Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Accidentul cu două victime încarcerate – şoferul a adormit la volan

Știre publicată în urmă cu

în data de

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Accidentul rutier, produs în noaptea de 30 aprilie, spre 1 mai, la Dumbrava Roşie, a fost cauzat de faptul că şoferul, un bărbat de 45 de ani, din Piatra Neamţ, a adormit la volan. “Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri care s au deplasat la fata locului a rezultat faptul ca un bărbat de 45 de ani, din Piatra Neamţ, a condus un auto din direcția Bacău-Piatra Neamţ, iar pe raza localității Dumbrava Roșie, ar fi adormit si a intrat pe sensul opus de mers, apoi în coliziune frontală cu un stîlp din beton, după care a fost proiectat in gardul unei locuințe. În urma impactului, atît bărbatul, dar și alte două pasagere de 13, respectiv 46 de ani, din Piatra Neamţ, au suferit leziuni, toți trei fiind transportați la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultînd faptul că acesta nu consumase băuturi alcoolice. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă”, a comunicat purtătorul de cuvînt al IPJ Neamţ, Robert Costan.

FOTO: www.stiri-neamt.ro

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Eveniment

Neamţ: Un nou accident cu victimă, la Turtureşti

Știre publicată în urmă cu

în data de

Next post
Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Un nou accident rutier, soldat cu o victimă, a avut loc, joi seară, 12 decembrie, în jurul orei 20, în localitatea Turtureşti.

Conform primelor informaţii oferite de salvatorii nemţeni care s-au deplasat la locul accidentului, o şoferiţă de 40 de ani a ajuns cu maşina într-un şanţ de pe marginea şoselei. Ea a primit îngrijiri medicale la locul accidentului, apoi a fost transportată la spital.

“Accident rutier în comuna Girov, sat Turturești. O mașină  a intrat într-un șanț. Nu sînt persoane încarcerate. Pompierii s-au deplasat la locul solicitării cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD TIM.

Conducătorul auto, o femeie de 40 de ani, victima accidentului a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului după care a fost transportată la spital”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Miercuri, 11 decembrie, tot la Turtureşti a avut loc un alt accident rutier, soldat cu două persoane încarcerate. Ştirea aici: http://monitorulneamt.ro/neamt-accident-grav-coliziune-intre-doua-autoturisme-doua-persoane-incarcerate/

 

Vom reveni cu informaţii privind accidentul de joi seară.

 

UPDATE: Conform primelor informaţii oferite de poliţiştii nemţeni, femeia de 40 de ani se întorcea de la serviciu şi se deplasa pe direcţia Piatra Neamţ – Girov, iar, la un moment dat, a pierdut controlul volanului, pe fondul neadaptării vitezei la un carosabil alunecos. A pătruns pe contrasens, a ajuns cu maşina în şanţ, s-a răsturnat, dar apoi a revenit pe patru roţi.

Next post
Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Citește știrea

Eveniment

Neamţ: Şpăgi de milioane de euro. Fost şef de la Hidrocentrale Bistriţa, judecat pentru luare de mită

Știre publicată în urmă cu

în data de

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Procurorii DNA au finalizat recent un dosar de luare de mită trimiţînd în judecată pe fostul director al Sucursalei Hidrocentrale Bistriţa SA Piatra Neamţ, Romică Grigoriu, dar şi doi oameni de afaceri. Conform procurorilor, circuitul şpăgii arăta astfel: reprezentanţii unor firme care aveau lucrări cu Hidrocentrale, ca să îşi primească banii la timp sau pentru a încheia contractul, ar fi fost determinaţi de Grigoriu să încheie contracte cu alte două firme, ai căror administratori vor răspunde pentru complicitate la luare de mită.

Vă prezentăm în continuare comunicatul DNA:

“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

GRIGORIU CONSTANTIN – ROMICĂ, la data faptelor director al Sucursalei Hidrocentrale Bistrița SA Piatra Neamț, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită în formă continuată (18 acte materiale),

Un administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de complicitate la luare de mită în formă continuată (9 acte materiale),

Un administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată (9 acte materiale),

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În contextul realizării obiectivului de investiții “Acumularea Pașcani pe râul Siret în județele Iași și Suceava”, în perioada 2010-2011, inculpatul Grigoriu Constantin – Romică, în calitatea menționată mai sus, pentru a-și îndeplini în mod corespunzător atribuțiile de serviciu constând decontarea la timp a lucrărilor, i-ar fi determinat pe reprezentanții societății contractante să încheie, chiar dacă nu se impunea acest lucru, trei contracte de prestări servicii cu firmele administrate de ceilalți doi inculpați.

Ulterior, în baza a 15 facturi fiscale ce ar fi fost emise de cele două firme, societatea contractantă ar fi decontat suma totală de 6.518.609 lei pentru lucrări care în realitate nu ar fi fost executate.

În aceeași perioadă, inculpatul Grigoriu Constantin – Romică, în calitate de președinte al unei comisii de evaluare, prin încălcarea obligațiilor de serviciu prevăzute de OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică (…), ar fi atribuit unei alte societăți comerciale un contract de lucrări la obiectivul “Acumulare Galbeni. Realizarea etanșării și consolidării digului mal drept pe zona km 0 – km 3. Lucrări de intervenții”.

În realitate, dacă ar fi fost respectată legislația în vigoare, oferta tehnică și financiară a societății respective ar fi trebuit respinsă de comisia de evaluare prezidată de Grigoriu Constantin Romică.

Ulterior, inculpatul i-ar fi determinat pe reprezentanții societății contractante să încheie, trei contracte de furnizare bunuri și prestări servicii cu firma unuia dintre ceilalți doi inculpați în valoare totală de 5.004.200 euro fără TVA și 5.950.232 lei fără TVA.

Urmare a acestor demersuri, beneficiul total al firmei administrată de omul de afaceri ar fi fost de 1.718.818 euro și 2.541.280 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalului Neamț.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Citește știrea

Eveniment

Neamţ: A violat-o şi a ucis-o ca să nu fie reclamat

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ o femeie din Mărgineni a fost siluită şi apoi omorîtă de un vecin ■ cei doi trăiau singuri şi se mai vizitau ■ în noaptea de 4/5 decembrie consăteanul şi-a violat vecina ■ se pare că a fost ameninţat că va fi reclamat şi i-a luat viaţa victimei prin ştrangulare ■ făptaşul a fost prins după aproape o săptămînă ■

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Uciderea unei femei de 62 de ani, din localitatea Mărgineni a alertat întreaga comunitate, însă făptaşul a fost descoperit la circa o săptămînă distanţă.

Fapta ar fi avut loc în noaptea de 4/5 decembrie 2019, iar cadavrul victimei a fost descoperit a doua zi de către vecinii care au căutat-o pentru că nu o văzuseră pe timpul zilei.

Victima a fost găsită în una din camere, pe jos şi chiar dacă la prima vedere nu prezenta urme de violenţă cadavrul a fost trasportat la serviciul de Medicină Legală Neamţ pentru efectuarea necropsiei. Ulterior medicii legişti au  stabilit că moartea a fost violenţă şi s-a datorat asfixiei mecanice.

Timp de aproape o săptămînă anchetatorii au audiat săteni şi încet, încet s-au apropiat de un suspect. Este vorba de un bărbat în vîrstă de 49 de ani, din aceeaşi localitate. Se pare că între cei doi, care locuiau singuri, erau relaţii bune şi din cînd în cînd se mai vizitau.

Săptămîna trecută individul a trecut din nou pe la vecina sa şi i-ar fi propus acesteia să întreţină relaţii sexuale. Victima nu a fost de acord, însă vecinul nu s-a lăsat impresionat de refuz şi ar fi agresat-o. Se pare că picătura care a umplut paharul ar fi constat în aceea că femeia l-ar fi ameninţat că-l reclamă pentru agresiunea sexuală.

Săteanul s-a speriat de consecinţele penale şi într-un acces de furie ar fi strîns-o de gît. Cînd şi-a dat seama că femeia nu mai suflă, bărbatul a tras uşa după el şi a mers acasă fără să spună cuiva despre cele petrecute. Apoi, pe 11 decembrie, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore în urma probelor adunate de poliţişti şi un procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ.

În timpul audierilor el şi-a recunoscut faptele numai parţial, iar la finele audierilor a fost reţinut pentru săvîrşirea infracţiunilor de viol şi omor. El urmează a fi prezentat în faţa magistraţilor de la Tribunalul Neamţ cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

În cazul în care judecătorii vor admite acţiunea anchetatorilor, ucigaşul îşi va petrece Sărbătorile de iarnă în centrul de reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Citește știrea

Trending