Publicitate

■ inculpatul a ameninţat oamenii legii după ce, printr-un apel la 112, anunţa prezenţa unui urmărit general într-un bar ■ pînă la trimiterea în judecată a ucis un om, în aceelaşi local ■ pentru crimă a fost condamnat la 13 ani de detenţie şi la plata de daune consistente familiei victimei ■ pentru ultraj a fost condamnat definitv la un an şi jumătate de detenţie ■

Constantin Cătălin Manole, de 26 de ani, din comuna Săvineşti, aflat în executarea unei pedepse de 13 ani pentru omor cu cruzimi, a fost condamnat definitiv un an şi jumătate de închisoare pentru săvîrşirea infracţiunii de ultraj la poliţist. Omul legii ultragiat nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, dar Manole are de achitat cheltuieli judiciare de 1.100 de lei. Sancţiunea iniţială a fost de un an, dar recent Curtea de Apel Bacău a mărit pedeapsa la un an şi jumătate de detenţie. Manole a ajuns în penitenciar după ce în acelaşi bar în care a avut loc ultrajul, a bătut un bărbat, aplicîndu-i 164 de lovituri de bîtă în 22 de minute. Conform actelor de urmărire penală, ultrajul a avut loc în noaptea de 30/31 octombrie 2015, cînd Manole l-a ameninţat cu acte de violenţă pe un agent din cadrul Poliţiei Roznov, fiind vizată şi familia omului legii. Totul s-a întîmplat la ora 3 dimineaţa, cînd un apel la 112 anunţa că în cîrciuma cu pricina s-ar afla un urmărit general. Apelantul s-a identificat ca fiind Manole Mădălin Constantin. La faţa locului a fost trimis un echipaj format din agentul Constantin Iulian Ciorobâtcă şi doi colegi. Ajunşi acolo, au găsit uşa închisă şi i-au solicitat lui Manole accesul în local, însă acesta a refuzat şi a trecut la ameninţări. Mai exact, omul legii a relatat că inculpatul l-ar fi ameninţat că îl va tăia cu un cuţit, că ştie unde lucrează soţia sa, grădinţa la care merge copilul lui şi că va avea „grijă“ de aceştia, conform actului de inculpare. Şi un alt agent din echipaj a fost ameninţat de Manole, din cauza unui conflict anterior dintre cele două părţi. Toate acestea au fost susţinute de toţi oamenii legii din echipaj, dar şi de un martor aflat la faţa locului. La audierile în faţa procurorului de caz, Manole nu a recunoscut săvîrşirea faptei. Procurorii au considerat că toate acestea au creat o stare de temere agentului aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi l-au inculpat pe agresor. La finele urmăririi penale, Ciorobâtcă nu s-a constituit parte civilă în procesul penal declarînd că va face acest lucru în instanţă. La nici un an distanţă, Manole a ucis cu cruzime în acelaşi bar. Omorul a avut loc în noaptea de 28/29 august 2016 cînd l-a ucis în bătaie pe Daniel Muscalu, zis Codiţă, de 31 de ani, din Borleşti, în urma unui atac furibund care a durat 22 de minute, timp în care a lovit victima de nu mai puţin de 164 de ori. Victima a plecat pe picioare, s-a urcat în maşină, a parcurs un drum scurt, apoi a tras pe dreapta şi a căzut lîngă maşină. Oamenii legii au fost sesizaţi abia pe la ora 3 dimineaţa pentru un accident de circulaţie cu victimă. Apelul la 112 indica faptul că un bărbat zace lîngă maşină. Un echipaj de la Ambulanţă a diagnosticat victima cu policontuzii şi stop cardio respirator, şi chiar dacă a fost transportat la spital, Muscalu nu a mai putut fi salvat, decedînd în scurt timp. Necropsia a stabilit că moartea a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic şi şocului hemoragic. Interesant este faptul că deşi atacul a fost de lungă durată şi deosebit de violent, nimeni din local nu a reacţionat, nu s-a cerut ajutor la firma de pază, dar nici la 112. La cercetarea la faţa locului oamenii legii au găsit mai multe fragmente de os, dar şi de ţesut muscular, probe care au care atestat încă o dată violenţa atacului.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.