Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Acuzaţie de malpraxis în cazul unui medic arestat pentru mită

Știe publicată cu

în data de

■ o pietreancă acuză modul în care a fost tratat fiul său de medicul Florică Guţu ■ ea s-a adresat Colegiului Medicilor, dar n-a primit răspuns ■ tînărul a stat două luni cu aşchii de lemn în picior ■

Cazul medicilor de la Secţia Ortopedie a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, arestaţi pentru luare de mită, a suscitat numeroase comentarii din partea opiniei publice sau din partea celor care au fost trataţi de respectivii doctori. Cele mai multe dintre aceste comentarii acuzau modul în care unii şi-au făcut datoria, oamenii căpătînd curaj să spună cu ce s-au confruntat după ce a debutat ancheta procurorilor. Este şi cazul pietrencei Maria Corfu, care îl acuză pe unul dintre medicii arestaţi, Florică Guţu, de malpraxis. Mai exact este nemulţumită de modul în care ortopedul i-a tratat fiul ajuns la spital, anul trecut, după ce o ţepuşă de lemn i-a intrat în coapsa dreaptă. Conform spuselor pietrencei, Guţu era de gardă, a venit şi i-a văzut fiul, dar fără să îi facă o radiografie, i-a scos o aşchie de lemn din picior şi l-a trimis acasă, spunîndu-i să vină la pansat. Cînd s-a interesat de situaţia fiului ei, doctorul i-ar fi spus că poate merge acasă şi că a avut noroc că nu i-a fost secţionată vreo arteră. Victima a venit la pansat vreo două săptămîni, însă situaţia sa nu se ameliora, ba, mai mult, în ceva timp rana s-a infectat. Norocul tînărului a fost că de data aceasta a dat peste alt medic cînd a mers la spital, care i-a prescris tratament cu antibiotice, iar după cîteva zile a decis că este nevoie de operaţie. Şi aici a intervenit marea surpriză, evident neplăcută: din picior au mai fost scoase alte aşchii de lemn, pe care doctorul Guţu le „ratase“. Luat la întrebări de mama revoltată, medicul ar fi replicat că nu puteau fi văzute aceste fragmente de lemn nici la radiografie şi, mai mult, ar fi încercat să paseze vinovăţia asupra victimei care şi-a scos singură ţepuşa din picior pînă să vină Salvarea pentru a o transporta la spital. Numai că femeia nu a renunţat la încercarea ei de a-şi face dreptate şi a formulat o reclamaţie la Colegiul Medicilor, acuzîndu-l pe Florică Guţu de malpraxis. „El, fiind doctor, trebuia să vadă dacă mai are vreo aşchie în picior. Pentru ce mai plătim taxe pentru sănătate. Ce încredere să mai avem în medicină? Eu, în calitate de mamă, vreau ca domnul doctor Guţu să răspundă pentru malpraxis. Am un singur copil, l-am crescut singură. Dacă nu observam la timp, puteau să-i amputeze piciorul. Oare ce mai puteam face? Vă rog să se rezolve acest caz, voi lupta pentru copilul meu“, a scris pietreanca în reclamaţia adresată Colegiului Medicilor. Însă, deşi au trecut aproximativ 9 luni, nu a primit nici un răspuns, motiv pentru care a decis să se adreseze şi presei. „Dacă nu se rezolvă nimic, voi merge mai departe. Mi s-a spus să-l iert, dar cum să-l iert dacă e vorba de copilul meu? Putea fi nenorocit pe viaţă!“, a mai adăugat Maria Corfu, care ţine ca „amintire“ bucăţile de lemn ce i-au fost scoase din picior fiului ei după a doua intervenţie chirurgicală (foto). Adresăm şi noi, pe această cale, public, o solicitare către Colegiul Medicilor să facă lumină în acest caz. Şi să răspundă public dacă s-a făcut vreo anchetă şi, dacă da, care a fost concluzia? Nu vrem să ne gîndim că în nouă luni nu s-a mişcat un pai. Între timp, medicul Guţu, alături de alţi patru doctori, este anchetat pentru luare de mită şi a ajuns în arest preventiv. După cum Monitorul a relatat, prin referatul de urmărire penală întocmit de procurori se arăta faptul că ancheta în acest caz a demarat încă de anul trecut, mai exact de la data de 7 noiembrie 2018. Atunci anchetatorii s-au sesizat din oficiu despre faptul că cei cinci specialişti din cadrul Secţiei Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ „în mod direct şi pentru sine, pretind şi primesc sume de bani de la rudele pacienţilor internaţi în cadrul acestei secţii, condiţionînd îndeplinirea actului medical de primirea acestor foloase materiale“, conform unui comunicat al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ. Concret, doctorul Nanu este acuzat de 27 de acte materiale de luare de mită, urmat de doctorul Guţu, care ar fi responsabil de 20 de acte materiale de luare de mită. Locul trei pe „podium“ este ocupat de doctorul Berea cu 13 fapte. În coada clasamentului sînt doctrorul Bucătaru cu 7 fapte şi Borş cu 5 acte materiale. Adunate, ar fi 72 de şpăgi care ar fi fost luate de medici în cica patru luni, respectiv de pe 7 noiembrie 2018 pînă acum. În cazul relatat de Maria Corfu nu s-a pus problema şpăgii, dar nici serviciile oferite nu au fost de calitate. Şi credem că ar trebui să răspundă cineva.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Un comentariu

Un comentariu

  1. vali

    14 martie 2019 at 2:35 PM

    Cred ca nu exista pacient care sa nu dea spaga cand este tratat de acesti indivizi pusi pe capatuiala indiferent de salariile care le primesc. Banii din salariu , minim 20 000 lei/luna , sunt bani de tigari pt escroci !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Puţintele bilete de tratament

Știe publicată cu

în data de

■ 55 de nemţeni trebuie să ajungă la băi pînă în ultima zi a lui Florar ■ chiar dacă sînt puţine bilete, unul tot a rămas „nemăritat“ ■ la Casa de Pensii Neamţ sînt depuse aproape 5.000 de cereri pentru obţinerea unui astfel de drept ■

Casa Judeţeană de Pensii Neamţ a primit o nouă alocare de bilete pentru tratament din acest an. 55 de nemţeni trebuie să ajungă la băi pînă în ultima zi a lui Florar, 31 mai 2019, în staţiuni cum ar fi Covasna, Buziaş, 1Mai – Oradea, Amara, Nicolina, Geoagiu Băi, Moneasa, Pucioasa şi Sarata Monteoru. „Precizăm că pentru această serie a rămas nealocat un singur bilet, în staţiunea Pucioasa, acesta fiind pus la dispoziţia oricărei persoane care a solicitat tratament balnear în respectiva staţiune“, conform unui comunicat al Casei Judeţene de Pensii Neamţ. Beneficiarii vor fi înştiinţaţi telefonic despre repartizarea biletului de tratament, lista cererilor aprobate fiind afişată atît la sediile Casei Judeţene de Pensii Neamţ, din Piatra Neamţ şi Roman, cît şi pe pagina de internet a instituţiei www.pensiineamt.ro/bilete de tratament. Mai trebuie spus că în seriile de pînă acum, cinci la număr, au fost valorificate 205 de bilete de tratament, însă la CJP Neamţ sînt depuse deja 4.884 de cereri pentru anul 2019. Reamintim că prin publicarea în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 201 din 13 martie 2019 a H.G. nr.139/2019 au fost reglementate regulile de stabilire a numărului biletelor de tratament balnear pentru anul 2019, cît şi modul de acordare, distribuire şi de decontare a acestora. Astfel, pentru anul 2019 va fi asigurat în unităţile de tratament balnear proprietate a Casei Naţionale de Pensii Publice un număr maxim de 59.622 de locuri la tratament balnear, ce vor fi repartizate pe maximum 19 serii de trimitere. Pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de: pensionar al sistemului public de pensii; asigurat al sistemului public de pensii sau beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii şi care care dovedesc existenţa unei afecţiuni medicale care să necesite tratament balnear, în conformitate cu prevederile legale. Pentru a se putea înscrie în vederea obţinerii unui bilet de tratament, potenţialul beneficiar depune cererea de acordare însoţită în mod obligatoriu de copie după buletin/carte de identitate, urmînd ca restul documentelor să fie ataşate la momentul eliberării biletului. Repartiţia biletelor de tratament balnear se face pe baza ordinii de ierarhizare a cererilor, funcţie de opţiunile făcute de solicitant şi în ordinea menţionată în cerere. Ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicită bilete de tratament balnear este dată de ordinea descrescătoare a punctajelor aferente fiecărei cereri, punctajul aferent fiecărei cereri fiind obţinut prin însumarea punctajelor acordate pentru fiecare criteriu în parte raportat la numărul de criterii prevăzut pentru categoria respectivă.

Citește știrea

Actualitate

Festivalul „Ţara Hangului, la poale de Ceahlău”, prima ediţie

Știe publicată cu

în data de

Autor

■ festivalul de datini, obiceiuri şi tradiţii va avea loc pe 2 iunie, în comuna Ceahlău ■ este organizat de primăria din localitate, iar finanţator este Ocolul Silvic Domeniul Hangu ■

Domeniul Hangului, zonă situată pe Valea Bistriţei de aproape 500 de ani, se pregăteşte intens pentru organizarea primei ediţii a Festivalului de Datini, Obiceiuri şi Tradiţii „Ţara Hangului, la poale de Ceahlău”, ce se va desfăşura duminică, 2 iunie 2019, în comuna Ceahlău, pe platoul din vecinătatea lacului de acumulare, în punctul debarcader. Sărbătoarea este organizată de Primăria şi Consiliul Local Ceahlău, avînd ca finanţator Ocolul Silvic Domeniul Hangu, iar spectacolul propriu-zis va consta în evoluţia pe scena special pregătită a artiştilor Ansamblului folcloric „Florile Ceahlăului”, Ceahlău, Orchestra şi ansamblul „Floricică de la Munte” – Piatra Neamţ, Ion Paladi alături de Orchestra Naţională „Lăutarii ” din Chişinău dirijată de maestrul Nicolae Botgros şi Paula Seling, alături de band-ul său. „Sperăm să fie un adevărat răsfăţ al tradiţiilor populare, unde vor participa meşteri populari, vînători, gastronomi locali şi reprezentanţi ai breslelor meşteşugăreşti. Veţi avea prilejul să petreceţi clipe minunate alături de ansambluri şi orchestre de excepţie, precum şi de mari artişti de talie naţională. Aşadar, se cuvine să subliniem că vor evolua în faţa celor ce ne vor călca plaiul special amenajat tinere vlăstare din localităţi din zonă, Ansamblul folcloric „Florile Ceahlăului”, Ceahlău, Orchestra şi ansamblul „Floricică de la Munte” – Piatra Neamţ, Ion Paladi alături de Orchestra Naţională „Lăutarii ” din Chişinău dirijată de maestrul Nicolae Botgros şi Paula Seling alături de trupa sa. Pe lîngă momentele cultural-artistice se va putea admira portul popular şi savura din bucatele tradiţionale. Dorim să-i avem ca oaspeţi, dar şi parteneri pe colegii din administraţiile locale din comunele ce compun administrativ istorica Ţară a Hangului”, a declarat inginerul silvic Gabi Bostan, persoana care a pus suflet în organizarea acestui important eveniment cultural-artistic, ce se vrea un adevărat brand al locului. Manifestarea se va încheia tîrziu în noapte cu un frumos foc de artificii. De reamintit faptul că Ţara Hangului a intrat cu un an în urmă în rîndul Comorilor Turistice ale României. Titlul i- a fost acordat oficial de către Asociaţia Celor mai Frumoase Sate din România (AFSR) în parteneriat cu Ambasada Franţei din România şi Asociaţia Wallonie-Bruxelle, ca urmare a participării şi obţinerii unui punctaj pozitiv la concursul Satele Culturale ale României. Candidatura pentru acest titlu a fost depusă de Ocolul Silvic Domeniul Hangu, ideea aparţinînd Prinţului Gheorghe Sturdza. „Ne-am înscris la acest concurs din iniţiativa Alteţei Sale Prinţul Sturdza, cu scopul de a promova cultura populară a Domeniului Ţara Hangului, frumuseţile acestui loc pitoresc şi calităţile oamenilor zonei”, a mai afirmat Gabi Bostan.

Citește știrea

Actualitate

Acţiuni ale inspectorilor de muncă

Știe publicată cu

în data de

■ angajatorii care vor să atragă anumit personal vor fi îndrumaţi de inspectori ■ au loc sesiuni de informare ■

În perioada 15 aprilie – 31 mai 2019, la nivel naţional se derulează acţiunea de informare şi conştientizare cu privire la respectarea legislaţiei specifice privind ucenicia la locul de muncă, efectuarea stagiului pentru absolvenţii de invăţămînt superior şi internshipul. Lucrătorii de la ITM Neamţ sînt incluşi în această campanie care are ca obiective: îndrumarea entităţilor care au calitatea de angajator, interesate de aplicarea corectă şi unitară a prevederilor legale privind ucenicia la locul de muncă, efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţămînt superior şi intershipul, creşterea gradului de conştientizare a entităţilor care au calitatea de angajator care pot, potrivit legii, să angajeze forţă de muncă pe bază de contract individual de muncă, inclusiv contract de ucenicie, contract de stagiu-anexă la contractul individual de muncă, sau de a utiliza interni în baza contractului de internship, pentru a-şi asigura forţă de muncă calificată, în funcţie de cerinţele organizaţiei. Atingerea obiectivelor se face prin sesiuni de informare/conştientizare organizate de către ITM Neamţ la care vor paticipa persoane din grupul ţintă adică cei cu vîrsta între 16 şi 26 ani, în vederea obţinerii unei calificări în sistemul de formare profesională a adulţilor, care să permită ocuparea unui loc de muncă şi persoane care au împlinit 16 ani, care doresc să participe la programe de internship în scopul dezvoltării abilităţilor profesionale. ITM Neamţ a programat o serie de întîlniri cu reprezentanţii entităţilor care au calitatea de angajator, din diverse domenii de activitate: societăţi comerciale, regii autonome, persoane juridice, persoane fizice, persoane fizice autorizate, intreprinderi individuate, intreprinderi familiale, cooperaţie, reprezentanţi ai organizaţiilor patronale şi sindicale, reprezentanţi ai altor instituţii de stat. Pe 16 aprilie, în cadrul şedinţei de informare a Consiliului Consultativ Tripartit, inspectorul şef adjunct în domeniul relaţiilor de muncă de la ITM a prezentat „Acţiunea de informare şi conştientizare cu privire la respectarea legislaţiei specifice privind ucenicia la locul de muncă, efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior şi internshipul“, fiind prezentate obiectivele acţiunii. A doua zi a avut loc o sesiune de informare la care a participat inspectorul şef adjunct în domeniul relaţiilor de muncă, inspectori de muncă din cadrul compartimentului contracte colective de muncă şi monitorizare relaţii de muncă, serviciului control relaţii de muncă şi serviciului control securitate şi sănătate în muncă precum şi reprezentanţii entităţilor care au calitatea de angajator, din toate domeniile de activitate: societăţi comerciale, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, precum şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor patronale şi sindicale, fiind prezente un număr de 13 persoane.

Citește știrea

Trending