Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Anul trecut au „murit“ peste 3.000 de firme

Știre publicată în urmă cu

în data de

n s-au închis nu mai puţin de 3.175 de agenţi economici din mai toate domeniile de activitate n în 2018 fuseseră doar 2.599 de patroni, mai mari sau mai mici, în această situaţiei n cei mai mulţi dintre afacerişti au ales radierea de la Registrul Comerţului n cea mai importantă depreciere este la dizolvările voluntare n la 1 ianuarie 2020, în judeţ erau peste 22.000 de agenţi economici n

Anul 2019 a fost mai dificil pentru mediul de afaceri din judeţul
Neamţ decît anul anterior. Conform datelor de la Oficiul Naţional al
Registrului Comerţului, peste 3.000 de agenţi economici din mai
toate domeniile de activitate au tras obloanele, dificultăţile
economico financiare fiind de nedepăşit.

Unii au răzbit şi continuă
să-şi ducă existanţa aşa cum a fost ea, mai bună sau mai rea, alţii
însă nu s-au mai putut redresa.

Parte din aceştia din urmă au ales
soluţii radicale şi fie au dizolvat sau radiat voluntar afacerea, fie au
ales o soluţie de compromis şi momentan au decis suspendarea
activităţii pe o perioadă determinată de timp.

Aşa s-a ajuns ca pe tot
parcursul anului trecut în judeţul Neamţ să se închidă nu mai puţin
de 3.175 de agenţi economici din mai toate domeniile de activitate.
Radiografia făcută lunar de Oficiul Naţional al Registrului
Comerţului relevă faptul că, în aceeaşi perioadă a anului anterior,
2018, au tras oblonul mult mai puţini patroni, doar 2.599.

Aproape
toţi indicatorii urmăriţi de oficiali au scăzut. Numai unul a crescut,
dar consistent, cu circa 57 de procente, radierea voluntară.
Scăderea cea mai importantă este la insolvenţă, pasul anterior
deschiderii procedurii falimentului, cu -27%.

Dintre dispăruţi unii au
tras oblonul prin radiere sau dizolvare, alţii au ales să-şi suspende
activitatea. Din totalul celor care s-au închis pînă la finele anului
trecut, cei mai mulţi, 2.208, au ales radierea voluntară, iar în
perioada de comparaţie au procedat la fel 1.401 firme, în creştere
cu 57,6%.

În ce priveşte suspendările de activitate, anul trecut au
apelat la această măsură 535 de firme, faţă de 649 în perioada de
comparaţie, în scădere cu circa 17,57 de procente. Suspendarea
de activitate este o măsură mai blîndă ce se poate lua pentru o
perioadă de cel mult trei luni, în care firma încetează activitatea, iar
patronatul are răgaz să caute soluţii de redresare.

În cazul
dizolvărilor voluntare, s-a înregistrat o scădere, stabilită la circa
21,31 de procente. Asta deoarece pe tot parcursul aului 2019 au
apelat la această măsură 432 de firme, iar anul anterior au fost 549
de firme în aceeaşi situaţie.

La insolvenţă, pasul anterior deschiderii
procedurii de faliment, în 2019 au fost 81 cazuri, din care 8 numai
în luna decembrie, iar în 2018 au fost cu mult mai multe, 111,
indicatorul fiind în scădere cu 27 de procente.

Au fost şi temerari
care s-au încumetat să pornească o afacere, fiind înmatriculate
2.373 de noi societăţi, în timp ce în 2018 înmatriculate erau doar
2.065. Aşa se face că, la 1 ianuarie 2020 în Neamţ erau 22.181
profesionişti activi, cei mai mulţi persoane juridice, iar în perioada
de comparaţie erau 21.849, mai mulţi cu circa 1,52%.

Actualitate

Coronavirus: Naţional – 1.470 cazuri noi. Neamţ – 55 de cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

n la nivel naţional au fost confirmate în total 125.414 cazuri n la Neamţ în total au fost confirmate 3.110 cazuri n

Până pe 29 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 125.414 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

100.636 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.470 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 512 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.792 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 28.09.2020 (10:00) – 29.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 44 de decese (30 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.527. Dintre acestea, 551 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.393.670 de teste. Dintre acestea 21.330 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 12.992 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.338 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.435 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.341 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.816 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.219 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 602 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 222 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 44.850 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.694 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  119 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 2 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 733 au fost declarați vindecați: 613 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Citește știrea

Actualitate

Calculele politice pentru majorităţi, PNL exclude orice negociere cu PSD

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

n negocierile vor începe după afişarea rezultatelor finale, susţin liberalii

Liderii PNL Neamţ, preşedintele Mugur Cozmanciuc, senatorul PNL Eugen Ţapu şi primarul ales al municipiului Piatra Neamţ, Andrei Carabelea, au susţinut, marţi, 29 septembrie, o conferinţă de presă în care au mulţumit nemţenilor pentru votul acordat, dar au făcut şi câteva declaraţii legate de negocierile pentru obţinerea unor majorităţi în consiliul judeţean şi consiliile locale.

Preşedintele PNL Neamţ, Mugur Cozmanciuc, a precizat că negocierile vor fi făcute după ce vor fi afişate rezultatele finale şi că liberalii sunt deschişi pentru orice formă de colaborare cu oricine vrea să facă opoziţie faţă de modul “medieval” în care PSD a condus judeţul. S-a mai precizat că este exclusă orice colaborare cu PSD, dar şi cu fostul primar de Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, lăsându-se însă loc a se înţelege că ar fi posibilă o negociere cu PMP. De altfel, după cum arată distribuţia mandatelor după numărătoarea parţială, în Consiliul Judeţean Neamţ PNL, pentru a obţine o majoritate, ar avea nevoie pe lângă mandatele celor de la USR Plus şi PRO România şi de mandatele celor de la PMP. Asta pentru a-l “izola” politic pe preşedintele Ionel Arsene.

La Consiliul Local Piatra Neamţ, ar putea fi conturată o majoritate extrem de fragilă, la un singur vot, printr-o colaborare între PNL, USR Plus şi PRO România. Atragerea într-o alianţă post-electorală şi a PMP ar tranşa însă definitiv lucrurile în ceea ce priveşte problema majorităţii în CL Piatra Neamţ. Rămâne de văzut ce se va negocia, dacă va fi pe funcţii, aşa cum a fost până acum, sau pe proiecte şi principii, aşa cum promit politicienii şi cum vor fi finalizate aceste negocieri.

Declaraţii publice referitor la alianţele de după alegeri au mai fost făcute şi în trecut de liderii unor fomaţiuni politice. Astfel, Liviu Harbuz, liderul PRO România Neamţ a exclus orice colaborare cu PSD-ul lui Ionel Arsene, însă rămâne de văzut dacă nu va primi o altfel de direcţie “de la centru”, în vreme ce reprezentanţii USR au spus că şi-ar dori să colaboreze cu PNL. PMP se declară un partid de dreapta, dar chiar şi aşa, în trecut, asta nu i-a oprit pe unii membrii să colaboreze bine cu PSD-ul. Întrebat dacă nu pierde startul aşteptând să negocieze abia după afişarea rezultatelor finale, Mugur Cozmanciuc a declarat: “cine vrea să stea de vorbă cu Ionel Arsene să-şi asume că e în slujba unui baron”.

Un element important în derularea negocierilor ar putea fi şi faptul că, la acest moment, e dat ca aproape sigur faptul că în decembrie vom avea alegeri parlamentare. În acest context, dacă îşi doresc rezultate bune, partidele de dreapta ar putea să mai renunţe la orgolii sau funcţii şi să parafeze o înţelegere care să treacă PSD în “opoziţie” la Neamţ, mizând că astfel vor reduce scorul electoral viitor al acestei formaţiuni politice.

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Naţional – 1.271 de cazuri noi. Neamţ – trei cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

n la nivel naţional numărul total de cazuri a ajuns la 123.944, 99.344 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi n la Neamţ în total au fost înregistrate 3.110 cazuri n

Până pe 28 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 123.944 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

99.344 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.271 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 246 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 4.748 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 27.09.2020 (10:00) – 28.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 30 de decese (15 bărbați și 15 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Maramureș, Prahova, Tulcea, Vaslui, Vrancea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani.

29 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.528. Dintre acestea, 557 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.372.340 de teste. Dintre acestea 6.162 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.306 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.856 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.331 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.395 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea,  24.136 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 632 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 211 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 70.100 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 4 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.693 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  119 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 428 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Citește știrea

Trending