Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Bătaie, la crîşmă, patru persoane reţinute

Știre publicată în urmă cu

în data de

Patru persoane au fost reţinute pentru 24 de ore de poliţiştii nemţeni, după ce s-au încăierat în apropierea unui magazin din Cîndeşti.

Conflictul s-a produs pe fondul consumului de băuturi alcoolice, iar doi bărbaţi au fost transportaţi la spital pentru a primi îngrijiri medicale

“La data de 17 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au fost sesizați de către o femeie, de 51 de ani, cu privire la faptul că în apropierea unei societăți comerciale din localitatea Cîndești a izbucnit un conflict între mai multe persoane.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, conflictul fiind aplanat. Totodată, persoanele participante au fost identificate de polițiști și conduse la sediul poliției, în vederea audierii”, au transmis oamenii legii.

Din primele cercetări  reieșit că, în urma unui conflict survenit pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor neînțelegeri, 4 bărbați cu vîrste cuprinse între 25 și 60 de ani, toți din Cîndești, s-ar fi agresat fizic reciproc.

În urma conflictului, doi bărbați, de 31, respectiv 60 de ani, au suferit leziuni, fapt pentru care au fost preluați și transportați la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale.

“În urma probării activității infracționale a celor implicați, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de cele 4 persoane, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare. Acestea au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț, urmînd ca astăzi să fie prezentate Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, au mai comunicat poliţiştii nemţeni.

 

FOTO generica

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Demiterea primarului, „presiuni“ pe prefect

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ adversarii politici ai primarului Lucian Micu îi cer prefectului Lazăr să emită ordinal de eliberare din funcţie ■ aceştia apreciază că „albirea cazierului admnistrativ“ al edilului, făcută prin hotărăre de CL, e inutilă şi contrară legii ■ s-au „aliat“ pe Facebook contarcandidaţii de la USR, PMP, Plus şi PSD ■

„Năstruşnicia“ iniţiativei legislative din CL Roman, de săptămîna trecută, referitoare la încercarea de „albire a cazierului administrativ“ a primarului Lucian Micu, prin încercarea de a sugerea că legea ar permite „amnistierea“ de incompatibilitate a acestuia din timpul mandatului de viceprimar, invocîndu-se faptul că ar fi intervenit prescripţia răspunderii civile, a fost de natură a inflama, din nou, spiritele.

Aşa că, adversarii politici ai edilului fac presiuni asupra instituţiilor statului, respectiv ANI şi Prefectura Neamţ, de a grăbi aplicarea prevederilor hotărîrii Înaltei Curţi de Casaţie. Aceasta a decis că primarul Micu este incompatibil, iar în cazul în care prefectul ia decizia de demiterea se „face cale liberă“ viitorilor candidaţi, pentru că actualul edil nu mai are voie, în următorii 3 ani, să ocupe o funcţie publică.

Iar adversarii se grăbesc să facă presiuni asupra prefectului să nu mai tergiverseze decizia. Pentru a grăbi lucrurile, Radu Samson, unul dintre cei mai critici adversari politici din ultimii ani, a trecut la fapte concrete, adresîndu-se ANI, cu solicitarea de a-l obliga pe prefect să aplice legea. Acesta a făcut publică, pe pagina de socializare, solicitarea către ANI:

„Subsemnatul Samson Radu – Constantin (…) vă aduc la cunoştinţă următoarele: În baza Raportului de Evaluare 29376/G/II/12.07.2016 al Agenţiei Naţionale de Integritate rămas definitiv în baza Deciziei (…), pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 533/32/2016 (…) mandatul lui Lucian Ovidiu Micu, primarul Municipiului Roman, a încetat de drept.

Avînd în vedere că procedura prevăzută la Art. 160, Alin (8), a OUG 57/2019 a fost îndeplinită prin Referatul nr. 8360 din 11.05.2020 întocmit de Secretarul General al Municipiului Roman, vă rog să dispuneţi luarea măsurilor necesare pentru ca Prefectul Judeţului Neamţ să emită ordinul de constatare a încetării mandatului înainte de termen, (…) amînarea sau refuzul emiterii respectivului ordin de către Prefectul Judeţului Neamţ putînd fi asimilate infracţiunii de abuz în serviciu (…)“.

Solicitarea lui Radu Samson a fost transmisă ANI, prin poşta electronică marţi, 30 iunie. Acesta a adus la cunoştinţa opiniei publice demersurile sale, prin intermediul paginii de socializare, care rămîne principalul „front“, unde se desfăşoară bătălia preelectorală.

Acesta aduce argumente juridice pentru gestul său, acestea ţinînd de ilegalitatea hotărîrii CL, care ar fi o aberaţie. Samson îl acuză pe secretarul CL, Gheorghe Carnariu, de „servilism“ şi că ar fi „aservit“ primarului, amintindu-i că, juridic vorbind, prescrierea incompatibilităţii ar putea inteveni la rămînerea definitivă a Raportului de Evaluare întocmit de ANI, respectiv în aprilie 2023.

Mai spune că obligaţia prefectului George Lazăr este doar aceea de a constata încetarea mandatului primarului, cerută de dispozitivul hotărîrii Înaltei Curţi, argumentînd că gestul său e de natură a-l impulsiona pe prefect să-şi facă datoria, prompt, aşa cum a făcut-o în alte cazuri pe motive de incompatibilitate.

Şeful de partid al actualului primar, deputatul Dan Laurenţiu Leoreanu, a declarat că nu a ştiut de iniţierea proiectului de hotărîre votat de către aleşii locali, dar apreciază că acesta a fost un mod de „a-şi apăra o ultimă şansă“, care nu este de condamnat. Nici alţi contracandidaţi n-au stat cu mîinile în sîn. Proaspăt întors în partidul lui Băsescu, PMP, Sorin Dumitru Cazan, şi el candidat la primărie, critică situaţia, afirmînd că vinovat e tot secretarul Carnariu, cel care a semnat de legalitatea deciziei şi atunci cînd CL l-a propus pe Lucian Micu în funcţia de preşedinte al CA de la spital, iar acum se încearcă „albirea cazierului administrativ“.

„Situaţia în care se află actualul primar este problema exclusivă a secretarului CL, Gheorghe Carnariu, care a dat viză de legalitate şi hotărîrii de numire în CA al spitalului a actulaului edil şef, la vremea în care era viceprimar, deşi ştia că nu e legal acest lucru şi acum cînd dă aparenţă de legalitate unei hotărîri de CL care e, cel mult, de «Cascadorii Rîsului».

Asta pentru că nu trebuie să fii mare jurist, plătit cu bani grei de romaşcani, de ani de zile, pentru a veghea la legalitatea hotărîrilor CL, ca să-ţi dai seama că o hotărîre a unor aleşi locali nu poate anula două hotărîri judecătoreşti ale Curţii de Apel Bacău şi ale Înaltei Curţi, care au stabilit că primarul se află în incompatibilitate şi trebuie demis“, a declarat Sorin Dumitru Cazan. Şi Bogdan Roman, alt contracandidat al primarului, l-a somat pe prefect să emită ordinul de eliberare din funcţie. Contactat telefonic, prefectul George Lazăr a dat asigurări că se va pronunţa în cazul incompatibilităţii primarului.

Citește știrea

Actualitate

Şoferia, iată marile noutăţi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ din această lună sînt noutăţi pentru şoferi sau aspiranţii la carnetul auto ■ aceştia din urmă trebuie să aibă minim 10 clase, pentru a putea să se înscrie la şcoală ■ cei prinşi vorbind la telefon, în trafic, rămîn fără permis 30 de zile ■ conducătorii auto de 70 de ani sau peste trebuie să meargă mai des la controale medicale ■ viteza se sancţionează cu amenzi usturătoare ■

Debutul lui Cuptor aduce noutăţi atît pentru şoferii cu mai multă sau mai puţină experienţă, cît şi pentru cei care nu şofează, încă, dar şi- ar dori.

Conform normelor legale în vigoare, cu începere de la data de 1 iulie 2020, cei care doresc să urmeze cursurile unei şcoli de şoferi trebuie să aibă minim 10 clase. La înscriere, amatorii trebuie să prezinte o adeveriţă care să ateste nivelul studiilor.

Măsura a fost introdusă deoarece pînă acum nu exista această obligativitate şi unii au urmat şcoala de şoferi deşi nu prea ştiau să scrie, sau erau analfabeţi. În acest fel se urmăreşte reducerea numărului de accidente rutiere.

Şi mai importante sînt prevederile conform cărora şoferii care sînt prinşi în trafic, în timp ce vorbesc la telefonul mobil, pierd permisul de conducere pentru o perioadă de 30 de zile. Sînt norme noi care-i privesc pe conducătorii auto care au o anumită vîrstă şi care suferă de boli cornice.

Este vorba e persoanele care conduc şi care au depăşit vîrsta de 70 de ani. Pentru că etatea este asociată cu unele boli, această categorie de şoferi poate produce mai uşor evenimente rutiere nedorite. În consecinţă, septuagenarii sînt obligaţi să meargă mai des la controale medicale.

În acest fel cei care suferă de afecţiuni cardiace sau de diabet vor obţine mai greu avizul medicului, pentru a se putea urca la volan. La finalul evaluării stării de sănătate medicii vor stabili dacă şoferii cu afecţiuni medicale mai pot şofa, sau nu.

Tot cu începere de la data de 1 iulie, şoferii care sînt depistaţi că depăşesc viteza legală vor primi amenzi de infarct, ce pot ajunge pînă la aproape 10.000 de lei. Depăşirea limitei de viteză cu 51 pînă la 60 de km/h se sancţionează cu amenzi din clasa a IV-a, cuprinse între 9 şi 20 de puncte amendă, adică între 720 de lei şi 1.600 de lei, iar permisul de conducere va fi ridicat pentru o perioadă de 3 luni.

Depăşirea limitei de viteză cu peste 60 km/h se sancţionează cu amenzi din clasa a V-a, între 21 şi 50 de puncte amendă, respectiv între 1.680 de lei şi pînă la 4.000 de lei, iar permisul de conducere va fi reţinut pentru 180 de zile. Dacă viteza este mai mare cu peste 60 km/h, iar din acest motiv se produce un accident de circulaţie ce se soldează doar cu pagube materiale, vitezomanii vor fi sancţionaţi cu amenzi din clasa a VI-a.

Vorbim de sancţiuni mai mari aşadar, între 51 şi pînă la 120 de puncte amendă, între 4.080 de lei şi pînă la valoarea de 9.600 de lei. Vitezomanii vor pierde permisul de conducere pe o perioadă mai mare, de un an. În cazul aceleiaşi situaţii dar cînd în accident sînt şi victime, permisul va fi suspendat pentru o perioadă de 2 ani. După cum se ştie, valoarea unui punct de amendă este stabilită la 145 de lei, cuantum care nu a mai fost modificat din anul 2018. Contravenţiilor li s-au stabilit clase de sancţiuni cărora le corespunde un număr de puncte amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă.

Clasele de sancţiuni sînt următoarele: clasa I: 2 sau 3 puncte amendă; clasa a II-a: 4 sau 5 puncte amendă; clasa a III-a: de la 6 la 8 puncte amendă; clasa a IV-a: de la 9 la 20 de puncte amendă şi clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte amendă.

Iată şi ce înseamnă în bani sancţiunile aplicate celor care gafează: clasa I: 290 sau 435 de lei; clasa a II-a: 580 sau 725 de lei; clasa a III-a: de la 870 la 1.160 de lei; clasa a IV-a: de la 1.305 la 2.900 de lei; clasa a V-a: de la 3.045 la 14.500 de lei. Persoanele fizice pot primi doar amenzile din clasele I-IV, iar ultima este destinată doar persoanelor juridice.

Citește știrea

Actualitate

Facilităţi la plata unor impozite, sub Cetate

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ Primăria Tîrgu Neamţ acordă reducerea cu 50% a impozitului pe clădiri nerezidenţiale şi scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri, pentru perioada stării de urgenţă ■ cei interesaţi trebuie să depună cereri pînă pe 15 septembrie ■

Primăria Tîrgu Neamţ va acorda o serie de facilităţi la plata unor obligaţii faţă de bugetul local, dar numai pentru perioada stării de urgenţă.

Este vorba despre reducerea cu 50% a impozitului pe clădiri nerezidenţiale şi scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri. Hotărîrea a fost adoptată de către Consiliul Local în şedinţa ordinară a lunii iunie, cînd s-au stabilit detaliile procedurii şi s-a fixat data de 15 septembrie ca termen limită de depunere a cererilor.

,,Ţinînd cont că prin instituirea stării de urgenţă au fost luate măsuri care au afectat activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii – persoane fizice întreprinzători şi societăţi de dimensiuni reduse şi avînd în vedere interesul general de susţinere a creşterii economice prin sprijinirea contribuabililor aflaţi în dificultate şi pentru maximizarea încasărilor bugetare, luînd în considerare prevederile O.U.G. nr. 69/2020 privind instituirea unor facilităţi fiscale,

Consiliul Local al oraşului Tîrgu Neamţ a aprobat HCL nr.122 din 19.06.2020, care prevede: reducerea cu 50% a impozitului pe clădiri nerezidenţiale, datorat bugetului local de către contribuabili de pe raza administrativ teritorială a oraşului Tîrgu Neamţ pentru perioada stării de urgenţă decretate în anul 2020; scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri, datorată bugetului local de către contribuabilii de pe raza administrativ teritorială a oraşului Tîrgu Neamţ, pentru perioada stării de urgenţă decretate în anul 2020″, se arată într-un anunţ postat pe pagina Primăriei Tîrgu Neamţ.

Tot aici sînt disponibile şi informaţii despre procedura care se aplică în cazul cererilor formulate de persoanele fizice şi juridice interesate. Proprietarii clădirilor au obligaţia să depună, pe lîngă cererea de acordare a reducerii, şi o declaraţie pe propria răspundere, în care vor menţiona, după caz, întreruperea totală sau parţială a activităţii economice şi vor anexa alte documente doveditoare.

Citește știrea

Trending