cetăţenii să fie prudenţi atunci cînd sînt abordaţi prin orice mijloace de persoane necunoscute, care le oferă diverse bunuri sau servicii.

În cazul în care aţi fost victima unei astfel de infracţiuni, trebuie să vă adresaţi celei mai apropiate unităţi de Poliţie sau să apelaţi numărul unic de urgenţă 112, în cel mai scurt timp posibil, pentru a spori şansele ca infractorul să fie identificat şi prejudiciul recuperat.

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Naţional – 1.059 de cazuri noi. Neamţ – 38 de cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Neamţ, în total au fost înregistrate 2.895 de cazuri

Până pe 22 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 114.648 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

92.169 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.059 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 599 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.503 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 21.09.2020 (10:00) – 22.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 45 de decese (28 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria 50-59 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate cele 45 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.119. Dintre acestea, 496 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.253.380 teste. Dintre acestea 21.978 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.773 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.205 la cerere.

Pe teritoriul României, 11.090 de  persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.566 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 34.393 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 8 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.070 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 748 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 456 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 96.050 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.612 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  112 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 338 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Citește știrea

Trending