Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Achitare contestată de procurorii anticorupţie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ sentinţa dată de Tribunalul Neamţ viza un şef de laborator la compartimentul Urmărirea Comportării Construcţiilor Hidrotehnice din cadrul Hidroelectrica ■ el a fost acuzat de trafic de influenţă ■

Procurorii anticorupţie au contestat sentinţa Tribunalului Neamţ prin care magistraţii l-au găsit nevinovat şi l-au achitat pe Neculai Catană, şef laborator la compartimentul Urmărirea Comportării Construcţiilor Hidrotehnice din cadrul Hidroelectrica, care era acuzat de trafic de influenţă. Judecătorii au mai hotărît că măsura controlului judiciar în cazul acestuia nu-şi mai are sensul şi au desfiinţat sechestrul asigurator instituit pe bunurile fostului inculpat. Prejudiciul în acest caz fusese stabilit la aproape un milion de lei noi. DNA s-a adresat Curţii de Apel Bacău, instanţă care va da în cauză o hotărîre definitivă. La inculpare, anchetatorii au arătat: „La începtul anului 2010, lăsînd să se înţeleagă că are influenţă pe lîngă angajaţii din cadrul Hidroelectrica – Sucursala Bistriţa – unde îndeplinea funcţia de şef de laborator – precum şi pe lîngă angajaţi din cadrul societăţilor afiliate Hidroelectrica SA, respectiv Hidrocentrale Bistriţa SA, precum şi SCH Slatina SA, Catană Neculai a pretins de la D.I. ca, în schimbul atribuirii unor contracte de mentenaţă la obiective hidroenergetice către SC F.I. SRL Piatra Neamţ, administrată de acesta din urmă, să fie subcontractate o parte din lucrări către SC A. Grup SRL Vădurele, judeţul Neamţ, societate pe care o controla în mod direct“. În perioada 2010 – 2012 SC F.I SRL a încheiat un număr de şase contracte cu Hidroelectrica Bistriţa şi Hidroelectrica Slatina, beneficiar fiind Hidroelectrica Sucursala Bistriţa, în baza cărorar a încasat suma totală de 2.368.784 de lei. „La rîndul său, SC F. I SRL a virat în baza unor contracte către SA A Grup SRL suma de 2.186.860,69 lei, beneficiul net al lui Catană Neculai fiind în cuantum de 987.496 de lei“, mai arăta DNA. La pronunţare, judecătorii nemţeni au ridicat sechestrul asigurator de pe bunurile inculpatului, bunuri indisponibilizate încă din timpul urmării penale. Rămîne de văzut care va fi soluţia magistraţilor din judeţul vecin în acest caz.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. Baciu

    16 octombrie 2018 at 8:44 AM

    La bacau va judeca soțul procurorii care l a inculpat iacobut,soțiaacuză iar soțul condamna, asta i justiția română

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Arestat pentru că şi-a violat fiica

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ victima, minoră, a fost violată în repetate rânduri, timp de trei ani ■ monstrul a fost prins în fapt de unul dintre fii ■ băiatul şi-a reclamat tatăl abuziv ■

Un bărbat în vîrstă de 38 de ani, dintr-o comună de lîngă Piatra Neamţ, a fost arestat preventiv după ce timp de 3 ani şi-a violat fiica minoră, acum în vîrstă de 17 ani. Pentru a proteja victima, nu vom face public nici numele tatălui abuziv, dar nici localitatea unde a avut loc grozăvia.

Ceea ce deosebeste acest caz de altele similare constă în aceea că tatăl denaturat a fost prins în fapt de către unul dintre fii săi, iar acesta l-a reclamat.

Cercetările efectuate de oamenii lefgii au scos la iveală chinurile îndurare de adolescentă, iar în urma probatoriului administrat de anchetatori, magistraţii din cadrul Judecătoriei Piatra Neamţ au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

„În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 202 Cod procedură penală şi la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ, avînd ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul I.C. Dispune arestarea preventivă a inculpatului I.C., aflat în stare de reţinere în Arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ, cercetat în dosarul penal nr. 4353/P/2020 al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ, pentru comiterea infracţiunii de viol în formă continuată, prev. şi ped. de art. 218 alin.1 şi alin. 3, lit. a), b), c) Cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 zile, începînd cu data de 14.10.2020 şi pînă la data 12.11.2020, inclusiv“, conform instanţei.

Decizia Judecătoriei Piatra Neamţ putea fi contestată, în termen de 48 de ore, la Tribunalul Neamţ. Cu toate că inculpatul avea acest drept, nu a uzat de calea de atac şi s-a resemnat cu cătuşele.

Totul a ieşit la iveală în mod întîmplător, pe 13 octombrie, cînd unul din fraţii victimei a surprins abuzul asupra minorei, într-o anexă gospodărească. Băiatul şi-a dat părintele pe mîna utorităţilor, iar ancheta efectuată în cauză a condus la concluzia că faptele reprobabile ar fi avut loc timp de 3 ani, în perioada decembrie 2017 – 13 octombrie 2020.

Dacă va fi găsit vinovat de faptele pentru care a fost privat de libertate, bărbatul poate primi o pedeapsă de pînă la 12 ani de închisoare. Pentru a trece peste trauma suferită care s-a întins pe o perioadă mare de timp, victima agresiunii urmează a fi consiliată psihologic.

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Accident cu victimă. Coliziune între un TIR și un autoturism

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un accident rutier soldat cu o victimă s-a produs marți dimineață, 20 octombrie, la Petricani. „Prin apel la 112, în jurul orei 07:08, am fost înștiințati despre producerea unui accident rutier în comuna Petricani. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu o autospecială pentru stingere cu modul pentru descarcerare și un echipaj cu ambulanță de la SAJ. În urma accidentului rutier produs între un autotren și un autoturism a rezultat o victimă neîncarcerată (conducătorul autoturismului). Victima,  conștientă,  a fost preluată de echipajul de la SAJ și transportată la CPU Târgu Neamț. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, au comunicat reprezentanții ISU Neamț.

Citește știrea

Actualitate

Amenzi de infarct

Știre publicată în urmă cu

în data de

Două infracţiuni constatate şi sancţiuni contravenţionale de peste 330.000 de lei au fost aplicate de poliţiştii nemţeni în urma unei acţiuni ce a avut ca scop prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul exploatării agregatelor minerale.

Totul a avut loc în perioada 16 – 17 octombrie 2020, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, cînd poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – I.P.J. Neamţ, împreună cu lucrători din cadrul Administraţiei Naţionale Apele Române, Gărzii Naţionale de Mediu şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, au verificat perimetrele de exploatare deţinute de 10 societăţi comerciale.

În urma acţiunilor de control, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la săvîrşirea unui număr de două infracţiuni prevăzute de Legea nr. 107/1996 şi Legea 85/2003, totodată fiind aplicate un număr de 5 sancţiuni contravenţionale la Legea 107/1996, în valoare totală de 111.500 de lei.

De asemenea, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au aplicat 2 sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 211/2001 şi 2 la O.U.G. 195/2005, în valoare totală de 180.000 de lei. Şi cei de la Apele Române au aplicat o sancţiune contravenţională la Legea nr. 17/1996, în valoare totală de 40.000 de lei.

Citește știrea

Trending