Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Bărbat mort în incendiu. O bătrînă de 80 de ani a fost salvată de pompieri

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat a murit, dar o bătrînă a fost salvată de pompierii nemţeni după ce flăcările au cuprins o gospodărie din satul Certeni, comuna Bîrgăoani, vineri, 20 decembrie.

“Pompierii de la Detașamentul Piatra Neamț sunt la o misiune de stingere a unui incendiu la o locuință  în satul Certieni, comuna Bîrgăoani. Din informațiile primite în locuință erau două persoane, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ în momentul plecării în misiune. Din păcate pentru un bărbat de 50 de ani nu s-a mai putut face nimic, însă bătrîna a fost transportată la spital.

“Incendiul se manifesta la o cameră și la acoperiș pe o suprafață de aproximativ 60 mp. Un bărbat in vîrstă de aproximativ 50 ani este decedat. Echipajul TIM acordă primul ajutor unei femei în vîrstă de aproximativ 80 de ani care are arsuri şi mai prezintă semne vitale. Femeia este transportată la spital”, au mai precizat reprezentanţii ISU Neamţ.

Vom reveni.

UPDATE – Pompierii au stins incendiul și au stabilit cauza probabilă de producere a incendiului ca fiind jar sau scântei căzute din sistemele de încălzire. Femeia în vârstă de aproximativ 86 de ani are arsuri pe 65% din corp, de gradul III și IV – sursa ISU Neamț.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Aprilie începe cu vreme rece, noaptea fiind minime negative

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ după ce în week-end am avut parte de temperaturi de pînă la 18 grade, aprilie vine cu zile reci şi temperaturi negative peste noapte ■ acest episod nu durează mult şi valorile termice încep să crească ■

Vremea joacă feste, frecvent perioadele cu valori termice peste media perioadei alternînd cu perioade reci, cînd mercurul din termometre coboară spre limita îngheţului.

Aşa va fi în perioada următoare şi dacă în week-end au fost temperaturi în judeţ şi de 18 grade, pe 31 martie ne putem aştepta numai la cîteva grade. Pe 29 martie termometrele au indicat valori de 18 grade în zona Roman, la Piatra Neamţ s-au înregistrat 17,2 grade, iar la Tîrgu Neamţ 16,5 grade.

Pînă şi la Ceahlău – Toaca s-a ajuns la o maximă de aproape 4 grade, fapt care a făcut ca stratul de zăpadă să scadă la 19 centimetri. Şi luni a fost timp bun, iar la ora 11 se înregistrau deja 7 grade la Tîrgu Neamţ, 9 grade la Piatra, la Roman erau 10 grade iar în vîrf de munte, la staţia meteorologică de pe Ceahlău – Toaca erau valori termice la limita îngheţului, 0 grade.

Specialiştii dau asigurări că de marţi se schimbă registrul meteo şi norii se adună în zona noastră, dar pare că nu vor fi precipitaţii. Ultima zi a lui Mărţişor, marţi 31 martie, în Piatra Neamţ mercurul din termometre saltă cu greu pînă la valoarea de 5 grade, iar după lăsarea întunericului trecem la o minimă nocturnă negativă de -1 grad.

Aprilie debutează cu cer acoperit, nu şi cu precipitaţii. Miercuri, 1 aprilie, ne putem aştepta la o maximă diurnă în creştere sensibilă pînă la valoarea de 7 grade, iar peste noapte se face mai rece decît în intervalul precedent. Meteorologii spun că în zona noastră se vor înregistra -2 grade. Se face cu mult mai bine pe parcursul zilei de joi, 2 aprilie, cînd norii se risipesc şi vedem soarele fapt pentru care la amiază se va înregistra o maximă de 10 grade.

După lăsarea întunericului norii se regrupează norii dar tot nu aduc precipitaţii şi a treia noapte consecutiv vor fi minime negative de -1 grad. De la o zi la alta se mai îmbunează vremea. Se face şi mai cald pe parcursul zilei de vineri, 3 aprilie, cînd se ajunge la maxime diurne de 12 grade.

Totuşi nu mai vedem soarele, revin norii, dar nici urmă de precipitaţii. Senin va fi peste noapte cînd trecem la o minimă pozitivă, de 1 grad. Vineri, 3 aprilie, rămînem cu cerul acoperit, dar mai cresc temperaturile şi se ajunge pînă la 12 grade.

Meteorologii dau asigurări că şi noaptea va fi mai blîndă şi minima se opreşte la valoarea de 5 grade Celsius. Cele mai calde zile din întreg intervalul de prognoză par a fi cele de week-end. În perioada 4-5 aprilie sînt anunţate valori termice de pînă la 14 grade, iar minimele la 5 grade.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: În atenţia şoferilor cu probleme penale

Știre publicată în urmă cu

în data de

Cei care au în lucru dosare ce necesită prelungirea dreptului de circulaţie nu mai trebuie să depună cereri, iar procurorii care instrumentează dosarele vor emite ordonanţe de prelungire a dovezilor.

La nivelul parchetelor, în cauzele în care anterior instituirii stării de urgenţă prin ordonanţă a procurorului a fost disjunsă prelungirea dovezilor înlocuitoare cu drept de circulaţie ale permisului de conducere, emise în temeiul art. 111 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2, persoanele interesate nu este trebuie să depună cereri de prelungire.

Din oficiu, procurorii vor emite ordonanţe de prelungire a acelor dovezi pentru care anterior a fost dispusă o ordonanţă. „Ordonanţele de prelungire vor fi transmise pentru operare la unităţile de poliţie competente, fără a mai fi necesar consemnarea pe dovadă a prelungirii în această situaţie excepţională“, conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

Măsura a fost stabilită prin coordonare interinstituţională între Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul de Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române în contextul prevenirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.

Citește știrea

Eveniment

NAŢIONAL: Coronavirus – 192 de cazuri noi, 180 de vindecări, 44 de decese

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ care sunt noile măsuri luate prin Ordonanţa Militară nr. 4

Până pe 30 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.952 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.952 de persoane confirmate pozitiv, 180 au fost declarate vindecate şi externate (55 la Timişoara, 85 la Bucureşti, 19 la Iaşi, 7 la Craiova, 11 la Constanţa şi 3 la Cluj).  

Totodată, până acum, 44 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timişoara, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Ialomiţa şi Satu Mare, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 192 noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienţii nou confirmaţi au vârsta cuprinsă între 1 şi 90 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 53 de pacienţi, dintre care 33 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalţi pacienţi este bună, staţionară. Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 9.464 de persoane. Alte 124.235 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 23.103 de teste, din care peste 1.500 în unităţi medicale private. Începând de ieri, 29 martie, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 4, circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în exteriorul locuinţei/gospodăriei, este permisă şi în afara intervalului orar 11.00-13.00, dacă aceasta se face pentru rezolvarea problemelor de natură medicală, precum tratamentele oncologice planificate, dializă etc.

Pentru verificarea motivului deplasării, persoanele cu vârsta peste 65 de ani prezintă o declaraţie pe propria răspundere completată în prealabil  Totodată, circulaţia persoanelor peste 65 de ani în afara locuinţei/gospodăriei, este permisă şi în intervalul orar 20.00 – 21.00, pentru a asigura nevoile animalelor de companie/domestice doar în proximitatea locuinţei/gospodăriei, fără a fi necesară completarea unei  declaraţii. De asemenea, începând de ieri, 29 martie, persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităţilor competente, vor fi sancţionate contravenţional conform şi vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.

Persoanele care nu respectă condiţiile izolării la domiciliu şi sunt identificate în afara spaţiului de izolare, vor fi sancţionate contravenţional şi vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor. De la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 şi până în prezent, au fost plasate în carantină instituţionalizată 981 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare.

De asemenea, 30 de persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.009 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 3.912 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite 12 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliţia şi Jandarmeria au aplicat, în acelaşi interval de timp, 1.273 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină. Poliţiştii au depistat, în ultimele 24 de ore, 10.092 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.048.902 lei. În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 86 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 52 în Italia, 12 în Franţa, 6 în Germania, 6 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, şi câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie, Luxemburg, Belgia şi SUA.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 16 cetăţeni români aflaţi în străinătate, 9 în Italia, 4 în Franţa, unul în Germania, unul în Spania şi unul în Marea Britanie, au decedat. Le reamintim cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor.

De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20. Alte decizii, precum şi alte date de interes, vor fi aduse la cunoştinţa publicului în cel mai scurt timp.  În continuare vă prezentăm situaţia privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european şi global: Până la data de 29 martie 2020, au fost raportate 331.122 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit.

Citește știrea

Trending