Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Atenţionare de vreme rea

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ este în vigoare o atenţionare meteo de vreme rea ■ spre final de săptămînă trecem din nou la temperaturi peste media perioadei ■ în zona noastră se vor înregistra 10 grade ■

După toamna lungă şi deosebit de caldă, cu valori termice peste media perioadei, decembrie a debutat în forţă şi chiar din prima zi calendaristică a iernii am avut parte de temperaturi negative.

Pînă pe 3 decembrie, la ora 10 este în vigoare o informare meteo de vreme rea. „În intervalul menţionat, aria precipitaţiilor va cuprinde regiunile din vestul, nordul şi centrul ţării.

În Maramureş, Transilvania, nordul Crişanei şi al Moldovei treptat vor predomina ninsorile şi local, mai ales după orele amiezii, se va depune strat de zăpadă. În Banat, în sudul Crişanei şi în centrul şi sudul Moldovei la început va ploua, apoi se vor semnala precipitaţii mixte.

În cursul nopţii de luni spre marţi (2/3 decembrie) şi în dimineaţa zilei de marţi, precipitaţii slabe sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare se vor semnala şi în regiunile sudice.

Local vor fi depuneri de polei. La munte va ninge şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpaţii Occidentali şi în nordul Orientalilor.

Vîntul va sufla tare la munte, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăşi 70…80 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Intensificări trecătoare ale vîntului vor fi pe spaţii mai mici şi în celelalte zone, cu viteze în general de 45…55 km/h.

În prima parte a săptămînii, vremea se va menţine rece mai ales dimineaţa şi noaptea, cu precădere în jumătatea de nord a teritoriului“, conform ANM.

Luni, la ora 12, în judeţ nu era zăpadă decît pe Toaca, 7 centimetri. La acelaşi moment, pe munte erau valori de -10 grade, -3 grade erau în Piatra Neamţ, la Roman se înregistrau -2 grade, iar la Tîrgu Neamţ era -1 grad. Din cauza vîntului, pe crestele montane indicele de răcire coborîse dramatic, la -29 de grade.

Pe 3 decembrie, meteorologii anunţă cer senin şi valori termice diurne în creştere pînă la 3 grade. Noaptea aduce din nou o minimă negativă, de -2 grade. Nu sînt schimbări majore în registrul meteo nici miercuri, 4 decembrie, cînd din nou va fi soare, cel mult 3 grade ziua şi o minimă nocturnă mai mică, -4 grade.

Cu începere de joi, 5 decembrie, temperaturile încep să crească şi la amiază vor fi 4 grade, în timp ce minima nocturnă se opreşte la 0 grade. Vineri, 6 decembrie, se încălzeşte spectaculos, iar pentru orele amiezii meteorologii promit o maximă de 10 grade, pe fondul unui cer senin, cu soare.

Nu sînt anunţaţi nori nici după lăsarea întunericului cînd trecem la o minimă pozitivă, de 1 grad. Meteorologii anunţă cer variabil cu soare şi o maximă staţionară la 10 grade şi pentru ziua de sîmbătă, 7 decembrie. Acest lucru începe să se resimtă şi în regimul termic nocturn, şi chiar dacă cerul va fi în continuare degajat, în zori trecem la 2 grade.

Duminică, 8 decembrie, va fi sensibil mai rece decît în intervalul precedent şi la amiază nu vor fi mai mult de 8 grade. Şi noaptea va fi mai bine, cu o minimă de 3 grade, cu plus.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţean acuzat de omor în Spania, prins

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un bărbat din Roznov căutat la nivel internaţional pentru omor a fost prins în Bacău ■ fapta ar fi fost comisă în Barcelona, în 2019 ■

Un bărbat de 33 de ani, din Roznov, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare de către autorităţile spaniole, a fost depistat, recent de poliţiştii nemţeni în judeţul vecin, Bacău. Bărbatul este acuzat de omor, faptă ce ar fi avut loc în Barcelona, în 2019.

Conform autorităţilor spaniole, ar fi izbucnit o altercaţie între un grup de cetăţeni chinezi şi unul de est-europeni, din care făcea parte şi bărbatul din Roznov. O persoană a suferit leziuni grave ce au determinat decesul, iar autorităţile spaniole au emis mandat de arestare.

“La data de 25 ianuarie, în baza activităţilor investigativ-operative efectuate, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Neamţ, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Bacău au depistat, pe raza judeţului Bacău, un bărbat de 33 de ani, din Roznov, căutat la nivel internaţional pentru comiterea infracţiunii de omor.

Pe numele acestuia era emis un mandat european de arestare de către autorităţile judiciare din Spania. Ancheta autorităţilor spaniole a evidenţiat faptul că, la data de 28 iulie 2019, într-o zonă de agrement din Barcelona, ar fi izbucnit o altercaţie între un grup de cetăţeni chinezi şi un alt grup de persoane din Estul Europei din care făcea parte şi bărbatul în cauză, în urma căruia o persoană a suferit leziuni grave ce au condus la decesul acesteia.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău. Acesta urmează să fie prezentat Curţii de Apel Bacău pentru confirmarea mandatului european de arestare. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

 

FOTO: generică

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Accident grav. A intrat pe contrasens. Patru victime

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un accident rutier soldat cu patru victime a avut loc, sîmbătă, 25 ianuarie, pe DJ 157, în apropierea localităţii Dochia. Un tînăr a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de o autoutilitară.

“La data 25 ianuarie, polițiștii Biroului Rutier Piatra Neamț au intervenit la un accident rutier produs în afara localității Dochia, soldat cu rănirea a patru persoane.

Din cercetările preliminarii a reieșit că, în timp ce un tînăr de 26 de ani, din Mărgineni, conducea un autoturism pe DJ 157, din direcția Mărgineni – Piatra Neamț, în afara localității Dochia, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens, intrînd în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 42 de ani, din Mărgineni.

Din evenimentul rutier a rezultat rănirea ambilor conducători auto, a unui minor în vîrstă de 17 ani și a unei femei de 40 de ani, ambii din Mărgineni, pasageri în autoutilitară. Victimele au fost transportate la spital, unde li s-a asigurat asistență medicală de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

FOTO: www.tvmneamt.ro

Citește știrea

Actualitate

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ acesta susţine că poartă negocieri cu trei partide parlamentare ■ va face publică formaţiunea după ce va semna adeziunea ■ pe surse se pare că va candida la funcţia de primar pentru PMP ■ nu este exclusă nici varianta PSD ■

În această perioadă, în care formaţiunile politice se preocupă de alegerea candidaţilor la primării, se vehiculează în spaţiul public numele mai multor potenţiali nominalizaţi.

La Roman, unul dintre aceştia este Sorin Cazan, cel care de vreo patru ani se părea că a renunţat la a face politică.

„Intenţionez să mă întorc în politică şi dacă fac acest lucru e sigur că voi candida pentru funcţia de primar. Ceea ce vă pot spune acum este faptul că mă aflu în negociere cu trei partide parlamentare, dar mă voi hotărî abia atunci cînd voi şti cine candidează din partea PNL.

Nu doresc să mai merg ca independent din cauza faptului că am o experienţă de acest fel şi toţi ştiu «cum am fost făcut ca la Nufărul», cînd am fost furat la numărătoare, cam în fiecare secţie de 3-4 voturi, aşa încît am mai avut nevoie pentru a intra în consiliul local de doar 42 de voturi. Am discutat cu mulţi romaşcani, care susţin că mă vor vota, pentru că s- au săturat de tot felul de promisiuni.

Voi putea anunţa formaţiunea la care mă voi înscrie după ce semnez adeziunea şi după ce primesc răspunsul la propunerile mele“, a declarat Sorin Dumitru Cazan.

Acesta a spus că nu este vorba de PNL, dar nu a negat că ar fi vorba de PSD, partid de care este legat şi prin unul din ginerii săi, avocatul Iştoc, fost vicelider al Organizaţiie de Tineret PSD, în prezent şef al Cabinetului de avocatură al ex-senatorului Ioan Chelaru. Surse credibile susţin însă probabilitatea ca Sorin Cazan să fie candidatul la Roman al PMP, avînd susţinerea lui Traian Băsescu.

De-a lungul timpului, Sorin Cazan a trecut prin mai multe partide politice: în 2007 se afla în Partidul Conservator al lui Voiculescu, în 2009 trecuse la Partidul Naţional Democart Creştin, formaţiune autodizolvată, cîteva luni a condus la Roman PD-L, prin 2014, cînd preşedinte la Neamţ era Alexandu Drăgan.

În 2016, Sorin Cazan avea să devină liderul PRU, al fostului deputat Bogdan Diaconu, de care s-a despărţit, însă, destul de repede. Sorin Cazan a fost şi consilier al Partidului Conserator, a lui Dan Voiculescu, cînd era extrem de vocal şi cînd a avut în consiliul local patru consilieri, ca în mandatul următor să aibă doar doi.

Citește știrea

Trending