Publicitate

Un bărbat în vîrstă de 35 de ani, din Piatra Neamţ, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de contrabandă cu ţigări. Acesta mai este cercetat în patru dosare, pentru aceeaşi infracţiune. “La data de 12 martie, poliţiștii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au depistat un bărbat de 35 de ani, din Piatra Neamț, care deţinea într-un autoturism peste 1.400 de ţigarete, susceptibile a fi provenite din contrabandă. Atît cantitatea de țigarete, dar şi o sumă de peste 4.000 de lei ce ar fi fost rezultată din consumarea infracțiunii, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Bărbatul mai este cercetat în alte patru cauze penale, sub aspectul săvîrşirii aceleiași infracţiuni, respectiv de contrabandă. Cercetările au fost preluate de către specialiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Neamţ, care, în urma probatoriului administrat au dispus măsura reţinerii acestuia pentru 24 de ore. Astăzi polițiștii vor prezenta bărbatul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ, cu propunerea de arestare preventivă”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.