Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: A vrut să-şi omoare copilul, merge la închisoare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un sătean din Pînceşti i-a aplicat fiului mai multe lovituri cu cuţitul, punîndu-i viaţa în pericol ■ prima instanţă a aplicat o pedeapsă fără executare ■ Curtea de Apel a decis o sancţiune sporită şi în regim de detenţie ■

Un bărbat de 61 de ani, din Holm, comuna Pînceşti, ajunge în penitenciar pentru atentat la viaţa fiului. Prima instanţă, Tribunalul Neamţ, a aplicat o pedeapsă de 3 ani de închisoare, cu suspendare. Procurorii au atacat sentinţa, iar magistraţii din cadrul Curţii de Apel Bacău au fost mai duri. În şedinţa de pe 28 noiembrie 2018 au sporit pedeapsa la 4 ani şi jumătate şi au dispus ca sancţiunea să se execute în regim de detenţie. În cauză este vorba de Dumitru Dascălu Afrăsinei, care a fost găsit vinovat de tentativă de omor. Inculpatul a mai stat după gratii şi a fost eliberat la momentul la care s-a pronunţat instanţa de fond, respectiv 14 iunie 2018. Victima agresiunii a fost fiul inculpatului, un tînăr de 21 de ani, din aceeaşi localitate. Totul s-a întîmplat pe fondul consumului de alcool şi a unei stări tensionate între cei doi. Altercaţia a pornit în seara de 9/10 decembrie 2017, ca un scandal „banal“. Capul familiei, în culmea mîniei, a pus mîna pe un cuţit şi şi-a lovit odrasla în piept, iar rudele au sunat la 112, la faţa locului ajungînd echipaje de la Ambulanţă şi de la Poliţie. Rănitul a fost investigat în sala de operaţii, personalul de gardă reuşind să îi stabilizeze semnele vitale şi să îl salveze. Apoi, cazul a fost preluat de către o echipă de criminalişti, sub coordonarea unui procuror. Expertiza medico- legală a arătat că, prin gravitatea leziunilor, viaţa victimei a fost pusă în pericol, astfel încît a fost conturată infracţiunea menţionată. Tatăl a fost reţinut de oamenii legii şi în cursul zilei de 11 decembrie 2017 şi a fost prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Eveniment

Neamţ: Biciclist accidentat mortal

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vîrstă de 68 de ani a fost accidentat mortal, luni, 14 octombrie, în Pipirig. Ancheta poliţiştilor a stabilit că bărbatul circula pe o bicicletă şi a fost acroşat de un autoturism condus de un şofer de 58 de ani, din aceeaşi localitate. “La data de 14 octombrie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Tîrgu Neamț au intervenit la un accident rutier produs pe DN15 B, soldat cu decesul unei persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, de 58 de ani, din Pipirig, conducea un autoturism pe DN 15 B, pe direcția Tîrgu Neamț – Poiana Teiului, în localitatea Pipirig ar fi acroșat în partea din spate un biciclist de 68 de ani, care circula pe același sens de mers. În urma impactului a rezultat decesul biciclistului, care a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamț: Autoturism incendiat

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un autoturism a fost incendiat, luni seara, 14 octombrie, în timp ce era parcat în curtea unei locuințe de pe strada Ciocirliei, din Roman. „La ora 20.30 Detașamentul de pompieri Roman a fost solicitat pentru a interveni la stingerea unui incendiu produs la un autoturism parcat în curte, pe strada Ciocarliei din municipiul Roman. La locul intervenției s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Militarii au stins incendiul. Cauza probabilă de producere a incendiului este folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, au comunicat reprezentanții ISU Neamț.

Citește știrea

Eveniment

Neamţ: Accident rutier cu victimă încarcerată. Trei persoane transportate la spital

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un accident rutier soldat cu trei victime a avut loc în urmă cu puţin timp pe un drum comunal din Trifeşti, luni, 14 octombrie. Una dintre victime a fost descarcerată de pompieri. Victimele sînt transportate la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Roman. “Accident rutier între două autoturisme implicate, cu o persoană încarcerată, în satul Miron Costin, comuna Trifeşti,pe DC 91. La locul intervenției se deplasează Descarcerarea , SMURD TIM, SMURD EPA și o autospecială de stingere de la Detașamentul de pompieri Roman. Un autoturism a intrat într-un podeț. O persoană a fost încarcerată și alte două necesită asistență medicală”, sînt primele informaţii oferite de ISU Neamţ.

Vom reveni.

UPDATE – Persoana a fost descarcerată din autoturism și preluata de TIM. Victimele sunt transportate la CPU Roman. Persoana care a fost descarcerată este conducătorul autoturismului, o femeie în vîrstă de ani 43 de ani –sursa ISU Neamţ

Citește știrea

Trending