Contactează-ne

Educatie

Neamţ: Absenţi din şcoli, dar nu de la gripă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ 808 elevi au lipsit luni de la şcoală din cauza virozelor ■ cele mai multe absenţe au fost la Roman, Tîrgu Neamţ şi în două comune mari ale judeţului ■ în rural, triajul este făcut de cadrele didactice ■

Conducerea Inspectoratului Şcolar a analizat în şedinţa Consiliului de Administraţie de luni, 28 ianuarie, absenteismul din unităţile de învăţămînt. Inspectorul Şcolar general adjunct, Ioan Milea, a vorbit despre această problemă susţinînd că acei elevi care au lipsit au fost doar răciţi şi nu gripaţi. „Referitor la comunicarea privind situaţia elevilor care prezintă simptomatologie de boală în special aceea de infecţii respiratorii, adică la elevii care prezintă febră, tuse, strănut, stare fizipă alterată, aşa cum ni s-a cerut să raportăm, printr-o adresă primită de la Ministerul Sănătăţii, pe teritoriul judeţului Neamţ, în urma centralizării datelor, aceşti elevi şi preşcolari nu sînt bolnavi de gripă, ci prezintă doar o simptomatologie de boală repiratorie. La nivelul judeţului avem un număr total de 808 elevi care au absentat luni, 28 ianuarie, dintr-un total de 70.731 elevi. La nivelul judeţului, apreciem că nu există situaţii critice care ar solicita ca elevii să rămînă acasă şi să se închidă unităţile de învăţămînt. Sperăm să nu avem un număr mai mare de elevi care să absenteze în zilele următoare şi să nu apară cazuri mai multe ca astăzi (luni, n.red.). Putem enumera cîteva şcoli care au avut un număr mai ridicat de elevi absenţi: Şcoala Alexandru Ioan Cuza din Roman, unde au lipsit 75 de elevi, Şcoala Domnească din Tîrgu Neamţ – au absentat 50 elevi. La Şcoala de Artă Sergiu Celibidache din Roman au lipsit 47 elevii, la Şcoala din Ruseni au lipsit 43 de elevi, iar la şcoala din Alexandru cel Bun, 40 de copii. În rest, avem şcoli cu un număr mai mic de elevi absenţi“, a declarat inspectorul şcolar general adjunct. Acesta susţine că triajul în şcoli a fost făcut de cadrele didactice care ştiu să facă deosebirea între o infecţie respiratorie şi gripă. Ioan Milea a mai menţionat că în şcoli s-a făcut din proprie iniţiativă dezinfectarea sălilor de clasă, s-au curăţat băncile, tablele, clanţelor uşilor şi grupurile sociale.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

E sigur: clopoţelul va suna pe 9 septembrie

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ elevii se vor întoarce în bănci luni, 9 septembrie ■ semestrul I are 15 săptămîni, iar semestrul II, 20 de săptămîni ■

Elevii vor revenit din vacanţă pe 9 septembrie, conform calendarului stabilit, iar amînarea începutului anului şcolar cu o săptămînă nu mai este luată în calcul. Este anunţul recent al Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), în contextul în care amînarea cursurilor fusese cerută de premier, pare-se, la dorinţa operatorilor din turism. Anul şcolar va debuta aşadar pe 9 septembrie, aşa cum prevede Ordinul MEN nr. 3.191/2019 privind structura anului şcolar 2019-2020. Primul ministru Viorica Dăncilă îi ceruse fostului ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu, să ia în calcul amînarea datei de începere cu o săptămînă, motivînd că este o măsură aşteptată de elevii din România. „În urma solicitării prim-ministrului Viorica Dăncilă, adresată ministrului Educaţiei Naţionale, de a stabili data începerii noului an şcolar prin consultarea tuturor părţilor implicate, ministrul interimar al Educaţiei, Valer-Daniel Breaz, a decis ca prima zi de cursuri din anul şcolar 2019-2020 să fie luni, 9 septembrie. Decizia a fost luată ca urmare a discuţiilor purtate între reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale şi partenerii săi de dialog social“, se arată în comunicatul de presă, publicat recent pe site-ul MEN. Structura anului şcolar 2019- 2020, cuprinsă în ordinul de ministru 3.191/2019 este următoarea: Semestrul I: 9 septembrie – 20 decembrie 2019 (15 săptămîni); 9 septembrie – 20 decembrie 2019: cursuri; 26 octombrie – 3 noiembrie 2019: vacanţă pentru învăţămîntul primar şi preşcolar; 21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020: vacanţa de iarnă; Semestrul al II-lea: 13 ianuarie – 12 iunie 2020 (20 de săptămîni); 13 ianuarie – 3 aprilie 2020: cursuri; 4 aprilie – 21 aprilie 2020: vacanţa de primăvară; 22 aprilie – 12 iunie 2020: cursuri; 13 iunie – data din septembrie 2020 la care încep cursurile anului şcolar 2020-2021: vacanţa de vară.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Trei centre pentru BAC-ul de toamnă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ peste 1.000 de absolvenţi care nu au promovat examenul în vară, îl vor susţine în centrele din Piatra Neamţ, Roman şi Tîrgu Neamţ ■ lucrările vor fi corectate în două centre de evaluare ■

Conducerea ISJ Neamţ a stabilit cele trei centre de examen şi două de evaluare, unde 1043 de candidaţi care nu au luat BAC-ul în vară, vor încerca să-l promoveze în perioada 26 iulie – 7 septembrie. Un centru este fixat la Liceul Tehnologic Economic Administrativ din Piatra Neamţ. Aici vor susţine examenul 12 absolvenţi de la CN de Informatică, 5 de la Seminarul Sf. Împăraţi Constantin şi Elena şi 9 de la Colegiul Asachi. Tot aici sînt aşteptaţi 9 elevi de la Colegiul Petru Poni Roman, 8 de la Liceul Spiru Haret şi 35 de la LPS Piatra Neamţ. Cinci elevi de la Liceul Teologic Sf. Francisc de Assisi din Roman vor da examenul la Liceul Economic- Administrativ, pentru specializarea învăţător-educatoare, precum şi 2 elevi de la Liceul Particular nr. 1 din Alexandru cel Bun. Tot aici vor susţine examenul 126 de elevi de la Colegiul G. Cartianu Piatra Neamţ, dar şi 16 elevi ai liceului din Roznov. La Centrul de la Colegiul Miron Costin Roman vor susţine examenul trei elevi de la CNRV, 18 de la Liceul Teologic Melchisedec Ştefănescu, 3 de la Liceul Teologic Sfîntul Francisc de Assisi, 46 de la LPS Roman, 67 de la Colegiul Petru Poni, 35 de la Colegiul Danubiana şi 67 de la Colegiul Miron Costin. Tot aici vor susţine examen 55 absolvenţi de la Liceul Tehnologic Nisiporeşti, 8 de la Liceul Sf. Ioan de la Salle, Pildeşti, 5 de la Liceul I. Ionescu de la Brad, 38 de la Liceul V. Alecsandri Săbăoani, dar şi 4 elevi de la Liceul Carol I Bicaz. Tot la Roman este arondat şi Liceul Mihail Sadoveanu din Borca, de unde vor veni 10 elevi. Şi cei 29 de elevi de la Liceul Dimitrie Leonida Piatra Neamţ vor susţine sesiunea de toamnă la Roman. Mai sînt repartizaţi 28 de elevi de la Colegiul Forestier, 12 de la Liceul de Transporturi, 73 de la Liceul Economico Administrativ, 18 de la Liceul Victor Brauner şi unul de la Colegiul Hogaş. Cel de al treilea centru va funcţiona la Colegiul Naţional Ştefan cel Mare Tîrgu Neamţ. Aici sînt arondate: Liceul Mihail Sadoveanu Borca (30 de elevi), Colegiul Creangă (156), şi 20 de elevi de la liceul gazdă. De la Liceul Vasile Conta vor susţine examenul 13 absolvenţi, precum şi 4 de la Liceul Ion Creangă Pipirig. La acest centru vor mai susţine examenul 24 de elevi de la Seminarul Veniamin Costachi din Vînători şi 3 de la Liceul Teologic Cuvioasa Parascheva Agapia. În Neamţ vor funcţiona şi două centre zonale de evaluare, ambele la Colegiul Transporturi din Piatra Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Directori cu delegaţie pe la şcolile nemţene

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ Consiliul de Administraţie al ISJ Neamţ a aprobat detaşarea a 19 cadre didactice, în interesul învăţămîntului, pe funcţiile de director sau director adjunct

Consiliul de Admnistraţie al Inspectoratului Şcolar Neamţ a aprobat în şedinţa de marţi, 6 august, numirea, cu delegaţie, a 19 cadre didactice, care vor ocupa funcţia de director sau director adjunct, la unităţi şcolare din judeţ. Astfel, la Şcoala Bahna a fost numit director profesorul Petruţ Miron, iar la Şcoala Gimnazială Dămuc, funcţia de director va fi ocupată de profesoara Elena Topoliceanu. La Şcoala Farcaşa a fost numit director Constantin Gavriluţ, iar la Oniceni îşi va continua activitatea de conducere Dan Vîntu. Director la Liceul de Arte Victor Brauner din Piatra Neamţ va fi şi anul acesta profesoara Claudia Georgiana Covasan. Liceul Teologic Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Piatra Neamţ va avea ca director pe profesorul Bogdan Constantin. Pe postul de director plin la Liceul Tehnologic Vasile Sav a fost detaşat preotul profesor Alexandru Lezeu, care pînă acum a funcţionat ca director adjunct la Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu. La Clubul Copiilor din Săbăoani i s-a prelungit detaşarea profesoarei Maria Petruţ. La fel s-a procedat şi la Liceul Vasile Alecsandri Săboani, unde profesoara Ioana Ciobanu a primit aprobare de prelungire a detaşării pe funcţia de director plin. Şi la Liceul Teologic Ortodox Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamţ i s-a prelungit detaşarea profesorului Viorel Laiu Remus. În aceeaşi şedinţă au fost detaşate pe funcţia de directori adjuncţi mai multe cadre didactice, unele în continuare, altele nou numite. La Şcoala Gimnazială Regina Maria din Bicaz a fost numită ca adjunct Elena Alina Suciu, iar la Liceul Mihail Sadoveanu, din Borca, profesoara Alina Budăi. La Liceul Tehnologic Nisiporeşti în funcţia de director adjunct a fost numită Gabriela Pascal, iar Neculai Muscalu a fost detaşat pe funcţia de adjunct la Şcoala Gimnazială din Dumbrava Roşie. Claudia Covasan a fost numită director adjunct la Şcoala Gimnazială Nr.2 Piatra Neamţ. Pe aceeaşi funcţie de adjunct a fost numită la Şcoala Poiana Teiului, Maria Doroftei. Funcţia de adjunct va fi ocupată, în viitorul an şcolar, la Liceul Teologic Sfîntul Francisc de Assisi tot de profesorul Bogdan Irimia. Pe funcţia de director adjunct la Şcoala Gimnazială Vasile Alecsandri a fost detaşată Maria Ghiniţă, fost inspector şcolar, iar la Liceul Tehnologic Vînători va funcţiona ca adjunct Teodora Doina Paga. Pentru alte funcţii de conducere, încă neocupate, se va organiza o nouă selecţie, la o dată ce va fi anunţată.

Citește știrea

Trending