Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Bătrîn de 70 de ani, sentinţă cu executare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpatul şi-a înjunghiat consoarta şi a primit o pedeapsă de peste 3 ani de închisoare ■ el este bun de plată cu 8.600 de lei ■ rămîne de văzut dacă sentinţa va fi contestată ■

Un localnic de 70 de ani, din Chilii, comuna Valea Ursului, a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare după ce a fost la un pas să-şi ucidă consoarta. Prin sentinţa de pe 24 aprilie 2019, Vasile Cozma a fost obligat la plata sumei de 8.632 de lei, cheltuieli cu transportul şi îngrijirea victimei în spital, plus cheltuieli judiciare. Consoarta agresată nu a cerut bani de la septuagenar. De menţionat este faptul că bărbatul a fost încarcerat de pe 21 ianuarie anul trecut şi pînă pe 19 ianuarie, apoi a fost eliberat. Decizia Tribunalului Neamţ nu este definitivă, dar dacă va deveni, septuagenarul va ajunge în închisoare. Fapta a avut loc pe 20 decembrie 2018. Chiar în ziua de Ignat, pe fondul consumului de alcool, el şi-a înjunghiat nevasta în vîrstă de 69 de ani, în zona claviculei. Victima a fost transportată la Spitalul Roman, iar pentru salvarea vieţii medicii au intervenit chirurgical. Ulterior s-a stabilit că viaţa femeii a fost pusă în pericol, septuagenarul a fost reţinut, iar mai apoi magistraţii Tribunalului au emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă de 30 de zile. La data pronunţării pe 21 decembrie, inculpatul a contestat măsura, dar nu a avut cîştig de cauză. La mai puţin de o lună de la faptă, procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ au finalizat urmărirerea penală şi l-au trimis în judecată pe agresor. Ulterior judecătorii au verificat starea de detenţie şi au decis să-l elibereze, aplicînd cea mai blîndă măsură, controlul judiciar. „În temeiul art. 348 raportat la art. 207 al. 1 şi 2 Cod procedură penală, raportat la art. 241 al. 1 lit. a Cod procedură penală, constată încetarea de drept, la data de 20.01.2019, a măsurii arestării preventive a inculpatului C.V., arestat preventiv în baza încheierii nr. 73/U/21.12.2018 a Tribunalului Neamţ şi dispune punerea în libertate a inculpatului, la data respectivă, dacă nu e arestat în alta cauză. Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar“, conform instanţei. Rămîne de văzut dacă pedeapsa cu executare va fi contestată sau nu.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Cod galben de vînt şi posibile precipitaţii

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ meteorologii au emis cod galben de vînt şi o informare de precipitaţii pînă pe 14 noiembrie ■ prima atenţionare este valabilă în zona de vest a judeţului ■

Foarte aproape de jumătatea lui Brumar vremea se zburleşte un pic iar meteorologii au emis două avertizări. Prima, cod galben, valabilă în jumătatea de vest a judeţului în perioada 12 noiembrie, ora 16 – 14 noiembrie, ora 10, anunţă intensificări ale vîntului. „În intervalul menţionat, în zona montană vîntul va avea intensificări susţinute, cu viteze în general de 80…90 km/h, iar pe creste, în special cele ale Carpaţilor Meridionali, temporar rafalele vor depăşi 100 km/h. În zonele mai joase de relief din judeţul Caraş-Severin vor fi perioade în care rafalele vîntului vor avea viteze în general de 60…65 km/h. Intensificări locale şi temporare ale vîntului vor fi şi în restul teritoriului, cu viteze în general de 45…55 km/h“, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie. A doua este o informare meteorologică care anunţă ploi în general moderate cantitativ dar nu la noi ci în sud-vestul ţării, de pe 13 noiembrie, de la ora 8 pînă pe 14 noiembrie, ora 18. În zona noastră, astăzi 13 noiembrie ne putem aştepta la vînt, însă soarele va fi la datorie şi aduce valori termice diurne de pînă la 15 grade ziua. Noaptea cerul va fi variabil, nu vor fi precipitaţii dar va fi mai cald, pînă la 10 grade. Joi, 14 noiembrie, pare a fi singura zi în care ar putea veni ceva precipitaţii. Cerul va fi acoperit, nu mai vedem soarele, şi ar putea ploua moderat la o maximă în scădere pînă la valoarea de 13 grade. Se pare că este foarte probabil să plouă şi pe timpul nopţii cînd minima rămîne cantonată la 10 grade. Jumătatea lui Brumar nu aduce noutăţi, decît faptul că cerul se degajează vedem din nou soarele, iar în zona noastră se vor înregistra vreo 14 grade. După lăsarea întunericului ar putea veni din nou ceva stropi de ploaie, la o minimă de 9 grade. Dacă meteorologii nu dau greş, deosebit de cald va fi şi în week-end. Sîmbătă, 16 noiembrie, se anunţă soare cu cer variabil şi mult mai cald decît ar trebui cu maxime de 13 grade. Şi noaptea va fi blîndă iar mercurul din termometre se opreşte la 7 grade. Pe acelaşi model va fi şi ziua de duminică, 17 octombrie, soare, nu mai cald de 11 grade peste zi şi minime nocturne de vreo 7grade. Meteorologii dau asigurări că Brumar nu- şi merită numele în acest an şi dacă prognoza se adevereşte vom avea parte de timp bun pînă la finele celei de-a doua decade a lunii. Pînă la jumătatea săptămînii viitoare, în intervalul 18 – 20 noiembrie, ne putem aştepta la soare. Valorile termice diurne vor oscila între 12 şi cel mult 13 grade. Şi nopţile vor fi blînde pentru acest moment al anului cu cer în general variabil, iar minimele nocturne se vor situa între 8 şi cel mult 9 grade. Rămîne de văzut ne rezervă vremea în ultima decadă din noiembrie, însă se pare că iarna se va instala şi pînă la 1 decembrie se va ajunge la temperaturi specifice.

Citește știrea

Actualitate

Proiect european la Liceul Carol I Bicaz

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ principalul obiectiv este promovarea diversităţii culturale a continentului european ■ „Avînd deja experienţă şi calitatea de coordonator de proiect, sperăm să facem un lucru bun şi de această dată, cu atît mai mult cu cît avem şase parteneri din unele ţări europene“, a declarat Rodica Iorga, directorul liceului ■

În prezenţa elevilor, părinţilor şi a unor reprezentanţi ai oraşului, Liceul Carol I Bicaz a inaugurat săptămîna trecută proiectul european Erasmus+, tema lui fiind educaţia şcolară, formarea profesională şi educaţia tineretului pentru învăţămîntul universitar. Proiectul se va derula pe perioada 2019 – 2020 cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale a Comisiei Europene, avînd ca parteneri şcoli din Spania. Principalul obiectiv este promovarea diversităţii culturale a continentului european. Pe lîngă acesta, se mai urmăreşte conşientizarea în rîndul elevilor şi profesorilor a diversităţii culturale şi lingvistice, obţinerea unui comportament bazat pe respect şi toleranţă în ce priveşte interculturalitatea, compararea conţinuturilor educaţiei şi pedagogiei europene şi îmbunătăţirea imaginei şcolii în comunitate. În acest proiect sînt antrenaţi 20 de liceeni, care vor fi implicaţi în întregul program de activităţi pe care-l presupune. Ei vor trebui să facă faţă condiţiilor de comunicare, utilizînd pentru asta limba engleză. „Pentru şcoala noastră este un al doilea proiect multinaţional, primul fiind încheiat în iunie anul acesta. Avînd deja experienţă şi calitatea de coordonator de proiect, sperăm să facem un lucru bun şi de această dată, cu atît mai mult cu cît avem şase parteneri din unele ţări europene. Împreună cu aceştia, pe baza unor vizite reciproce de lucru, vom conştientiza, în primul rînd pe copii, şi prin ei întreaga comunitate locală, să înţelegem cu toţii mai bine ceea ce înseamnă cultura fiecărui popor european. Avem copii buni, părinţi înţelegători şi cred că vor avea rezultate pe măsură“, a declarat profesoara Rodica Iorga, directorul Liceului Carol I Bicaz. Coordonatoarea de proiect este Mirela Fîrţală, profesoara de informatică a şcolii, cea care a pus bazele proiectului Erasmus + în unitatea de învăţămînt bicăjeană. Alături de aceasta se află profesoara Anamaria Pamp, avînd specialitatea în domeniul informaticii, cele două dăscăliţe însoţindu-i pe elevi în Spania întru documentare. La activitatea de deschidere a ţinut să adreseze cuvinte de apreciere, în calitate de părinte, preotul Costel Apopei, care s-a interesat şi de anumite probleme organizatorice privind deplasarea în Spania şi unele detalii privind derularea proiectului, asta datorită faptului că prima întîlnire a celor implicaţi va avea loc la Bicaz pînă la finele lunii octombrie anul acesta. Valoarea proiectului este de 4 milioane euro, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene.

Citește știrea

Actualitate

Piatra Neamţ: Şi-au făcut casă în centrala termică

Știre publicată în urmă cu

în data de

Patru tineri, cu vîrste cuprinse între 18 şi 27 de ani, au fost găsiţi de lucrătorii Poliţiei Locale Piatra Neamţ, luni, 11 noiembrie, 2019, într-un adăpost improvizat în incinta unei centrale termice dezafectate, din municipiul Piatra Neamţ. „T.I.G. (27 ani), A.I.H. (18 ani), G.F.H. (21 ani), C.C.C. (23 ani), toţi domiciliaţi în oraşul Buhuşi, au fost depistaţi şi identificaţi de lucrătorii Biroului Ordine Publică, în centrala termică nr. 37 – Aleea Aurorei, în urma unei sesizări venite din partea cetăţenilor care locuiesc în apropiere. Cele patru persoane depozitaseră, în incinta centralei, materiale textile şi mobilier vechi, astfel încât îşi amenajaseră locuri de dormit. Acestea au fost sancţionate contravenţional (H.C.L. 80/2016 – privind aprobarea Regulamentului de salubrizare a municipiului Piatra Neamţ), cu amenzi cuprinse între 300 şi 500 de lei. De asemenea, li s-a pus în vedere să igienizeze zona, după care au fost conduse la Gara Piatra Neamţ, pentru a se deplasa către localitatea de domiciliu. Totodată, o femeie în vârstă de 41 de ani din Piatra Neamţ, pe numele căreia era emis un mandat de executare a obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii (50 de zile de muncă în folosul comunităţii), după mai multe zile de activităţi specifice poliţieneşti, a fost depistată pe strada Aleea Tineretului din municipiul Piatra Neamţ, în data de 11.11.2019, în jurul orelor 14.00. D.J. a fost predată reprezentanţilor compartimentului de specialitate din cadrul Primăriei Piatra Neamţ, pentru a dispune executarea mandatului în cauză”, se precizează într-un comunicat de presă emis de Poliţia Locală Piatra Neamţ.

Citește știrea

Trending