Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Bacalaureatul întîrziaţilor, foarte puţini l-au promovat

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ doar unul din trei candidaţi a reuşit să promoveze examenul ■ numai 279 de elevi au obţinut medii peste 6, în timp ce 578 au ratat BAC-ul şi 186 au absentat ■ la sesiunea de toamnă, trei fete au avut cele mai mari medii, cu puţin peste 8 ■

Sesiunea de toamnă a fost o ocazie pentru absolvenţii de clasa a XII-a din Neamţ care au ratat examenul de Bacalaureat să-l promoveze, însă puţini au reuşit să profite de această şansă. Astfel, din cei 857 de candidaţi care au susţinut probele, numai 279 au obţinut medii de trecere (peste 6), rata de promovare fiind de 32,56%, sub cea de anul trecut (39%), dar superioară faţă de media naţională (30,8%). În acelaşi timp, două treimi dintre candidaţii din Neamţ (578), au fost respinşi, în timp ce 186 de absolvenţi au absentat de la probe. Media cea mai mare de la Bacalaureatul de toamnă, sau al întîrziaţilor, în Neamţ a fost 8,20 şi îi aparţine elevei Sandra Maria Zaiţ, de la Liceul Economic – Administrativ din Piatra Neamţ. Celelalte două medii bune din examenul de toamnă au fost obţinute de Anamaria Tiba (8,11), elevă a Liceului cu Program Sportiv din Roman, respectiv Denisa Stafie (8,01), de la Colegiul Tehnic Petru Poni, tot din Roman. La sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat s-au prezentat 618 absolvenţi din promoţia curentă şi doar 216 (34,95%) au promovat. Din promoţiile anterioare au intrat în examen 239 de candidaţi, dar numai 63 au promovat (26,36%). În această sesiune a examenului de Bacalaureat din promoţia curentă s-au înscris 742 de absolvenţi din învăţămîntul de zi, dar s-au prezentat la probe 616 (83,02%), iar 126 (16,98%) au absentat. Din totalul participanţilor, numai 215 au reuşit să promoveze (34,9%), iar 401 candidaţi au fost respinşi (65,1%). Dintre elevii promovaţi, cei mai mulţi (183) au avut medii între 6 şi 6,99. Au luat medii între 7 şi 7,99 un număr de 29 elevi, iar numai 3 au reuşit să obţină medii între 8 şi 8,99, acesta fiind şi intervalul celor mai mari medii din această sesiune. La învăţămîntul seral s-au înscris 3 candidaţi, însă numai 2 s-au prezentat şi unul singur a promovat examenul. De la „frecvenţă redusă“ s-a înscris un candidat, dar acesta nu s-a mai prezentat în faţa comisiei de examen. Din promoţiile anterioare, au fost 297 de candidaţi înscrişi, cei mai mulţi dintre ei (274) fiind de la învăţămîntul de zi, 8 de la seral şi 15 de la fără frecvenţă. Rata de promovare a candidaţilor din promoţiile anterioare a fost de 23,6%: doar 63 de elevi au promovat examenul din cei 239 prezenţi, cei mai mulţi (61) avînd medii între 6 şi 6.99, în timp ce doi candidaţi au obţinut calificative între 7 şi 7.99. La nivel de ţară, la Bacalaureat 2019, sesiunea din toamnă, s-au prezentat 34.815 candidaţi din cei 43.528 de candidaţi înscrişi. Conform Ministerul Educaţiei, rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional se situează la 30,8%, în creştere cu 3,9% faţă de sesiunea de toamnă a anului trecut (26,9%). Astfel, conform datelor înregistrate, au fost 10.718 de elevi care au promovat examenul în această sesiune, iar din acest total 8.049 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 2.669 de candidaţi provin din promoţiile anterioare. Ministerul mai anunţa că rata de promovare pentru promoţia curentă e de 34,2%, superioară cu peste 1%, comparativ cu sesiunea a II-a a anului trecut (33,1%). Nu s-a înregistrat nici o medie de 10.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: A făcut scandal în bar, va sta 9 luni la răcoare

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vîrstă de 44 de ani care a fost condamnat definitiv la 9 luni de închisoare după ce a făcut scandal într-un bar şi l-a ameninţat pe barman, a fost prins recent de poliţiştii nemţeni şi dus la Penitenciarul Bacău. “La data de 19 septembrie, în urma activităților specifice desfășurate, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat un bărbat de 44 de ani, din Roman, care poseda un mandat de executare a pedepsei închisorii. Cel în cauză era condamnat de Judecătoria Roman la o pedeapsă privativă de libertate de 9 luni, pentru săvîrşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. În fapt, la data de 19 iulie 2017, acesta s-a deplasat la o societate comercială din Roman, unde pe fondul consumului de băuturi alcoolice i-a adresat injurii, expresii jignitoare şi ameninţări barmanului. Totodată, acesta a amenințat cu un obiect tăietor-înțepător și a încercat să lovească o altă persoană, care intervenise pentru aplanarea conflictului. Polițiștii l-au condus și depus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei”, au transmis poliţiştii nemţeni.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Biciclist acroşat de o autoutilitară

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vîrstă de 62 de ani, din Tîrgu Neamţ, a ajuns la spital, după ce a fost victima unui accident rutier produs pe 19 septembrie, pe DN 15 C. Bărbatul, care se deplasa pe o bicicletă, a fost acroşat de o autoutilitară care a vrut să îl depăşească. “La data de 19 septembrie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Tîrgu Neamț au intervenit la un accident rutier produs pe DN 15 C, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 55 de ani, din Pipirig, conducea o autoutilitară pe DN 15 C, din direcția Piatra Neamț – Tîrgu-Neamț ar fi efectuat manevra de depășire a unui biciclist fără a păstra o distanță laterală corespunzătoare față de acesta, cel din urmă fiind acroșat și proiectat în afara părții carosabile. Din impact a rezultat rănirea biciclistului, în vârstă de 62 de ani din Tîrgu Neamț, care a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Hoţi şi tăinuitor, călcaţi de mascaţi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamț, au efectuat, pe 19 septembrie, două percheziții domiciliare într-un dosar penal de furt calificat. Patru tineri au fost reținuți. “La data de 19 septembrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au efectuat două percheziții domiciliare, pe raza municipiului Piatra Neamț, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat. Din investigații a reieșit faptul că, la data de 14 septembrie, patru tineri cu vîrste cuprinse între 18 și 23 de ani, toți din Piatra Neamț, ar fi pătruns, fără drept, în interiorul unei foste societăți comerciale din Piatra Neamț, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, în valoare de aproximativ 10.000 de lei. Ulterior, la data de 15 septembrie, bunurile sustrase ar fi fost cumpărate și comercializate de către un tînăr de 19 ani, din Piatra Neamț, față de acesta fiind demarate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tăinuire. În urma descinderilor, polițiștii au recuperat o parte dintre bunurile sustrase, pe care le-au înapoiat persoanei vătămate. În baza probatoriului administrat, cei în cauză au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț. Astăzi, aceștia urmează să fie prezentați Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Neamț”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Trending