Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Condamnat după ce şi-a terorizat nevasta

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpatul a fost acuzat de tîlhărie, ameninţare şi hărţuire ■ el i-a luat femeii, prin violenţă, un telefon de 500 de lei ■ la locul de muncă al victimei, fostul soţ a ameninţat-o cu moartea ■ pentru asta a primit o pedeapsă de 2 ani şi 9 luni de detenţie şi trebuie să achite daune de 10.000 de lei ■

Magistraţii din cadrul Judecătoriei Piatra Neamţ s-au pronunţat într- un dosar penal în care un bărbat şi-a tîlhărit, ameninţat şi hărţuit fosta consoartă. Pentru toate aceste infracţiuni, Constantin Mihăilă, în vîrstă de 49 de ani, a fost condamnat de instanţa de fond la o pedeapsă cu executare, dar a fost obligat şi să-i plătească victimei despăgubiri consistente. Mai exact, inculpatul a primit o pedeapsă de 2 ani şi 9 luni de detenţie. Pe parte civilă, el trebuie să-i achite fostei neveste daune morale de 10.000 de lei. În plus, mai trebuie să scoată din buzunar suma de 2.200 de lei, din care cea mai mare parte, 1.300 de lei, reprezintă cheltuieli de judecată ale lui, dar trebuie să-i achite şi victimei infracţiunii suma de 900 de lei, cheltuieli judiciare către stat. La pronunţare, magistraţii Judecătoriei Piatra Neamţ au scăzut din pedeapsa aplicată reţinerea de 24 de ore, perioada arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, de la 20 mai 2018 la 7 iunie 2019. De asemenea, judecătorii au impus şi o pedeapsă complementară şi acuzatul nu are voie să se apropie de victimă la mai puţin de 100 de metri vreo doi ani după executarea pedepsei închisorii. „ În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi ■ şi art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară pedepsei închisorii rezultante, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi al dreptului de a comunica cu persoana vătămată (…) ori de a se apropia de aceasta la mai puţin de 100 m, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii“, conform instanţei. Decizia instanţei de fond nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău. Pentru faptele sale, bărbatul a fost privat de libertate pe 20 mai 2018, iar încercările sale de a-şi recîştiga libertatea totală nu au avut succes, fiind ulterior plasat în arest la domiciliu. Fapta a avut loc pe 19 mai 2018, Poliţia Piatra Neamţ fiind sesizată de o femeie de 47 de ani care reclama că, în aceeaşi zi, fostul soţ a întîlnit-o într-o staţie de autobuz din cartierul Văleni şi i-ar fi luat din mînă în telefon mobil în valoare de 500 de lei. În cauză au demerat cercetările, iar victima a fost supusă unei expertize medico-legale care a stabilit că fapta a avut loc prin violenţă, femeia suferind leziuni în lupta cu fostul partener de viaţă. „S-a stabilit că bărbatul în vîrstă de 49 de ani, din Piatra Neamţ, ar fi urmărit victima pe perioada cît s-a aflat la locul de muncă, unde a aşteptat-o şi ar fi ameninţat-o cu moartea“, declara Robert Costan, la acea vreme purtătorul de cuvînt al IPJ Neamţ. Suspectul a fost depistat şi reţinut de poliţişti, care au constatat ca acesta deţinea în maşina personală mai multe obiecte tăietoare, respectiv un cuţit, o toporişcă, un box, un baston telescopic şi un spray iritant lacrimogen, care au fost confiscate de oamenii legii în vederea continuării cercetărilor. Ulterior, s-a dispus extinderea cercetărilor şi cu privire la săvîrşirea infracţiunilor de ameninţare şi hărţuire. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, apoi a fost prezentat în faţa magistraţilor de la Judecătoria Piatra Neamţ cu propunere de arestare preventivă. După deliberări, magistraţii nu au avut nici o rezervă să-l trimită după gratii, iar pe parcursul procesului a devenit arestat casnic.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Eveniment

Neamţ: Procesul medicilor cu şpaga s-a amînat puţin

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ trei din cei cinci medici inculpaţi au contestat finalizarea procedurii de Cameră preliminară ■ Curtea de Apel Bacău va stabili dacă va începe, sau nu, judecata ■ în dosar sînt 23 de inculpaţi, cinci medici şi 18 pacienţi sau rude ale acestora care au dat mită ■

Procesul celor cinci medici ortopezi acuzaţi că în repetate rînduri au luat şpagă de la pacienţi sau rude ale acestora, s-a mai amînat puţin. Asta după ce trei din cei cinci ortopezi au contestat la Curtea de Apel Bacău finalizarea procedurii de Cameră preliminară de la Tribunalul Neamţ şi începerea procesului. Este vorba de Florică Guţu, Ghenadie Bucătaru şi Gheorghe Borş. Nu au uzat de calea de atac doctorul Constantin Nanu şi Grigore Berea. Rămîne de vzut ce vor stabili magistraţii din judeţul vecin în acest caz. În cauză sînt inculpate şi 18 persoane, foşti pacienţi sau rudele acestora, acuzate că au dat bani medicilor. Dacă judecătorii din cadrul Curţii de Apel Bacău vor da undă verde începerii procesului, decizia va fi definitivă şi urmează ca în şedinţele de judecată să fie administrate probe şi audieri de martori în vederea stabilirii vinovăţiei sau nevinovăţiei acuzaţilor. Cei cinci medici ortopezi au fost protagoniştii celui mai mare scandal de corupţie care a zguduit sănătatea nemţeană. A început pe 5 martie 2019, cînd forţele de ordine au luat cu asalt Ortopedia din spital şi cabinetul de specialitate din Policlinică. Lucrătorii DGA Neamţ, Iaşi, Suceava şi Vaslui, sub cordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ au efectuat 7 percheziţii dintre care două la sediul Spitalului Judeţean Neamţ şi au pus în executare 5 mandate de aducere faţă de tot atîtea persoane suspectate de săvîrşirea unor fapte de corupţie. Activităţile au fost derulate într-un dosar penal constituit ca urmare a sesizării din oficiu a lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Neamţ, ce vizează fapte de corupţie săvîrşite de medici din cadrul Spitalului Judeţean – Secţia Ortopedie şi Traumatologie, în legătură cu îndeplinirea actului medical. La plecarea forţelor de ordine, Secţia ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a rămas doar cu doi din cei şapte medici, pentru că anchetatorii i-au reţinut pe restul de cinci. În dosar, doctorul Nanu e acuzat de 27 de acte materiale de luare de mită, iar doctorul Guţu ar fi responsabil de 20 de acte materiale de luare de mită. Locul trei este ocupat de doctorul Berea cu 13 fapte, doctorul Bucătaru are şapte fapte, iar Borş cinci. Medicii ar fi primit bani pentru diferite acte medicale – intervenţii chirurgicale, acordare prelungire concedii medicale, precum şi pentru anestezist. La acel moment, patru din cei cinci inculpaţi au fost arestaţi preventiv, iar unul a fost plasat sub control judiciar şi a fost lăsat să profeseze. În timp cu toţii au scăpat de cătuşe şi au fost în arest la domiciliu, acum cu toţii fiind sub control judiciar, doi la dispoziţia procurorilor iar pentru alţi trei măsura preventivă a fost dispusă de instanţă. Între timp medicii Nanu şi Berea au cerut voie să muncească însă li s-a permis acest lucru doar în clinici private, nu şi în spitale de stat, iar recent şi doctorul Florică Guţu a repurtat o victorie similară în instanţă. El este singurul din lot care mai are la activ o condamnare pentru fapte similare, iar la momentul la care a fost reţinut, pe 5 martie, era încă în termenul de încercare. La percheziţiile de la locul de muncă, dar şi de la domiciliile medicilor au fost ridicate importante sume de bani. De la unul din ortopezi au fost indisponibilizaţi vrei 60.000 de ei, iar acasa la altul peste 480.000 de lei, 18.000 de euro, dolari americani si lire sterline. Din dosar rezultă ca inculpaţii Nanu, Guţu şi Berea au mai fost vizaţi de o anchetă penală, pentru infracţiunile de luare de mită, dar s-a dispus clasarea, întrucît nu au existat suficiente probe din care să rezulte, dincolo de orice dubiu rezonabil că aceste fapte au fost săvîrşite. De această dată, anchetatorii s-au asigurat că suspecţii nu mai scapă şi au fost efectuate înregistrări audio şi video, fiind folosiţi şi investigatori sub acoperire.

Citește știrea

Eveniment

Neamţ: Dealeri de droguri, percheziţii şi arestări

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în Neamţ, anchetatorii de la DIICOT au efectuat descinderi la domiciliile a cinci dealeri ■ au fost confiscate droguri, substanţe cu efect psihoactiv, bani şi telefoane mobile ■ trei persoane au fost arestate la Tribunalul Neamţ ■

Procurorii şi poliţiştii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Neamţ şi Iaşi au organizat o acţiune pe linia combaterii traficului şi comercializării ilicite de droguri şi substanţe cu efect psihoactiv. Misiunea a fost pusă în aplicare în noaptea de 14/15 noiembrie a.c., cînd au fost efectuate un număr de trei percheziţii domiciliare pe raza judeţului Neamţ, la cinci persoane bănuite de deţinere şi comercializare ilicită de droguri şi substanţe interzise. În urma descinderilor au fost ridicate, în vederea confiscării, 100 doze cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv şi 30 grame de substanţă din aceeaşi categorie. Totodată, au fost ridicate, în vederea indisponibilizării, 8.000 de lei, 50 de euro, cinci telefoane mobile, patru cartele SIM şi un cântar electronic. „Pe raza judeţului Iaşi, două persoane au fost depistate în flagrant delict în timp ce aveau asupra lor o cantitate de aproximativ 5 grame de substanţă cannabis, destinată comercializării. Cinci persoane au fost conduse la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Neamţ, în vederea audierii. În baza probatoriului administrat, faţă de doi bărbaţi de 32, respectiv 42 de ani, din Neamţ şi faţă de un bărbat de 31 de ani, din Iaşi, Tribunalul Neamţ a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 4 din Legea 143/2000 şi art. 16 din Legea 194/2011“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Neamţ. Activităţile din această acţiune au beneficiat de sprijinul cadrelor de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ şi al Inspectoratului de Jandarmi. Tor la sfîrşitul săptămînii trecute, Matieş Andrei Vlad, de 34 de ani de ani, care a înfiinţat o cultură ilicită de canabis la Piatra Neamţ, a fost arestat la Tribunalul Iaşi, pe o perioadă de 30 de zile. El fusese reţinut, pe 13 noiembrie, de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi, care l-au pus sub acuzare pentru trafic de droguri de risc. În cauză s-a reţinut faptul că, în cursul anului 2019, inculpatul a înfiinţat o cultură de canabis pe raza judeţului Neamţ, în vederea obţinerii din aceasta, după recoltare şi prelucrare, a drogului de risc canabis, care ulterior urma să fie comercializat. „În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, în cursul lunii septembrie 2019, inculpatul M.A.V. a recoltat o cantitate considerabilă de canabis, pe care a depozitat-o la locuinţele sale, aceasta fiind uscată în pod şi pregatită în vederea comercializării. De asemenea, s-a reţinut faptul că o parte din cantitatea de canabis recoltată, a fost comercializată en-gros, mai multor dealeri de pe raza judeţelor Neamţ, Iaşi şi Bacău, la preţul de 35.000-40.000 lei pe kilogram“, se arată într-un comunicat al DIICOT. Pe 13 noiembrie procurorii ieşeni împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Iaşi au efectuat două percheziţii domiciliare la locuinţele inculpatului, cu ocazia cărora au fost identificate şi ridicate 99,25 kilograme de canabis (fragmente) şi cantitatea de 8,77 kilograme de muguri şi inflorescenţe, două pistoale, o puşcă, doua telefoane mobile, dar şi suma de 16.800 lei. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul jandarmilor.

Citește știrea

Actualitate

Piatra Neamţ: O fetiţă de un an şi-a încuiat mama pe balcon. Au intervenit pompierii

Știre publicată în urmă cu

în data de

Intervenţie mai puţin obişnuită pentru pompierii pietreni, sîmbătă, 16 noiembrie. Ei au intrat, cu ajutorul scării culisabile, în balconul unui apartament din Piatra Neamţ, după ce o fetiţă de doar un an şi jumătate şi-a încuiat mama pe respectivul balcon. “Un echipaj de pompieri cu o autospecială complexă de intervenție de la Detașamentul Piatra Neamț a avut o misiune de deblocare a unei uși de la balcon în municipiul Piatra Neamț, pe strada Constantin Mătase. O femeie în vârstă de 23 de ani a rămas blocată în balcon după ce fetița sa in vârstă de un an și jumătate a incuiat ușa pe interior. Pompierii au îintrat, cu ajutorul scării culisabile, în balconul locuinței situat la etajul 1 și au deblocat ușa. Nici o persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Trending