Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Animale ucise într-un incendiu

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un puternic incendiu a distrus un saivan de animale şi un depozit de furaje din Poiana, Brusturi ■ două persoane au suferit atac de panică şi s-au intoxicat cu fum ■

Un puternic incendiu care a făcut pagube considerabile a avut loc pe 13 martie în localitatea Poiana, din comuna Brusturi. Evenimentul nedorit a fost anunţat prin apel la numărul unic de urgenţă 112 înregistrat în dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ în jurul ore15. Forţele profesioniste au fost anunţate că s-a aprins o fînărăie dar şi un saivan de animale din localitatea menţionată. La locul evenimentului s-au deplasat doi ofiţeri şi 10 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de pompieri Tîrgu Neamţ cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat. Ajunse la locul sinistrului forţele profesioniste au constatat că incendiul este de amploare şi au mai solicitat pentru intervenţie o autospecială de stingere de la Tîrgu Neamţ, dar au participat la acţiune şi voluntarii din cadrul SVSU Brusturi cu patru persoane. Incendiul se manifesta la un adăpost de animale şi la un depozit de furaje. Din primele date de la locul sinistrului erau deja ucise de foc trei animale, un cal şi doi viţei, iar alte dobitoace aveau arsuri pe o suprafaţă mare. Echipajul de paramedici SMURD a acordat îngrijiri medicale la două persoane care au suferit atacuri de panică şi erau intoxicate cu fum, dar la final victimele au refuzat transportul la spital. Pînă la finele intervenţiei focul a făcut scrum saivanul cu o suprafaţă de aproximativ 150 metri pătraţi. A mai ars şi depozitul de furaje cu suprafaţa de circa 70 metri pătraţi, 3 tone de fîn şi circa 500 de kilograme de ştiuleţi de porumb. Au ars de vii 3 animale mari, dar au fost salvate alte 2 animale mari şi 180 de animale mici. La final specialiştii au cercetat şi au ajuns la concluzia că totul a fost provocat de „un scurtcircuit la un conductor electric defect”, conform unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: 50 de şoferi făcuţi pietoni, în două zile

Știre publicată în urmă cu

în data de

50 de şoferi au rămas fără permis de conducere pentru viteză excesivă sau pentru că au urcat la volan deşi băuseră, în doar două zile. Poliţiştii au aplicat peste 200 de amenzi în valoare de peste 88.000 de lei. “În cadrul unei acțiuni organizate pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, polițiștii au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale iar peste 50 de șoferi au rămas fără permisul de conducere. În perioada 17-18 august, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au acționat pe linia combaterii principalelor cauze generatoare de accidente grave. Scopul acestei acţiuni a fost reprezentat de reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora determinate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, a consumului de alcool, precum şi sancţionarea nerespectării acestor obligaţii prevăzute de legislaţia rutieră. Pe parcursul acțiunii, polițiștii au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 88.000 de lei. 51 de șoferi au rămas fără permisul de conducere, după ce au fost depistați circulând cu viteză excesivă sau sub influența băuturilor alcoolice”, au comunicat reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Şofer “campion” la alcoolemie

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tînăr care a urcat la volanul unui autoturism deşi băuse din belşug a fost prins recent de poliţiştii nemţeni. Testat alcoolscopic, tînărul s-a dovedit a avea peste 1,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. “La data de 19 august, polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov au depistat în trafic un bărbat, de 36 de ani, din Roznov, care conducea un autoturism pe strada Speranței, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Tînărul a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicînd o valoare de peste 1,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, se precizează în buletinul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Zi de sărbătoare pentru preotul Florin Ţuscanu

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ s-au împlinit 31 de ani de la hirotonirea preotului din Trifeşti ■ fiu al satului Hociungi, preotul pasionat de istorie este autorul mai multor monografii iar acum lucrează la un studiu privind bisericile cu hramul Sfîntul Nicolae ■

Unul din cei mai erudiţi preoţi nemţeni, Florin Ţuscanu, fiu al satului Hociungi, din comuna Moldoveni a sărbătorit, pe 15 august, 31 de ani de la hirotonirea ca preot. La momentul aniversar i-a avut alături pe enoriaşii de la biserica din Trifeşti, unde este paroh, cît şi pe cei care au participat la Sărbătoarea Răzeşilor. „Sînt fiul al satului Hociungi, unde am urmat cursurile şcolii primare, după care am studiat la Şcoala Nr.3 Roman şi apoi la Seminarul şi Facultatea de Teologie din Iaşi. 15 august este ziua în care satul acesta, Moldoveni, este încredinţat Maicii Domnului, protectoarea noastră. Pe 15 august am serbat în parohia pe care o păstoresc, biserica din Trifeşti, 220 de ani de la sfinţirea acesteia, prilej cu care am avut o sărbătoare locală. Ziua de 15 august, cînd în bisericile româneşti se marchează Adormirea Maicii Domnului are pentru mine, personal, o semnificaţie deosebită, pentru că este ziua hirotonirii mele ca preot. În 31 de ani de cînd sînt preot am fost misionar în nu mai puţin de şase parohii: la început în zona Vaslui, apoi la Moldoveni, unde am funcţionat timp de 13 ani, la biserica cu hramul Sfîntul Nicolae. Alţi patru ani am slujit la biserica cu acelaşi hram din Ruginoasa, după care am fost transferat la Roman, unde am fost timp de nouă ani ca preot protopop. Pot mulţumi lui Dumnezeu că am avut multe împliniri profesionale şi pot afirma că am văzut în viaţa mea o «lucrare» a Sfîntului Nicolae, prin aceea că am fost botezat în biserica Sfîntul Nicolae din satul Hociungi, am fost preot la biserici, mai toate cu acest hram. Acesta este motivul pentru care am ajuns la Bari, în Italia, unde se află moaştele Sfîntului Nicolae. Aici, preotul Giraldo Ciofari, care se ocupă de Centrul de Studii Nicolaene, mi-a spus că acest sfînt are o lucrare cu mine şi mi-a recomandat să aprofundez cercetările pe această temă pentru a fi promovate în acest centru. Revenind acasă, am început un studiu temeinic“, a mărturisit pr. dr. Florin Ţuscanu.

Citește știrea

Trending